Dumnezeu ne mântuieşte, nu siguranţa noastră de a fi buni: Papa Francisc, la Sf. Liturghie din Capela Sf. Marta

RV 24 mar 2014. Nu ne mântuieşte siguranţa care vine din ţinerea poruncilor, ci smerenia de a avea nevoie de vindecarea lui Dumnezeu: este, pe scurt, predica Papei Francisc la Sfânta Liturghie celebrată luni dimineaţă în Capela Casei Sf. Marta din Vatican. E necesar, aşadar, să ţinem poruncile, dar nu e suficient, pentru că mântuirea nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu.

„Nici un profet nu este bine primit în patria sa” (Luca 4,24). Papa Francisc a pornit la predica Sfintei Liturghii de la aceste cuvinte spuse de Isus la sinagoga din Nazaret. Isus nu a făcut nici o vindecare în mijlocul conlocuitorilor săi pentru că nu aveau credinţă. Isus aminteşte, în schimb, două episoade din istoria biblică: minunea vindecării de lepră a generalului sirian Naaman, în timpul profetului Eliseu (2 Rg 5,1-15), şi ajutorul dat în timpul foametei de profetul Ilie văduvei din Sarepta Sidonului.

Leproşii şi văduvele – a subliniat Papa Francisc – în acel timp erau puşi la marginea societăţii. Cu toate acestea, cei doi marginalizaţi, primindu-i pe profeţi, au fost salvaţi. În schimb, a reluat Papa, nazaritenii nu-l primesc pe Isus pentru că se arătau atât de siguri pe ţinerea poruncilor încât credeau că nu mai aveau nevoie de a fi mântuiţi de altcineva:
● „Este drama ţinerii poruncilor fără credinţă: «Eu – ar spune unul dintre aceştia – mă mântuiesc de unul singur, pentru că merg sâmbăta la sinagogă, mă străduiesc să ascult de porunci, dar să nu vină acesta să-mi spună că erau mai buni decât mine leprosul şi văduva». Dar aceştia din urmă – a reluat Papa – erau marginalizaţi. Şi Isus spune: «Dar, vezi, dacă tu nu te marginalizezi, nu te simţi la margine, nu vei avea parte de mântuire». Aceasta este mântuirea, calea smereniei: să te simţi atât de marginalizat încât să ai nevoie de mântuirea Domnului. Numai El mântuieşte, nu ţinerea poruncilor din partea noastră. Şi acest fapt nu a fost agreat, ei s-au mâniat pe Isus şi voiau să-L ucidă”.

Aceeaşi indignare – a comentat Sfântul Părinte – l-a afectat iniţial şi pe Naaman, pentru că credea ridicol şi umilitor îndemnul profetului Eliseu de a coborî de şapte ori în râul Iordan ca să fie vindecat de lepră. „Domnul îi cere un gest de smerenie, să asculte ca un copil, să devină ridicol”. A plecat mâniat, dar apoi, convins de slujitorii lui, se întoarce şi face ceea ce i-a spus profetul. Actul acela de smerenie l-a vindecat. La urma urmei, a subliniat Papa, aici avem mesajul acestei zile din a treia săptămână din Post: dacă vrem să fim salvaţi, trebuie să alegem calea smereniei.
● „Maria, în cântarea sa (Magnificat), nu spune că e fericită pentru că Dumnezeu a văzut fecioria ei, bunătatea şi blândeţea ei, atâtea virtuţi pe care le avea, ci pentru că Domnul a privit la smerenia slujitoarei sale, la micimea ei, la umilinţa ei. Iată spre ce se îndreaptă privirea Domnului. Trebuie să învăţăm această înţelepciune, de a ne marginaliza, pentru ca Domnul să ne găsească. Nu ne va găsi în centrul siguranţelor noastre, Domnul nu merge acolo. Ne va afla în marginalizare, în păcatele noastre, în greşelile noastre, în necesitatea noastră de a fi vindecaţi spiritual, de a fi salvaţi. Aici vom fi aflaţi de Domnul”.

Aceasta înseamnă a parcurge calea smereniei. „Umilinţa creştină nu este virtutea prin care spunem «eu nu folosesc la nimic» ca să ascundem, de fapt, mândria. Umilinţa creştină înseamnă a spune adevărul: «sunt păcătos, sunt păcătoasă». A spune adevărul, adevărul despre noi. Dar mai este un adevăr: Dumnezeu este cel care ne mântuieşte. Dar ne mântuieşte atunci când noi ne marginalizăm. Nu ne mântuieşte în siguranţele noastre. Să cerem harul să avem înţelepciunea de a ne marginaliza, harul umilinţei, pentru ca să putem primi mântuirea Domnului”.

Aici, serviciul audio:

(rv – S. Centofanti – A. Dancă)