Memento. Ioan Paul al II-lea, la Sf. Liturghie romano-catolică de la București: ”Mă aflu printre voi numai însuflețit de dorința adevăratei unități între toți creștinii”

RV 25 apr 2014. Ne mai despart doar câteva ore de la canonizarea papilor Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea. Vă propunem ample fragmente, spre cinstire și aducere aminte, din predica papei Ioan Paul al II-lea pronunțată duminică, 9 mai 1999, la Sfânta Liturghie romano-catolică celebrată în Parcul Izvor din București.

Aici, serviciul audio cu vocea Papei Ioan Paul al II-lea în limba română:



„Această unitate a creştinilor este înainte de toate opera Duhului Sfânt”

Omilia de la Liturghia catolică
(Bucureşti, Parcul Izvor, duminică, 9 mai 1999)

„Cristos a înviat!”
„Mari sunt lucrările Domnului!”
1. Psalmul responsorial din Liturghia zilei este un cânt de slavă înălţat Domnului pentru lucrările pe care le-a înfăptuit. Este un cânt de laudă şi de mulţumire înainte de toate pentru cele create, capodoperă a bunătăţii divine, şi pentru minunile pe care Domnul le-a realizat în favoarea poporului său eliberându-l din sclavia Egiptului şi făcându-l să treacă prin Marea Roşie.

Dar ce să spunem despre lucrarea şi mai extraordinară a întrupării Cuvântului, care a condus la îndeplinirea planului originar al mântuirii umane? Planul Tatălui ceresc se împlineşte într-adevăr prin moartea şi învierea lui Isus şi se adresează oamenilor de toate rasele şi dintotdeauna. Cristos – ne aminteşte sfântul Petru în cea de a doua lectură a zilei – „a murit... pentru păcatele noastre, el cel drept pentru cei nedrepţi... omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul” (1Pt 3,18). Cristos cel răstignit a înviat: iată marea veste pascală pe care fiecare credincios este chemat să o proclame şi să o mărturisească cu curaj.

Înainte de a părăsi acest pământ, Mântuitorul le vesteşte discipolilor venirea Mângâietorului: „Şi eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul adevărului, pe care lumea nu poate să-l primească, pentru că nu-l vede, nici nu-l cunoaşte. Voi îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!” (In 14,16-17). Începând de atunci Duhul Sfânt însufleţeşte Biserica şi o face să devină semn şi instrument al mântuirii pentru întreaga umanitate. El lucrează în inima creştinilor şi îi face conştienţi de darul şi de misiunea pe care au primit-o de la Domnul cel înviat. Duhul i-a îndemnat pe apostoli să străbată toate drumurile lumii cunoscute pe atunci pentru a vesti evanghelia. În felul acesta, mesajul evanghelic a ajuns şi s-a răspândit şi aici în România, datorită jertfei eroice adusă de mărturisitori ai credinţei şi de martiri, de ieri şi din secolul noastru.

Într-adevăr, privind istoria Bisericii pe pământ românesc, putem repeta cu inima plină de recunoştinţă: „Mari sunt lucrările Domnului!”

2. „Mari sunt lucrările Domnului!”
Exclamaţia psalmistului mi se naşte spontan în inimă în această vizită a mea care-mi oferă posibilitatea să văd cu proprii ochi minunile pe care le-a făcut Dumnezeu de-a lungul secolelor şi mai ales în ultimii ani.

Până nu de mult, era de neimaginat că episcopul Romei ar fi putut veni în vizită la fraţii şi surorile în credinţă care trăiesc în România. Astăzi, după o lungă iarnă de suferinţă şi de prigoană, putem în sfârşit să ne dăruim unii altora îmbrăţişarea păcii şi să-l lăudăm împreună pe Domnul. Vă salut pe toţi cu multă afecţiune, mult iubiţi fraţi şi surori. Salut cu deferenţă şi cordialitate pe Preafericirea sa patriarhul Teoctist, care printr-un preţuit gest fratern a voit să asiste la această concelebrare euharistică. Prezenţa sa, cordialitatea sa, spiritul său ecumenic mă impresionează profund. Îi exprim recunoştinţa mea şi pentru toate acestea îi aduc mulţumire Domnului nostru Isus Cristos.

