Card. Lucian Mureșan, în Pastorala de Paști 2014: celebrarea Învierii Domnului, revigorare
spirituală
RV 21 apr 2014.”Paştele celebrat în fiecare an”, scrie
PF Cardinal Lucian în pastorala de Paști 2014, ”e o revigorare spirituală,
menită să ne scoată din toropeală şi să ne treacă din starea de «căldicei»
la aceea de ruguri aprinse, capabile să inflameze întreaga lume de dragoste şi de
recunoştinţă faţă de Dumnezeu”.
Redăm mai jos Pastorala
PF Părinte Cardinal Lucian, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu
Roma, Greco-Catolică, la solemnitatea Învierii Domnului 2014:
Scrisoare
Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2014 Lucian Cardinal Mureşan prin
harul şi mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de
Alba Iulia şi Făgăraş, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma,
Greco-Catolică, în deplină comuniune de credinţă cu Sfântul Scaun Apostolic
al Romei Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări şi călugăriţe, iubiţilor
credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
Iubiţi
fraţi şi surori în Cristos, Cântarea Sărbătorii centrale a anului liturgic
ne umple din nou sufletul: “Cristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând
şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Minunatul salut creştin este din nou actual:
“Cristos a înviat!” “Adevărat a înviat!”. Mesajul Îngerului răsună încă o dată pentru
noi: “A înviat! Nu este aici!”. Toate acestea, dimpreună cu atâtea alte frumoase
rugăciuni, celebrări, simboluri, împodobesc perioada Sărbătorii Învierii Domnului
şi sunt pentru noi tot atâtea înnoite apeluri la o deşteptare spirituală. Fiindcă,
trebuie să recunoaştem, trăim o mare parte a vieţii ca şi cum nu am crede în Înviere.
Bucuria explozivă a acestui eveniment, care a făcut ca doisprezece oameni, pe urmele
Maestrului lor, să transforme, să transfigureze întreagă lumea, nu ne însufleţeşte
prea des. Pacea unora, care ştiu că şi-au pus încrederea lor în Cel ce a biruit moartea,
nu stăpâneşte prea de multe ori sufletele noastre. Şi atunci, Paştele celebrat
în fiecare an e o revigorare spirituală, menită să ne scoată din toropeală şi să ne
treacă din starea de “căldicei” la aceea de ruguri aprinse, capabile să inflameze
întreaga lume de dragoste şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu. Nu ajunge să participăm
la bucuria din noaptea Învierii, doar cu o lumânare aprinsă în mână, mai mult sau
mai puţin în interiorul bisericii, să răspundem preotului care trece prin mijlocul
nostru: “Adevărat a înviat!” şi să luăm la sfârşit din bucatele sfinţite cu această
ocazie, pentru a ne întoarce mai apoi la vieţile noastre de dinainte. Deoarece, în
cazul acesta, e ca şi cum am răspunde la fel ca grecii din Agora în faţa vestirii
lui Paul: “Despre asta te vom asculta o altă dată”. Cu alte cuvinte, nu ajunge să
fim doar “informaţi” că un eveniment cu totul excepţional a avut loc. O vedem pe
Maria Magdalena care merge la mormânt. Îi vedem pe Petru şi pe Ioan care fug înspre
locul îngropării. Fiindcă Paştele înseamnă “trecere”, “ieşire”. Ieşire din casele
noastre, ieşire din robia noastră, ieşire din banalitatea vieţilor noastre înspre
Viaţa cea adevărată pe care Isus ne-o dăruieşte. Iar mormântul, nici măcar el nu mai
e un punct final, ci un punct de plecare. Locul care simboliza moartea şi sfârşitul
tuturor speranţelor umane este transformat de Fiul lui Dumnezeu în uşă de trecere
într-un nou început. În acest sens ne aminteşte Sfântul Ioan Gură de Aur că se tem
de moarte doar cei ce nu cred în Înviere. Nici unul dintre ucenici nu se opreşte
la mormânt, ci toţi pleacă de la mormânt pe drumul care îi duce înspre Isus cel înviat.
Se întorc în Galilea, acolo unde totul a început, la cotidianul vieţii lor, însă pe
o altă cale, la fel ca magii din Betleem. O cale plină de prezenţa mântuitoare a Învierii.
În vieţile lor au acum posibilitatea de a-L întâlni pe Cel Înviat. Iar Acesta le arată
semnele cuielor şi coasta străpunsă, semne ale morţii, şi le spune: “Bucuraţi-vă!”
Fiul lui Dumnezeu transformă moartea şi simbolurile ei în motiv de bucurie, de pace
şi de speranţă: “Nu vă temeţi!”. Iar atunci când semnele suferinţei şi ale morţii
sunt prezente şi în vieţile noastre, Isus ne spune şi nouă: “Pace vouă!” Iubiţi
credincioşi, Avem câteodată ideea că a sărbători Paştele este ca şi cum doar
ne-am aduce aminte că odată, când va veni vremea noastră, moartea nu va mai reprezenta
sfârşitul existenţei noastre. Învierea e mult mai mult decât atât: e o proclamare
a acestei victorii încă din timpul vieţii noastre. A sărbători Paştele înseamnă a-L
urma pe Isus Cel Înviat înspre Tatăl, în fiecare clipă. Atunci când Maria Magdalena
la mormânt întinde mâna înspre al ei drag Rabbuni, acesta îi spune: “Nu mă atinge
fiindcă nu m-am suit la Tatăl”. E ca şi cum i-ar spune: “Nu ne oprim aici, nu aici
este sfârşitul drumului”. Cea împreună cu apostolii este pe undeva la fel ca Petru,
care pe muntele Schimbării la Faţă îi spune Mântuitorului: “Bine ne este nouă aici.
