2014-03-14 09:31:10

Patriarhul de Moscova, Kiril: cu Papa Francisc întărită colaborarea dintre catolici şi ortodocşi


(RV – 14 martie 2014) Au fost numeroase mesajele de felicitare sosite în Vatican la împlinirea unui an de la alegerea Papei Francisc la Sediul lui Petru. Printre acestea, şi mesajul Patriarhului Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii, în care se spune că primul an de pontificat al Papei Francisc „a fost marcat de mari speranţe şi de importante iniţiative în Biserica Romano-Catolică”. RealAudioMP3


„Efortul Sanctităţii Voastre de a face şi mai clară prezenţa idealurilor Evangheliei în viaţa societăţii contemporane a adus roade”, subliniază Patriarhul Kiril, potrivit căruia grija şi atenţia Pontifului faţă de cei care suferă „le aminteşte persoanelor datoria iubirii fraterne”.

În mesajul de felicitarea adresat Papei Francisc, Patriarhul Kiril observă că raporturile bilaterale dintre cele două Biserici „au cunoscut o ulterioară creştere în ultimul an”. „Apreciez nivelul înalt de înţelegere şi efortul din partea ambelor părţi în întărirea colaborării ortodoxo-catolice”, a spus Patriarhul Kiril, indicând în gestul de apărare a celor oprimaţi şi în slujirea aproapelui confirmarea „valorilor morale şi spirituale creştine în lumea contemporană şi spaţiul de cooperare cu Biserica Romei.


Patriarhul Kiril i-a urat Pontifului forţă fizică şi spirituală, pace, bucurie şi ajutor de la Dumnezeu în îndeplinirea misiunii sale”.


R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.