Un an cu Pontiful venit "de la capătul pământului": misionar al Evangheliei şi paroh
al lumii
RV 12 mar 2014. Se împlineşte un an pe 13 martie de la alegerea Papei
Francisc ca Succesor al Sfântului Apostol Petru. Arhiepiscopul argentinian Jorgé Mario
Bergoglio, creat cardinal de Ioan Paul al II-lea, a urmat în succesiunea apostolică
Papei Benedict al XVI-lea, unul din cei mai mari teologi din ultimele decenii, care
la 11 aprilie 2013 a decis să se retragă de la conducerea Bisericii din motive de
vârstă.
Ce s-a întâmplat de la acel "Bună seara!", pronunţat cu simplitate
şi naturaleţe în seara de 13 martie 2013 de Papa Francisc? Suntem îndreptăţiţi să
facem un bilanţ al pontificatului la doar un an de la începutul acestuia? Radio Vatican
a ales doi martori de excepţie care au trăit cu intensitate specială timpul acestui
pontificat extraordinar: unul este secretarul particular al Papei Francisc, mons.
Alfred Xuereb, celălalt, directorul Sălii Vaticane de Presă, pr. Federico Lombardi.
Colegii noştri l-au întrebat mai întâi pe mons. Xuereb cum a trăit ultima
parte din pontificatul lui Benedict al XVI-lea şi ziua de 13 martie de anul trecut?
● „Întrebarea mă face să retrăiesc atâtea emoţii şi amintiri foarte profunde,
momente speciale care vor rămâne cu siguranţă în istorie. Un Papă a renunţat la pontificat.
De la 28 februarie, ultima zi din pontificatul Papei Benedict, când am lăsat pentru
totdeauna Palatul Apostolic, până la 15 martie, deci la două zile după alegerea noului
Papă, eu am rămas cu Papa Emerit la Castel Gandolfo pentru a-l însoţi şi a-l ajuta
în munca sa de secretariat. Momentul despărţirii de Papa Benedict a fost pentru mine
foarte mişcător, pentru că am avut fericirea de a trăi vreme de cinci ani şi jumătate
alături de el. Faptul de a-l lăsa, de a mă despărţi de el, a fost foarte greu. Lucrurile
se precipitaseră, eu nu ştiam că chiar în ziua aceea ar fi trebuit să-mi fac bagajele,
să plec de la Castel Gandolfo şi să-l las pe Papa Benedict. Dar din Vatican mi-au
spus să mă grăbesc, să-mi fac bagajele şi să merg la Casa Sfânta Marta pentru că Papa
Francisc ajunsese să deschidă singur poşta, nu avea un secretar care să-l ajute. În
dimineaţa aceea m-am dus de mai multe ori în capelă ca să primesc lumină, pentru că
eram cuprins şi de o anumită confuzie. Dar eram sigur, aveam senzaţia clară că eram
călăuzit de Sus şi îmi dădeam seama că se întâmpla ceva extraordinar şi pentru viaţa
mea. M-am dus apoi în biroul Papei Benedict plângând, cu un nod în gât. Am încercat
să-i spun cât eram de trist şi cât îmi era de greu să mă despart de el. I-am mulţumit
pentru paternitatea sa binevoitoare. I-am mărturisit că toate experienţele trăite
în Palatul Apostolic alături de el m-au ajutat foarte mult să privesc mai bine la
«cele de Sus». M-am aşezat în genunchi pentru a-i săruta inelul, care nu mai era «Inelul
pescarului», iar el, cu privire blândă şi părintească, în stilul său obişnuit, s-a
ridicat în picioare şi mi-a dat binecuvântarea”.