Vă salut încă o dată cu bucurie pe voi, mult iubiţi şi veneraţi fraţi întru episcopat, adresând un gând particular arhiepiscopului de Bucureşti, Mons. Ioan Robu, şi mitropolitului de Făgăraş şi Alba-Iulia, Mons. Lucian Mureşan. Le mulţumesc din inimă pentru cuvintele pe care mi le-au adresat la începutul Liturghiei, făcându-se interpreţii simţămintelor comune. Îmbrăţişez spiritual pe toţi şi pe fiecare, catolici de rit latin şi de rit bizantin-român, deopotrivă dragi inimii mele. Salut preoţii, călugării, călugăriţele şi laicii care se dedică apostolatului. Salut tinerii şi familiile, bolnavii şi cei încercaţi de suferinţă fizică şi spirituală.

Din această capitală doresc să îmbrăţişez întreaga Românie în toată alcătuirea ei: pe toţi, din apropiere şi de departe, îi asigur de afecţiunea şi rugăciunea mea. E o mare bucurie spirituală pentru mine faptul că mă aflu pe pământ românesc şi să-i mulţumesc lui Dumnezeu împreună cu voi pentru lucrările minunate pe care le-a înfăptuit. Liturghia timpului pascal ne invită să le amintim cu bucurie şi gratitudine faţă de Domnul.

Ministerul succesorului lui Petru
3. Acum când se încheie acest secol şi se întrezăresc deja zorii celui de-al treilea mileniu, privirea se îndreaptă către anii care s-au scurs, căutând în ei semnele milostivirii divine, care însoţesc mereu paşii celor ce se încred în Dumnezeu.

Cum să nu menţionăm Conciliul Vatican II, care a deschis o nouă eră în istoria Bisericii, imprimându-i un nou avânt? Datorită constituţiei Lumen gentium, Biserica a dobândit o conştiinţă mai profundă de a fi popor al lui Dumnezeu în drum spre împlinirea împărăţiei. Percepem misterul Bisericii una, sfântă, catolică şi apostolică, şi descoperim valoarea misiunii sale în mod deosebit aici pe pământ românesc, unde trăiesc, alături unii de alţii, creştini care aparţin tradiţiei orientale şi celei occidentale. Trăiesc orientaţi spre unitate, preocupaţi să răspundă poruncii lui Cristos şi prin aceasta dornici să dialogheze, să se înţeleagă şi să se ajute între ei. Această năzuinţă de cooperare fraternă, susţinută de rugăciune şi însufleţită de stimă şi respect reciproc, trebuie sprijinită şi promovată deoarece numai pacea edifică, pe când discordia distruge.
În numele acestei mari inspiraţii ecumenice, mă adresez tuturor celor ce cred în Cristos, care trăiesc în România. Mă aflu aici printre voi însufleţit numai de dorinţa adevăratei unităţi şi de voinţa de a îndeplini ministerul petrin pe care Domnul mi l-a încredinţat între fraţii şi surorile în credinţă.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că îmi este dat să îndeplinesc atare slujire. Doresc din inimă şi mă rog ca să se poată ajunge cât mai curând la deplina comuniune fraternă între toţi cei ce cred în Cristos din Occident şi din Orient. Pentru această unitate, însufleţită de iubire, s-a rugat divinul Învăţător în Cenacol în ajunul pătimirii şi morţii sale.

4. Această unitate a creştinilor este înainte de toate opera Duhului Sfânt, de invocat fără încetare. În ziua Rusaliilor, apostolii, care până în acel moment erau confuzi şi fricoşi, au devenit plini de curaj şi de zel apostolic. Nu s-au temut să-l vestească pe Cristos răstignit şi înviat; nu le-a mai fost frică să-şi mărturisească prin cuvinte şi cu viaţa fidelitatea faţă de evanghelie, chiar şi atunci când aceasta însemna prigoană şi uneori moartea. Mulţi, într-adevăr, au plătit cu martiriul această fidelitate. Călăuzită de Spiritul Sfânt, Biserica s-a răspândit astfel pretutindeni în lume.

