Canonizarea papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea
RV aprilie 2014. În vederea canonizării papilor Ioan al XXIII-lea
şi Ioan Paul al II-lea, care va fi prezidată de Sfântul Părinte Papa Francisc pe 27
aprilie 2014 în Piaţa Sfântul Petru, Radio Vatican oferă ascultătorilor
şi cititorilor săi online mai multe pagini despre viaţa şi învăţătura
celor doi papi care au lăsat o amprentă decisivă în existenţa
Bisericii din epoca contemporană.
Aici, serviciul audio (1):
Aici,
serviciul audio (2):
Vom încerca
să scoatem în evidenţă, asumându-ne riscul de a fi mereu parţiali, trăsăturile comune
ale celor doi Succesori ai Sfântului Petru, diferenţele umane şi spirituale, dar şi
continuitatea doctrinală a fiecăruia faţă de tradiţia apostolică şi învăţătura Bisericii
Universale.
Iată, pe scurt, câteva din temele pe care le vom aborda în emisiunile
pe care le vom transmite înainte de celebrarea solemnă a canonizării papilor Ioan
al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea: noutăţile introduse în activitatea Bisericii
de cei doi pontifi, raportul lor faţă de dialogul ecumenic şi interreligios, parcursul
urmat de succesorii lor pentru a-i propune la cinstea altarelor, atenţia lor specială
faţă de sfinţii pe care i-au cunoscut sau canonizat în timpul respectivelor pontificate,
fidelitatea celor doi papi faţă de Conciliul Vatican II, eforturile speciale depuse
în construcţia păcii şi oprirea tendinţelor de război, promovarea familiei, îndemnurile
apostolice adresate Bisericii Catolice din America Latină, sensibilitatea lor specială
faţă de cei din închisori, şi, în fine, o scurtă privire de ansamblu asupra călătoriilor
apostolice efectuate în era transportului aerian.
În perioada imediat premergătoare
canonizării, Redacţia Română Radio Vatican va căuta să scoată la lumină legătura celor
doi Sfinţi cu România, prin audienţele, mesajele speciale, scrierile autobiografice
sau călătoriile apostolice efectuate în ţara noastră pe timpul vieţuirii lor între
noi. E întotdeauna emoţionant să ne gândim că suntem contemporanii sfinţilor!
Începem
în această emisiune cu noutatea pe care o reprezintă papa Ioan al XXIII-lea şi Ioan
Paul al II-lea nu pentru doctrina neschimbată a Bisericii Catolice dar pentru viaţa
şi relaţia ei faţă de semnele timpurilor şi exigenţele epocii moderne. Evident, prima
parte este dedicată Papei Ioan al XXIII-lea.
Ioan al XXIII-lea, mai
mult decât "Il Papa buono" Când a fost ales ca Succesor al Sfântului
Apostol Petru, la 28 octombrie 1958, cardinalul Angelo Roncalli şi-a luat numele ”Ioan
al XXIII-lea”. Era italian, născut lângă oraşul Bergamo şi avea 77 de ani. Mulţi s-au
gândit că după lungul pontificat al venerabilului Pius al XII-lea, papa Ioan al XXIII-lea
avea să reprezinte pentru mersul istoriei un pontificat fără mari modificări, unul
aşa zis de tranziţie. În realitate, anii pe care Ioan al XXIII-lea i-a trăit la conducerea
Bisericii Catolice au fost marcaţi de noutăţi absolut imprevizibile. Să ne amintim
de câteva dintre cele mai importante.
