2014-04-06 10:47:41

Papa Francisc la Magliana, după 35 de ani de la vizita lui Ioan Paul al II-lea


(RV – 6 aprilie 2014) Duminică, la ora 16, vizita pastorală a Episcopului Romei în parohia "Sfântul Grigore cel Mare" din cartierul periferic roman Magliana.

Ultima vizită a unui Pontif în această parohie s-a petrecut în urmă cu 35 de ani, când Papa Wojtyla a mers să-i întâlnească pe credincioșii care aparțin de biserica "Sfântul Grigore cel Mare", din piața Certaldo, aflată în inima unui numeros și popular cartier al Romei.

Ioan Paul al II-lea a vizitat parohia pe 18 februarie 1979, adică în primul său an de pontificat. De altfel, părintele Renzo, actualul paroh care conduce comunitatea 7 ani, era un adolescent când parohia a fost vizitată de viitorul sfânt și își amintește bine acel moment.

Programul vizitei celui de-al doilea Pontif care merge la parohia din Magliana este asemenea unui maraton de patru ore, plin de întâlniri, precum cea cu copiii din parohie, cu un grup de catiheți, cu bolnavii, cu familiile și cu asociațiile care activează în comunitate. Cu alte cuvinte, Sfântul Părinte se va întâlni cu toate realitățile din parohia Sfântul Grigore cel Mare, întâlnirea fiind urmată de celebrarea Sfintei Liturghii, la ora 18.

Programul vizitei Episcopului Romei într-un din parohiile capitalei prevede de asemenea o întâlnire cu suferința, reprezentată de întâlnirea - în sala teatrului parohial - cu membrii unei asociații care se ocupă de toxicodependenți și vizita la Casa Carității, din parohie, în care trăiesc zece bătrâni cu dizabilități sau alte probleme de sănătate.

Revenirea Papei la Casa "Sfânta Marta" din Vatican este prevăzută să aibă loc la ora 20.



R.V./A. Mărtinaș








All the contents on this site are copyrighted ©.