Să facem trei corturi”. Petru ar vrea să eternizeze acel special moment de comuniune
cu Isus. La fel şi Maria Magdalena. Însă Fiul lui Dumnezeu vrea să ne conducă împreună
cu El înspre Tatăl, acolo unde, în mod tainic, intrăm în cercul de iubire şi comuniune
al Sfintei Treimi. De aceea, a trăi Învierea nu e ca şi cum am învăţa o lecţie
şi am încerca să o aplicăm în viaţa noastră. Nu e ca şi o tehnică pe care să o învăţăm
de la Isus, pentru a ne descurca mai apoi cu viaţa noastră. Este mai degrabă o continuă
ieşire din viaţa noastră, în lumina Învierii, înspre Tatăl. Suferinţele sunt cu adevărat
oribile atunci când le trăim singuri. Însă Dumnezeu dă tot timpul la o parte piatra
de la uşa mormintelor din viaţa noastră şi ne deschide calea înspre El. Suntem datori
să lăsăm acolo giulgiul rănilor noastre, cuiele şi spinii ce ne străpung sufletele
şi să ieşim înspre Tatăl. Vom rămâne cu semnele suferinţei şi cu găurile lăsate de
cuie. Însă prin ele va răzbate de acum în viaţa noastră lumina Învierii. Acesta este
şi motivul pentru care Isus Înviat nu rămâne pe acest pământ ci merge spre Tatăl:
ne arată că viaţa noastră şi destinele noastre nu se opresc aici. Aici rămân doar
semnele suferinţei, aici rămân mormintele; însă ele ne-au fost deschise de Isus şi
putem astfel trece mai departe înspre Ierusalimul ceresc. De aceea, la ce ne folosesc
Paştele, dacă noi continuăm să trăim ca şi cum totul s-ar termina aici? La ce ne foloseşte
Învierea, dacă noi tratăm bucuriile, plăcerile şi realităţile acestei lumi ca şi cum
ele ar fi eterne? La ce ne foloseşte Sărbătoarea de astăzi, dacă viaţa noastră de
credinţă nu este altceva decât un fel de “glazură” spirituală pentru o viaţa similară
cu aceea a celor ce nu cred? Lumina Învierii ne dă puterea, aşa cum spune Isus,
să călcăm peste şerpi şi peste scorpii fără a fi vătămaţi. Ce înseamnă acest lucru?
Înseamnă că răutăţile şi suferinţele acestei lumi nu ne mai pot ucide, fiindcă noi
suntem deja plecaţi. Trăim în lume ca şi cum nu am fi aici. Pentru noi, teatrul acestei
lumi s-a încheiat. Suntem liberi şi de bucuriile şi de răutăţile acestei lumi. Trecem
prin această lume, pe urmele lui Isus, înspre Tatăl. Ne bucurăm de lucrurile acestei
lumi fără a le absolutiza şi suferim răutăţile ei fără a fi zdrobiţi; ştiind că totul
trece, odată cu continua noastră trecere, din zi în zi, din an în an, înspre minunata
zi în care Îngerul va rosti: “Timpul nu mai este!” Iubiţi fraţi şi surori în
Cristos, Sunt atâţia oameni care au lăsat să strălucească lumina, bucuria şi
pacea învierii din chiar paturile lor de suferinţă. Şi sunt atâţia alţii, sănătoşi,
care trăiesc ca paralizaţi, ca morţi, fiindcă nu ştiu să trăiască Paştile pe urmele
Mântuitorului. Dacă alegem să ne blocăm în această lume, urmându-ne doar pe noi înşine
şi dorinţele noastre, atunci când lumea aceasta se va sfârşi, vom avea şi noi acelaşi
destin. Sfântul Părinte Papa Francisc însă, ne îndeamnă să ieşim din amorţeală: “Paştele
reprezintă exodul, trecerea omului din robia păcatului, de la rău, la libertatea dragostei
şi la bine. Oamenii trebuie să treacă şi acum prin acest exod, trebuie să traverseze
acest deşert! Este vorba în special despre deşertul care este în inima oamenilor atunci
când lipseşte iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.” Aş dori să Vă invit şi eu să
trăim împreună această Sărbătoare a Învierii Domnului, ca şi cum ar fi prima din viaţa
noastră. Trăirea să nu se rezume la lucrurile şi la obiceiurile externe, ci pornind
de la ele, să ajungă în inima noastră. Bucuria şi lumina să nu fie prezente doar în
mesajele şi felicitările pe care le transmitem, ci să se nască în sufletele noastre.
Isus, cel ce poartă semnele biruinţei, să nu rămână la biserică în noaptea Învierii,
ci să intre în vieţile noastre, în casele noastre, în existenţa de fiecare zi. Ascultaţi
vocea Lui, căutaţi-L şi urmaţi-L! Veţi primi în dar o pace pe care nimeni şi nimic
nu va putea să v-o răpească. Atât de mulţi au reuşit. Încercaţi şi voi! Nu vă temeţi! Acestea
dorindu-Vi-le tuturor şi fiecăruia în parte, Vă asigur pe toţi de rugăciunea mea şi
de arhiereasca binecuvântare. Tuturor, dimpreună cu Preasfinţiile Lor Episcopii
Claudiu şi Mihai, Vă dorim Sărbători sfinte şi binecuvântate, alese haruri cereşti
şi bucurie deplină în Domnul Isus Cel înviat din morţi. Cristos a înviat! Adevărat
a înviat!† Lucian Cardinal Mureşan Arhiepiscop şi Mitropolit Arhiepiscop
Major