Papa Ioan şi Conciliul
Vatican II Principala noutate a pontificatului lui Ioan al XXIII-lea este fără
îndoială proclamarea Conciliului Ecumenic Vatican II. Anunţat în bazilica Sfântul
Paul din Afara Zidurilor la 25 ianuarie 1959, în solemnitatea Convertirii Sfântului
Apostol Paul, Conciliul şi-a început lucrările la o vreme relativ scurtă, pe 11 octombrie
1962, când papa a pronunţat celebrul discurs ”Gaudet Mater Ecclesia” din care am ascultat
mai înainte câteva cuvinte. Trecuseră doar nouă decenii de la precedentul Conciliu
ecumenic, desfăşurat tot la Vatican în anii 1868-1870. Prin proclamarea unui nou conciliu
ecumenic, Papa Ioan al XXIII-lea arăta ca înţelege noile provocări dictate de timpurile
în care Biserica era chemată să vestească Evanghelia şi mântuirea lui Cristos. Evident,
nu era vorba de a pune la punct deficienţele doctrinare nici de proclamarea unor noi
adevăruri de credinţă, ci de a prezenta învăţătura dintotdeauna într-o formă mai adecvată
la sensibilitatea modernă şi la mentalitate noilor generaţii. Într-o epocă de război
rece între ideologii şi de afirmare a popoarelor din fostele colonii europene, Pontiful
îndemna Părinţii Conciliari să pună accentul pe milostivire şi dialog, cu o privire
privilegiată faţă de eforturile de apropiere între diversele confesiuni creştine.
Principiul care definea noua atitudine se regăseşte încă din prima enciclică a Papei
Ioan al XXIII-lea, intitulată ”Ad Petri Cathedram”, de la 29 iunie 1959, în care Succesorul
lui Petru afirma aspiraţia ecumenică de refacere a unităţii între creştini şi profunda
dorinţă de pace dintre naţiuni. ”Aceste trei bunuri – adevărul, unitatea şi pacea
– de urmărit şi promovat după spiritul carităţii creştine, formează tema primei noastre
enciclice”, se citeşte în primul document al pontifului.
Un stil pastoral
inedit Papa Ioan al XXIII-lea accentuează în repetate rânduri natura pastorală
a slujirii petrine, după mandatul pe care Isus îl încredinţează după înviere Sfântului
Petru ”Paşte oile mele!”. Încă de la primele iniţiative, noul Pontif arată intenţia
clară de a-şi desfăşura în mod concret misiunea de Episcop al Romei, după cum dovedesc
numeroasele întâlniri cu credincioşii diecezei de Roma şi vizitele efectuate în parohiile
din Cetatea Eternă. Cu gândul tocmai la acestea din urmă, Papa proclamă primul sinod
diecezan, care se desfăşoară de la 24 la 31 ianuarie 1960, în aşa fel încât să fie
asigurată funcţionarea instituţiilor diecezane prin consolidarea Vicariatului Romei
şi relansarea vieţii parohiale. Mai mult, Ioan al XXIII-lea este primul pontif care
a vizitat bolnavii la spital: pe cei de la Spitalul ”Bambino Gesù”, din apropiere
de bazilica Sfântul Petru, la 25 decembrie 1958. Era ziua sfântă a Naşterii Domnului.
A doua zi, 26 decembrie, Ioan al XXIII-lea avea să marcheze un nou primat: este primul
papă care a avut o întâlnire cu deţinuţii, graţie vizitei şi Sfintei Liturghii celebrată
la închisoarea ”Regina Coeli” din Roma. Nu este cazul să enumerăm aici toate ieşirile
sale din Cetatea Vaticanului: e suficient să spunem că Papa Ioan a ieşit de aproximativ
150 de ori din Vatican pentru a întâlni credincioşii cu diferite ocazii şi în diferite
circumstanţe de viaţă.
Alte premiere ale papei Ioan al XXIII-lea Cu
riscul de a fi parţiali şi superficiali, enumerăm în cele ce urmează alte premiere
realizate de papa Ioan al XXIII-lea care la 27 aprilie 2014 va fi ridicat în rândul
sfinţilor:
Este primul papă care a făcut excepţie de la normele din 1590 ale
papei Sixt al V-lea cu privire la numărul limită de cardinali, ridicându-l imediat
de la 70 la 75, iar apoi, la 90, pentru a oferi o mai bună reprezentare a Bisericii
de pe toate continentele.
Este primul papă care în peste 400 de ani de istorie
a primit în audienţă la Vatican un şef al Bisericii Anglicane, pe arhiepiscopul de
Canterbury Geoffrey Francis Fisher, la 2 decembrie 1960.
