2014-03-20 14:15:05

În audienţă la Sfântul Părinte preşedintele Republicii Muntenegru


(RV – 20 martie 2014) Sfântul Părinte l-a primit joi în audienţă, la Palatul Apostolic din Vatican, pe domnul Filip Vujanović, preşedintele Republicii Muntenegru, care s-a întâlnit succesiv cu Secretarul de Stat, cardinalul Pietro Parolin, şi cu arhiepiscopul Dominique Mamberti, Secretar pentru Raporturile cu Statele.


În cursul cordialelor colocvii a fost exprimată satisfacţia privind bunele relaţii bilaterale, întărite ulterior de Acordul de Bază care favorizează colaborarea dintre Biserică şi Stat pentru binele comun al societăţii.


De asemenea, s-au făcut referiri la unele teme de interes comun, cu o privire specială asupra principalelor chestiuni regionale şi privitoare la parcursul de integrare a Republicii Muntenegru în instituţiile europene şi euro-atlantiche.


R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.