A doua predică din Postul Mare la Vatican: „Într-o lume post-creştină, să pornim din
nou de la Cristos!”
RV 21 mar 2014.Misterul Bisericii una şi sfântă a fost
în centrul celei de a doua predici de Postul Mare, prezentată vineri de predicatorul
Casei Pontificale, pr. Raniero Cantalamessa, în prezenţa Papei şi a Curiei Romane.
Seria meditaţiilor din acest an, oferite în fiecare vineri din Postul Mare în Capela
„Redemptoris Mater” din Palatul Apostolic, are ca temă generală „Pe umerii giganţilor.
Contemplarea adevărurilor credinţei noastre împreună cu Sfinţi Părinţi ai Bisericii
Latine”. În cele patru vineri care mai rămân, a precizat pr. Cantalamessa, conţinutul
meditaţiilor se va inspira din învăţătura sfinţilor Augustin, Ambroziu, Leon cel Mare
şi Grigore cel Mare, pentru a reflecta împreună despre natura Bisericii, prezenţa
reală a lui Cristos în Euharistie, dogma cristologică de la Conciliul din Calcedon
şi înţelegerea spirituală a Sfintelor Scripturi. La baza seriei de predici, a subliniat
predicatorul Casei Pontificale, se află convingerea mult îndrăgită de teologii medievali
care spuneau: „noi suntem ca piticii care stau pe umerii giganţilor, astfel că putem
vedea mai multe şi mai departe decât ei, dar nu datorită acuităţii ochilor noştri
sau înălţimii trupului, ci pentru că suntem purtaţi mai sus şi suntem ridicaţi de
ei la înălţimi gigantice”. Giganţii erau pentru ei, dar şi pentru noi, Sfinţii Părinţi
ai Bisericii.
La predica de vineri, 21 martie, pr. Cantalamessa a prezentat
o meditaţie despre Biserică, „una şi sfântă”, cu ajutorul învăţăturii Sfântului Augustin
de Hipona.
Sfântul Augustin ne învaţă că există o primă deosebire care trebuie
înţeleasă când privim Biserica. Pe de o parte, avem Biserica prezentă sau pământească,
„ogorul în care sunt amestecate grâul şi neghina, mreaja care cuprinde peşti bun şi
peşti răi, adică oameni sfinţi şi păcătoşi. Pe de altă parte, avem Biserica viitoare
sau cerească, din care fac parte numai sfinţii.
Dar şi în acest fel, a continuat
predicatorul, e nevoie de o nouă deosebire în ce priveşte Biserica de pe pământ, între
comuniunea Sacramentelor, care îi uneşte pe toţi cei care iau parte la aceleaşi semne
vizibile – precum Sacramentele, Sfintele Scripturi, autoritatea – şi comuniunea pe
care o realizează Duhul Sfânt, prin intermediul harului şi al carităţii: ● „Apartenenţa
deplină la Biserică cere cele două realităţi împreună: şi comuniunea vizibilă a semnelor
sacramentale şi comuniunea invizibilă a harului. Dar aceasta admite existenţa mai
multor grade”.
De aici, se pot înţelege schismele, dezbinările, controversele
şi disputele teologice, astfel că Sf. Augustin notează că „poate exista în Biserica
catolică ceva care să nu fie catolic, după cum poate exista ceva în afara Bisericii
Catolice care să nu fie catolic”. „Vedem cum teologia lui Augustin ne poate ajuta
în acest efort de a depăşi dezbinările seculare. Astăzi trebuie să pornim de la comuniunea
spirituală a carităţii spre deplina comuniune şi în Sacramente, mai ales a Euharistiei”.
