Interviu cu PS Florentin Crihălmeanu, consacrat episcop de Ioan Paul al II-lea

RV 25 apr 2014. Vă propunem în continuare un interviu cu PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, hirotonit episcop de către Ioan Paul al II-lea. Interviul a fost pus la dispoziţie de Biroul de Presă al Episcopiei de Cluj Gherla.


Interviu cu Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, la plecarea spre Roma, pentru ceremonia canonizării celor doi Suverani Pontifi, Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea:

Preasfinţia Voastră, între Ierarhii Bisericii Catolice din România sunteţi singurul care au avut bucuria de a primi consacrarea episcopală prin mâinile Suveranului Pontif, acum Fericitului şi peste câteva zile, Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. La pornirea în pelerinajul spre Roma pentru a participa la ceremonia prin care, împreună cu Papa Ioan al XXIII-lea, va fi ridicat la treapta sfinţeniei, cum caracterizaţi un Sfânt al Bisericii Catolice pe care l-aţi cunoscut şi întâlnit personal?

• Despre Fericitul Ioan Paul al II-lea cred că cel mai în măsură să vorbească este cel care a fost cel mai aproape de el, mai cu seamă în anii de pontificat, secretarul său personal, ajuns mai târziu Arhiepiscop şi Cardinal, Stanisław Dziwisz. În 1 mai 2011, la Roma, cu ocazia beatificării Pontifului Ioan Paul al II-lea, spunea despre el că a fost “un om care a iubit mult pe Dumnezeu şi i-a iubit mult şi pe oameni, un om care nu a fost făcut fericit sau sfânt, el a trăit de la început ca un sfânt”, adică, înainte de a-l recunoaşte Biserica fericit şi sfânt, el ducea viaţă de sfânt. “El ne-a învăţat cum să trăim, dar, de asemenea, el ne-a învăţat şi cum să murim. A dus la mulţi pe Hristos dar a şi condus pe mulţi la Hristos. El a deschis porţile iubirii prin civilizaţia iubirii şi cultura vieţii şi a păcii, a fost deschis şi a încurajat apostolatul tinerilor, al familiilor, al asociaţiilor laice, apostolatul vieţii, dar şi apostolatul morţii.”

A petrecut ore întregi, în rugăciune, zilnic, în capela privată. Primea bileţele din toată lumea, pe care le citea şi le punea pe masa Sfântului Altar, avea o rugăciune zilnică ce cuprindea credincioşii din întreaga lume. Pentru că a călătorit mult, a întâlnit mulţi oameni şi ştia exact, când se ruga, unde se află şi cine sunt aceşti oameni. A avut, într-adevăr, o activitate de Pontifex – adică “făcător de punţi între oameni”, a adunat oameni împreună, a fost un ziditor al păcii şi un distrugător al zidurilor care separau umanitatea, în mod particular zidurile comunismului, ultimele baricade pe care, putem spune, le-a dărâmat, nu cu forţa armelor, ci cu forţa rugăciunii.

Vă rugăm să ne împărtăşiţi câteva amintiri despre Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea.

• Personal îmi amintesc mai cu seamă de întâlnirile pe care le-am avut în preajma hirotonirii şi după hirotonirea episcopală şi faptul că era un om mereu zâmbitor şi pus oarecum pe glume, cu mult umor. La audienţa de după hirotonire fiecare Episcop avea repartizată câte o sală în care avea dreptul să ducă cca 20 de persoane: membri familiei, pe cei apropiaţi veniţi de acasă. Îmi amintesc, atunci când a intrat în sala audienţei, între primele cuvinte pe care le-a rostit a fost: “şi eu am fost hirotonit Episcop la 38 de ani”. Există şi o imagine semnificativă care a imortalizat acest moment, când mi-a pus mâna pe umăr şi m-a încurajat în munca pastorală. De asemenea, sunt şi alte momente de neuitat din audienţele pe care am avut ocazia să le avem. Prima întâlnire cu Papa Ioan Paul al II-lea, foarte emoţionantă, a avut loc în sala Apostolilor Petru şi Pavel. Era în toamna anului 1990, când eram studenţi proaspăt sosiţi la Roma şi Mitropolitul de atunci, Alexandru Todea, ne-a recomandat fiecăruia să ne prezentăm, să ne spunem numele şi din ce Eparhie venim. Îmi amintesc cum, în clipa în care i-am sărutat inelul şi m-am ridicat, nu am putut spune nimic, ci am rămas oarecum fermecat de acest chip blând şi surâzător.