Este primul papă
care a creat un cardinal african - Laurean Rugambwa, arhiepiscop de Dar-es-Salam,
în Tanzania - un cardinal japonez, pe Peter Tatsuo Doi, arhiepiscop de Tokyo - şi
un cardinal filipinez, pe Rufino Jiao Santos, arhiepiscop de Manila. Toţi trei au
primit bereta de cardinal la consistoriul de la 28 martie 1960.
Este primul
papă care a celebrat o Sfântă Liturghie în ritul bizantin slav în bazilica Sfântul
Petru, la 13 noiembrie 1960.
Înainte de a menţiona alte premiere, trebuie
subliniat şi un gest de continuitate şi înnoire faţă de pontificatul predecesorului
său. Ioan al XXIII-lea a consolidat tradiţia duminicală a rugăciunii ”Angelus” cu
credincioşii la fereastra Apartamentului Pontifical. Începută de Pius al XII-lea,
dar nepracticată cu regularitate, recitarea duminicală a rugăciunii ”Angelus” în Piaţa
Sfântul Petru a fost preluată de Ioan al XXIII-lea care a adăugat câteva reflecţii
despre semnificaţia sărbătorilor religioase, pornind de la pagina Evangheliei proclamată
în ziua respectivă. La fel se întâmplă şi în zilele noastre.
Tot el este primul,
şi până acum, unicul papă care a primit primit Premiul Balzan pentru Pace, Umanitate
şi Fraternitate între Popoare, datorită intervenţiei sale decisive în criza din Cuba,
din octombrie 1962. La 22 octombrie din acel an, preşedintele american John F. Kennedy
anunţa prezenţa în Cuba a instalaţiilor pentru lansare de rachete şi apropierea de
insulă a mai multor nave sovietice care aveau la bord focoase nucleare. Preşedintele
american a impus blocul naval militar la 800 de mile de insulă, dar navele sovietice
înaintau cu determinare şi demonstrau intenţia de a încălca blocajul militar. Trei
zile mai târziu, la 25 octombrie, papa Ioan adresa de la microfonul Radioului Vatican
un mesaj în franceză pentru ”toţi oamenii de bună voinţă” în care spunea: ”Biserica
are la inimă mai mult decât orice pacea şi fraternitatea între oameni; ea lucrează
fără încetare la consolidarea acestor bunuri (...) Îi rugăm stăruitor pe Şefii de
stat (...) să facă tot ceea ce le stă în putinţă pentru a salva pacea: în acest fel
se vor evita omenirii ororile unui război, ale cărui urmări înspăimântătoare nimeni
nu şi le poate închipui. Să continue tratativele!”. Ceremonia de decernare a Premiului
Balzan s-a desfăşurat la 11 mai 1963 la Quirinale, sediul preşedinţiei Italiei, şi
era prima dată când un Pontif intra într-un loc instituţional al statului italian.
Este primul papă care a răspuns la o telegramă a Cremlinului, pe 25 noiembrie
1961, când Nikita Hruşciov, liderul fostei Uniuni Sovietice, i-a trimis felicitări
Papei la împlinirea a 80 de ani.
Ioan al XXIII-lea a canonizat în 1962 primul
sfânt de culoare: este Martin de Porres, din America de Sud.
La 16 noiembrie
1959 Ioan al XXIII-lea a înfiinţat Filmoteca Vaticană, care a primit mandatul de a
culege şi păstra înregistrările filmate despre viaţa Bisericii şi istoria Papilor.
Tot el anulează uzanţa potrivit căreia cardinalii trebuiau să sărute pantoful
noului Pontif imediat după alegere.
În fine, o noutate de care beneficiază
mii de turişti şi în zilele noastre, Ioan al XXIII-lea a abrogat regula care oprea
accesul credincioşilor pe vârful cupolei bazilicii Sfântul Petru în orele în care
Pontiful frecventa aleile din Grădinile Vaticanului pentru plimbare, deconectare şi
rugăciune.