Dacă uneori s-au produs neînţelegeri şi, din păcate, rupturi dureroase în interiorul trupului mistic al lui Cristos, unic şi indivizibil, totuşi mai puternică decât orice dezbinare a dăinuit conştiinţa a ceea ce îi uneşte pe toţi credincioşii şi a chemării comune la unitate. La sfârşitul celui de-al doilea mileniu, drumurile care se îndepărtaseră încep să se apropie şi asistăm la intensificarea mişcării ecumenice menite să atingă unitatea deplină. Semnele acestui drum neîntrerupt către unitate sunt prezente şi pe pământul vostru, în România, ţară care în cultura, limba şi istoria sa, poartă urmele vii ale tradiţiei latine şi ale celei orientale. Urarea mea cea mai vie este ca rugăciunea lui Isus în Cenacol: „Tată, fă ca toţi să fie una” (cf. In 17,21), să vă rămână mereu pe buze şi să nu înceteze niciodată să bată în inimile voastre.

Fiţi deschişi să colaboraţi cu toţi
5. „Cine mă iubeşte pe mine va fi iubit de Tatăl meu şi-l voi iubi şi eu şi mă voi arăta lui” (In 14,21).

Aceste cuvinte ale lui Isus, încredinţate ucenicilor în ajunul pătimirii sale, răsună astăzi pentru noi ca o invitaţie presantă de păşi mai departe pe acest drum de fidelitate şi iubire. A-l iubi pe Cristos! Iată scopul ultim al existenţei noastre: a-l iubi în împrejurările concrete ale vieţii, încât iubirea Tatălui să se arate lumii; a-l iubi din toate puterile, pentru ca să se realizeze planul de mântuire, iar credincioşii să ajungă prin el la deplina comuniune. Niciodată să nu se stingă în inimă această arzătoare dorinţă!

Mult iubiţi catolici din România, ştiu bine cât aţi suferit în anii cumplitului regim totalitar; mai ştiu şi cu cât curaj aţi perseverat în fidelitatea voastră faţă de Cristos şi evanghelia sa. Acum, în pragul mileniului trei, nu vă fie teamă: deschideţi larg porţile inimii voastre Mântuitorului Cristos! El vă iubeşte şi vă este aproape; el vă cheamă la un reînnoit angajament de evanghelizare. Credinţa este dar al lui Dumnezeu şi patrimoniu de incomparabilă valoare care trebuie păstrat şi răspândit. În păstrarea şi promovarea valorilor comune, fiţi mereu deschişi unei efective colaborări cu toate grupurile etnico-sociale şi religioase care alcătuiesc ţara voastră, animaţi întotdeauna de speranţă şi de iubire.

Maria, Maica Răscumpărătorului, să vă însoţească şi să vă ocrotească pentru ca să puteţi scrie noi pagini de sfinţenie şi de generoasă mărturie creştină în istoria României.

Amin! „Cristos a înviat!”.

În limba maghiară
„Dragi credincioşi de limbă maghiară! Vă salut cu multă afecţiune. Vă mulţumesc pentru fidelitatea voastră faţă de urmaşul lui Petru. Păstraţi-vă credinţa, tradiţia şi patrimoniul cultural”.

În limba germană
„Dragi credincioşi de limbă germană! Vă adresez un cordial salut, cu bucuria de a vă putea întâlni aici. Deşi limbile şi culturile noastre sunt diferite, cu toţii ne îndreptăm privirile spre unicul Domn. Păstraţi-vă patrimoniul cultural! Zidiţi-vă viaţa pe stânca aceasta care este Cristos. Rămâneţi tari în credinţa voastră faţă de urmaşul lui Petru. Credinţa voastră să se inspire din spiritul ecumenic în convieţuirea din această ţară, apreciată şi iubită de voi. Din toată inima, vă dau binecuvântarea apostolică. Lăudat să fie Isus Cristos!”.

În limba polonă
„Îi salut cordial pe conaţionalii mei care trăiesc în această ţară. Urmaţi-l cu credinţă pe Cristos în viaţa personală şi în familie. Domnul să vă binecuvânteze”.

În limba română
Mult iubiţi fraţi şi surori, se apropie de sfârşit pelerinajul meu pe pământul vostru. Cu inima plină de gratitudine pentru momentele intense pe care le-am trăit, invoc harul Domnului peste toţi, prin mijlocirea fericitului Ieremia Valahul, şi cu mare afecţiune, vă binecuvântez.

pp. Ioan Paul al II-lea

(rv - A. Dancă)