Este un mare dar pentru Biserica Greco-Catolică, Română Unită cu Roma, privirea părintească, protectoare, îndreptată asupra ei şi felul în care Papa Ioan Paul al II-lea a ştiut să o înţeleagă şi să o preţuiască mereu.

• Într-adevăr, după căderea comunismului în România, primele generaţii de Episcopi ai Bisericii noastre au primit bulele pontificale cu sigiliul şi semnătura Pontifului Ioan Paul al II-lea. Putem spune că de personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea se leagă reînvierea Bisericii noastre. De asemenea, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut cea de-a doua numire de Cardinal din cadrul naţiunii noastre, a Mitropolitului Alexandru Todea, ridicat la demnitatea de cardinal în Consistoriul din iunie 1991. Rămâne vie amintirea vizitei în România a Episcopului Romei, întâia vizită a unui urmaş al Sfântului Apostol Petru pe plaiurile mioritice, din luna mai a anului 1999, care a trezit acea voce memorabilă a poporului drept-credincios ce a rămas în sufletul Pontifului Ioan Paul al II-lea şi, cu siguranţă, şi al poporului român, strigând “Unitate, Unitate!”

Ne amintim de asemenea cu bucurie şi de invitaţia pe care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut-o întregului Cor Episcopal, în Anul Jubiliar 2000, când, pentru întâia oară, întregul Episcopat al Bisericii Române Unite a celebrat Sfânta Liturghie în rit bizantin, în limba română, în Bazilica San Pietro. Atunci, Mitropolitul Bisericii noastre, Înaltpreasfinţitul Lucian Mureşan, urca pe treapta cea mai înaltă a Altarului Confesiunii, în prezenţa Papei Ioan Paul al II-lea, la acel Altar al Confesiunii unde numai Sanctitatea Sa, în mod obişnuit, celebrează Sfintele Liturghii.

În acelaşi an a fost emis un document pontifical deosebit de important şi foarte puţin cunoscut: Suveranul Pontif a adresat o scrisoare apostolică Bisericii Greco-Catolice din România, cu ocazia împlinirii tricentenarului de la data Unirii cu Biserica Romei – este primul document de acest fel din istoria Bisericii Greco-Catolice. În această scrisoare, Pontiful Roman defineşte cu multă luciditate, în 6 puncte, identitatea Bisericii noastre. Trebuie spus şi faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a răsplătit cu titluri onorifice clerici şi laici greco-catolici români care s-au implicat cu eroism în momentele de persecuţie a credinţei din timpul regimului trecut.

Sunt doar câteva repere din ceea ce a însemnat atenţia pe care a acordat-o Pontiful Roman Ioan Paul al II-lea, Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Care este, în opinia Dvs, influenţa dominantă a personalităţii celui pe care de acum îl vom numi Sfântul Ioan Paul al II-lea, asupra istoriei contemporane a Bisericii Universale?

• Personalitatea Fericitului şi acum Sfântului Ioan Paul al II-lea putem spune că a marcat perioada trecerii spre mileniul al III-lea creştin, nu doar prin faptul că el a fost cel care a inaugurat acest timp al Bisericii Catolice, aşa cum prevedea Arhiepiscopul Stefan Wyszyński, dar mai cu seamă prin faptul că a reuşit să dea o nouă faţă Bisericii, continuând, putem spune, reforma începută de Papa Ioan al XXIII-lea. Nu întâmplător sunt ridicaţi acum împreună la treapta cea mai înaltă a altarelor bisericeşti, fiind declaraţi sfinţi pentru Biserica Catolică.

RV – bru.ro – A. C. Hrişman