Iubirea nu urmează regulile economiei de piaţă: s-au încheiat vineri exerciţiile spirituale
pentru Papa şi Curia Romană
RV 14 mar 2014.Vineri, în jurul orei 11.30, Papa Francisc
şi mai mulţi colaboratori ai săi din Curia Romană au revenit cu autocarul în
Vatican, după săptămâna de exerciţii spirituale pentru Postul Mare. Exerciţiile
s-au desfăşurat la Casa de reculegere „Divin Maestro”, a Fraţilor Paulini, din localitatea
Ariccia, în afara Romei. Meditaţiile au avut ca temă generală „Purificarea inimii”
şi au fost prezentate de un preot paroh al diecezei de Roma, pr. Angelo De Donatis.
Aici, serviciul audio:
Sfântul
Părinte i-a mulţumit predicatorului pentru abilitatea cu
care a semănat în participanţi „buna sămânţă a Cuvântului lui Dumnezeu”: ●
„Părinte Angelo, vă mulţumesc în numele meu şi al nostru, al tuturor, pentru ajutorul
din aceste zile, pentru însoţirea şi ascultarea dumneavoastră. În ce ne priveşte,
noi ne întoarcem acum acasă cu o sămânţă bună: sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu. Este
o sămânţă bună. Domnul va da ploaie iar această sămânţă va creşte, va creşte şi va
aduce roade. Să-i mulţumim Domnului pentru sămânţa şi ploaia pe care o va trimite
asupra noastră, dar vrem să-i mulţumim şi semănătorului. Pentru că Dumneavoastră aţi
fost semănător, şi ştiţi să semănaţi, ştiţi să o faceţi! Dumneavoastră aţi aruncat
sămânţa când aici, când dincolo, fără să vă daţi seama, sau prefăcându-vă că nu vă
daţi seama, dar aţi punctat, aţi mers la centru, aţi mers direct la ţintă. Vă mulţumesc
pentru acest lucru! Vă cer ca şi pe viitor să vă rugaţi pentru acest „sindicat al
credincioşilor” – a spus Papa zâmbind. „Toţi suntem păcătoşi, dar toţi avem dorinţa
de a-l urma pe Isus mai îndeaproape, fără a pierde speranţa în făgăduinţă, şi fără
a pierde simţul umorului. Iar uneori, să-i salutaţi din depărtare. Vă mulţumesc, părinte!”
În
penultima zi de reculegere, aflăm din L’Osservatore Romano, predicatorul a vorbit
despre iubirea care-i apropie pe oameni de Dumnezeu. A judeca gesturile vieţii
după mentalitatea lumii, sau mai bine zis, după logica economiei de piaţă, înseamnă
a fi în pericolul de a nu înţelege valoarea acelei iubiri care-i apropie pe oameni
de Dumnezeu, pe Dumnezeu de oameni şi pe oameni de oameni, prin care se stabileşte
o adevărată comuniune de iubire şi prinde viaţă o Biserică primitoare.
Întrebarea
unui copil care se pregătea la Prima Sfântă Împărtăşanie a fost, practic, la baza
meditaţiei predicatorului: „Dar tu”, l-a întrebat copilul pe părintele De Donatis,
„îl cunoşti atât de bine pe Isus pentru că aceasta este meseria ta sau pentru că sunteţi
prieteni?”. Părintele a subliniat că prin întrebarea lui simplă, copilul a intuit
capacitatea lui Dumnezeu de a transforma un gest simplu, dar făcut din iubire, în
ceva care se răspândeşte în cei din jur şi creează comuniune. De aici, subiectul meditaţiei:
cunoaşterea profundă a lui Isus care devine prietenie, iubire şi primire.
Predicatorul
a comentat episodul din Evanghelie despre femeia necunoscută care vine la Isus, în
casa lui Simon Leprosul din Betania, şi îi unge capul cu mireasmă de nard curat, un
parfum de mare preţ (Marcu 14, 1-9). Episodul este foarte bogat în conţinut, în special
prin locul, timpul şi efectele pe care le produce. Locul, este casa lui Simon Leprosul,
un loc în care răul a intrat în acţiune. Isus merge acolo unde se află răul. Merge
pentru că ştie că este iubit. Casa se află la Betania, simbol al ospitalităţii. Isus
avea mulţi prieteni la Betania şi ştia că aici era primit cu afecţiune. O senzaţie,
a subliniat predicatorul, la care aspiră în vremurile noastre orice om care-şi lasă
locurile natale şi merge în alte ţinuturi. Timpul, este momentul în care Isus stă
la masă cu prietenii săi. La momentul împărţirii cu ceilalţi, a venit o femeie, a
spart vasul de alabastru şi a început să toarne uleiul preţios pe capul lui Isus.