Considerând discordiile şi dezbinările, a continuat pr. Cantalamessa, problema
care se iveşte ne sugerează că „nu se poate pune o mai mare importanţă pe comuniunea
instituţională” comparativ cu cea spirituală: ● „Aceasta pune pentru mine o întrebare
serioasă, de multă vreme. Pot eu, credincios catolic, să mă simt mai mult în comuniune
cu mulţimea celor care, botezaţi în aceeaşi Biserică a mea, se dezinteresează complet
de Cristos şi de Biserică, sau se interesează numai ca să vorbească de rău, de cât
m-aş simţi unit, în comuniune cu mulţimea celor care, deşi aparţine altor confesiuni
creştine, cred în adevărurile fundamentale pe care le credem noi, îl iubesc pe Isus
Cristos, răspândesc Evanghelia, arată semnele interioare ale Duhului Sfânt? Persecuţiile,
atât de frecvente astăzi în anumite regiuni ale lumii, nu fac deosebire: nu incendiază
biserici, nu ucid persoane pentru că sunt catolici sau pentru că sunt protestanţi,
ci pentru că sunt creştini. Pentru ei, suntem deja «una»!”
Sunt întrebări „pe
care ar trebui să şi le pună şi creştinii celorlalte Biserici faţă de catolici”, a
continuat pr. Cantalamessa, care a subliniat importanţa intuiţiei Sfântului Augustin
în a recunoaşte că principiul esenţial al unităţii Bisericii se află în Duhul Sfânt,
nu în comuniunea orizontală a episcopilor între ei şi a episcopilor cu Papa. Altfel
spus, Duhul Sfânt este cel care face unitatea Bisericii, „răsfrângere a unităţii desăvârşite
care există între Tatăl şi Fiul prin lucrarea Duhului”.
Actualitatea învăţăturii
Sfântului Augustin despre misterul Bisericii dobândeşte o ulterioară importanţă în
contextul dialogului ecumenic şi al celui de al cincilea centenar de la Reforma protestantă.
„Deja încep să circule”, a observat pr. Cantalamessa, „declaraţii şi documente comune
în vederea acestui eveniment. Este vital pentru toată Biserica să nu se risipească
această ocazie, rămânând prizonieri ai trecutului, căutând să clarifice, poate chiar
cu o mai mare obiectivitate şi un mai mare irenism decât în trecut, motivele şi vinovăţiile
unora şi ale altora, dar să se facă un salt de calitate, cum se întâmplă la «barajul»
unui fluviu sau al unui canal, care permite apoi navelor să-şi continue navigarea
la un nivel mai înalt. Situaţia lumii, a Bisericii şi a teologiei s-a schimbat faţă
de atunci. Trebuie să pornim din nou de la Isus, să-i ajutăm cu smerenie pe contemporanii
noştri să descopere persoana lui Cristos. Trebuie să ne raportăm la timpul apostolilor.
Ei aveau înaintea ochilor o lume pre-creştină, noi avem înainte o lume în mare parte
post-creştină. Când apostolul Paul a vrut să cuprindă într-o frază esenţa mesajului
creştin, nu spune «Vă vestesc cutare sau cutare doctrină», dar spune: «Noi îl vestim
pe Isus Cristos cel răstignit» (1 Cor 1,23); şi mai departe: «Noi îl vestim pe Domnul
Cristos Isus» (cf 2 Cor 4,5)”.
„Isus”, a reluat predicatorul, „a stabilit o
dată pentru totdeauna acest fundament mistic al unităţii când a spus: «ca toţi să
fie una după cum noi suntem una». Unitatea esenţială în doctrină şi disciplină va
fi rodul acestei unităţi mistice şi spirituale, nu va putea fi niciodată cauza acesteia”.
● „Paşii mai concreţi către unitate nu sunt cei care se fac în jurul unei mese
sau în declaraţiile comune, oricât de folositoare şi indispensabile ar fi acestea;
sunt cei care se fac când credincioşii de diferite confesiuni se află să-L proclame
împreună, în armonie fraternă, pe Isus Domnul, împărtăşind fiecare propria carismă,
recunoscându-se ca fraţi în deplină loialitate şi ascultare fiecare faţă de îndrumările
Bisericii sale”.
Învăţătura Sfântului Augustin despre adevărul Bisericii,
a încheiat predicatorul, ne adresează în Postul Mare un îndemn impregnat de lumina
învierii: „Dacă vreţi să trăiţi din Duhului Sfânt”, spunea sfântul episcop de Hipona,
„păstraţi caritatea, iubiţi adevărul, şi veţi ajunge la viaţa veşnică!”