Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea – privirea specială spre America Latină, „continentul speranţei”

(RV – 5 aprilie 2014) Pontifii Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea vor fi canonizaţi de Papa Francisc, primul Papă latino-american din istorie. Iată de ce ar fi interesantă o reflecţie legată de aceşti doi viitori sfinţi a căror magisteriu a influenţat America Latină, supranumită „continentul speranţei”.

Dar cum şi-a manifestat Papa Ioan al XXIII-lea atenţia faţă de America Latină? În acelaşi an în care cardinalul Roncalli a fost ales la Sediul lui Petru se aniversa şi centenarul fondării Colegiului Pontifical Pio Latino Americano.

Nu întâmplător, una din primele audienţe ale pontificatului lui Ioan al XXIII-lea a fost cea acordată episcopilor latino-americani reuniţi la Roma cu ocazia celei de-a treia Adunări a Consiliului Episcopal Latino-American Celam, organism creat sub pontificatul predecesorului său, Papa Pius al XII-lea.

De altfel, în discursul pe care-l rostise pe 15 noiembrie 1958, Papa Ioan al XXIII-lea a demonstrat o foarte bună cunoaştere a teritoriului pe care ulterior avea să-l numească „Continentul speranţei”. „În vastele regiuni ale continentului american, la sud de Rio Grande, trăiesc azi circa 160 de milioane de catolici, aproape întreaga populaţie latino-americană, şi care constituie aproximativ o treime din populaţia catolică mondială.

Numărul lor tot mai mare şi dispunerea compactă a populaţiei, unită cu tradiţionala iubire faţă de religia strămoşească, au făcut din catolicismul latino-american un element important pentru viaţa întregii Biserici şi pentru viitorul său destin”.


Însă, acest important rol al Bisericii latino-americane a suscitat şi continuă să suscite şi azi unele preocupări în Biserica Romei. Unul din punctele centrale ale mesajului „Papei celui Bun” către episcopii latino-americani este de fapt mereu actual: lipsa preoţilor şi a formării sacerdotale în Continent. „Şi se afirmă în mod tot mai preocupant insuficienţa marcantă a operatorilor evanghelici în comparaţie cu necesitatea resimţită de Naţiunea voastră şi care devine, cu fiecare oră tot mai importantă”, scria Papa Roncalli, dorind să pună în evidenţă necesitatea „atingerii unui număr suficient de forţe” apostolice, cum le numea el, „în special de preoţi”, întrebându-se totodată asupra cauzelor care au condus la un număr scăzut de vocaţii, îndemnându-i şi pe episcopi la o astfel de reflecţie.


În privinţa legăturii Papei Ioan Paul al II-lea cu America Latină, acesta a fost trăită în lumina noii evanghelizări. Convocarea celei de-a treia Conferinţe generale a episcopatului latino-american la Puebla, în Mexic, anunţată de Paul al VI-lea şi confirmată de Ioan Paul I, l-a condus pe Ioan Paul al II-lea direct în America Latină, imediat după alegerea sa la Sediul lui Petru.
De fapt, în ianuarie 1979, a avut loc ciclul de călătorii apostolice ale Papei Wojtyla. Prima etapă prevedea vizitele apostolice în Republica Dominicană, Bahamas şi Mexic, dar mesajul Papei polonez nu se adresa doar ţinuturilor aztece ci întregii Americi Latine.


Începând cu prima vizită în America Latină, de-a lungul anilor, Papa Woytjla va insista tot mai mult asupra necesităţii „noii evanghelizări” a „Continentului Speranţei”, o speranţă ce ar putea folosi Bisericii ca inspiraţie pentru a înfrunta alte probleme pastorale din diferite realităţi locale, precum în Europa, unde secularismul şi cultura relativismului îndepărtează credincioşii de parohii.

R.V./A.M