Este un gest de iubire gratuită – a remarcat predicatorul – care dobândeşte o importanţă
şi mai mare prin faptul că a fost săvârşit într-un moment în care în jurul lui Isus
se respira mai degrabă un climat de violenţă şi de ură: peste două zile avea să fie
Paştele iudeilor, iar arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă prin viclenie
şi să-l ucidă. Gestul femeii, „probabil o prostituată”, dobândeşte o semnificaţie
şi mai profundă: în timp ce unii îşi revarsă ura asupra lui Isus, femeia merge în
întâmpinarea lui şi îi oferă tot ceea ce are. Valoarea uleiului turnat pe capul lui
Isus era echivalentul salariului unui lucrător pe un an întreg. Femeia îi oferise
lui Isus tot ceea ce reuşise să pună de o parte.
Parfumul uleiului de nard
se răspândeşte în încăpere şi îi cuprinde pe toţi cei care se aflau în jurul lui Isus.
Cu toate acestea, ei nu-i apreciază gestul făcut, dimpotrivă, îl critică pentru că
îl consideră o risipă. Îl judecă, altfel spus, după logica economiei de piaţă. Isus
ia apărarea femeii tocmai pentru că nu a pus un preţ iubirii faţă de Dumnezeu. În
această constă măreţia sa: omul trebuie să se prezinte înaintea Domnului aşa cum este,
fără teamă, cu toate păcatele sale şi cu toată iubirea sa. Isus are puterea „de a
recupera totul şi de a-l schimba în bine”. Din partea sa, Dumnezeu nu cere niciodată
mai mult decât putem da şi ne lasă liberi să dăm. Dar şi puţinul pe care reuşim să-l
dăm, ne apropie de el. Cu cât oamenii se apropie de Dumnezeu, cu atât mai mult El
se apropie de oameni şi oamenii se apropie între ei. Şi se creează astfel acea comuniune
care merge dincolo de moarte şi trece în veşnicie”. A fi Biserică înseamnă într-un
fel a muri pentru sine şi a se naşte din nou în comuniune.
Iubirea
şi ospitalitatea au fost subiectele meditaţiilor prezentate în ziua precedentă, pornind
de la pagina Bunei Vestiri (Luca 1, 26-38). Predicatorul a subliniat că în Sf.
Scriptură sterilitatea umană este înţeleasă ca manifestare a puterii exclusive a
lui Dumnezeu de a da viaţă. Omul poate să facă de toate pentru a se pregăti să dea
viaţă, dar fără voinţa lui Dumnezeu, nimic nu poate. Singurul lucru creativ pe care-l
poate face este să fie primitor faţă de viaţă. Şi prima care dă mărturie pentru această
atitudine este Fecioara Maria. Predicatorul s-a oprit îndelung asupra acestui moment
şi a scos în evidenţă câteva detalii pentru a sublinia măreţia planului lui Dumnezeu:
vestirea îngerului în lunea a şasea, locul vestirii şi fecioria Mariei din Nazaret.
Numărul şase, a subliniat pr. De Donatis, ne trimite cu gândul la ziua omului, care
a fost creat în ziua a şasea. Dumnezeu a ales aşadar ziua omului pentru întruparea
Fiului, pentru a-l ancora şi mai mult în istoria umanităţii. Locul vestirii, Nazaret,
era un cătun uitat de lume şi lipsit de orice faimă. Dumnezeu a ales chiar acest loc
nesemnificativ pentru a face lucruri mari. În fine, faptul că Dumnezeu a ales-o pe
fecioara Maria, arată puterea lui Dumnezeu de a da viaţă. Fecioria, a continuat predicatorul,
reprezintă într-un anumit sens falimentul omului, pasivitatea sa în faţa capacităţii
de a promova viaţa. Dar în acest fel, Maria este exemplul care ne arată felul în care
smerenia şi sărăcia noastră pot fi transformate de Dumnezeu în măreţie spirituală.
Fecioria Mariei din Nazaret nu exprimă dispreţul faţă de sexualitatea umană, ci evidenţiază
faptul că Pruncul ce urma să se nască este rodul harului lui Dumnezeu, nu produsul
capacităţilor noastre. Lărgind orizontul meditaţiei, predicatorul a subliniat valoarea
celibatului. Pentru a fi celibatar, a explicat, nu e nevoie de credinţă: unul ia această
decizie şi trăieşte în acest fel; se abţine de la relaţiile sexuale şi este celibatar.
Dar dacă alegerea acestei forme de viaţă se referă la celibatul preoţesc, care comportă
o paternitate spirituală faţă de orice persoană, atunci e necesară lucrarea Duhului
Sfânt, e nevoie de credinţă. În încheierea meditaţiei, predicatorul a îndemnat participanţii
la exerciţiile spirituale pentru Papa şi Curia Romană să redescopere valoarea şi curajul
credinţei pentru că, a spus citând un proverb, „când frica bate la uşă şi credinţa
merge să deschidă, nu găseşte pe nimen”.