Ce amintiri aveţi de
la prima întâlnire cu Papa Francisc? Răspunde mons. Xuereb: ● „M-a condus
în biroul său, m-a primit cu stilul său cordial, şi trebuie să spun că mi-a făcut
şi o glumă, o glumă de Papă, dacă pot spune astfel! Ţinea în mână o scrisoare şi pe
un ton serios mi-a spus: «Dar aici avem ceva probleme… cineva nu mi-a vorbit foarte
bine despre tine!». Am rămas fără cuvinte. Apoi am înţeles că se referea la scrisoarea
pe care i-a trimis-o Papa Benedict pentru a-i aduce la cunoştinţă că mă pusese pe
liber şi că putea să mă cheme în serviciul său. În această scrisoare, papa Benedict
a avut bunătatea de a menţiona calităţile mele. Papa Francisc m-a poftit să iau loc
pe fotoliu, iar el s-a aşezat pe un scaun lângă mine. Cu multă fraternitate, mi-a
cerut să-l ajut la îndeplinirea misiunii sale. În fine, a vrut să ştie de la mine
în ce raporturi eram cu superiorii şi cu celelalte persoane de o anumită răspundere.
I-am răspuns că am o bună relaţie cu toţi, cel puţin în ce mă priveşte”.
Ce
vă impresionează din personalitatea Papei Francisc, având şi privilegiul de a-i sta
alături zi de zi? ● „Determinarea sa, o convingere care,
sunt sigur, îi vine de Sus, pentru că este un om de spiritualitate profundă, care
cere în rugăciune inspiraţie de la Dumnezeu. De exemplu, vizita la Lampedusa. Papa
a luat hotărârea de a merge pe această insulă pentru că, după ce a mers de mai multe
ori în capelă, gândul i se îndrepta iar şi iar într-acolo: să meargă personal, să
întâlnească aceste persoane, pe cei naufragiaţi, şi să plângă pentru cei care şi-au
pierdut viaţa. Şi când a înţeles că acest îndemn revenea cu insistenţă, atunci a fost
sigur că era de la Dumnezeu. Şi s-a dus, chiar dacă nu mai era timp de a pregăti vizita.
La fel face şi când trebuie să aleagă persoane pe care le cheamă să colaboreze cu
el îndeaproape”.
Ce vă impresionează din trăsăturile pastorale ale Papei
Francisc, din dimensiunea sa publică, din modul în care îşi îndeplineşte slujirea
petrină? ● „Întrebarea a venit şi din partea altor persoane, şi răspund
spunând că îmi vine spontan în minte figura misionarului, misionarul în sensul clasic
al cuvântului, care pleacă în alte ţări, merge între indigeni pentru a-i face să cunoască
Evanghelia, pe Isus Cristos. Iată, eu văd în papa Francisc misionarul care îi cheamă
la sine pe oameni, o mulţime de oameni care se simt probabil dezorientaţi, cu dorinţa
de a-i conduce la inima Evangheliei. Papa a devenit, pentru a spune astfel, parohul
lumii şi îi încurajează pe cei care sunt departe de Biserică să se întoarcă şi să
fie siguri că îşi vor găsi locul lor în Biserică. Pentru el, clericalismul şi cazuistica
sunt mari obstacule pentru dorinţa de a-i face pe toţi să se simtă iubiţi şi însoţiţi
de Biserică. Pe de altă parte, mulţi parohi şi preoţi ne spun aproape zilnic că multe
persoane s-au întors la spovadă şi la trăirea credinţei datorită încurajării primite
de la Papa Francisc, mai ales când ne aminteşte că Dumnezeu nu oboseşte niciodată
să ne ierte. După cum aţi observat, are o atenţie specială faţă de cei bolnavi, pentru
că în ei Papa îl vede pe Cristos care suferă. Şi în acest fel uită de durerile proprii.
De exemplu, în primele luni ale pontificatului, avea dureri puternice în zona lombară,
din cauza unei afecţiuni sciatice care a recidivat. Medicii l-au sfătuit să evite
să se aplece, dar, aflându-se în faţa bolnavilor în cărucior sau a copiilor bolnavi,
se apleca asupra lor pentru a-i face să simtă apropierea sa. Tot la fel, de exemplu,
când a celebrat Sfânta Liturghie în Joia Mare la Casal del Marmo, când a spălat picioarele
adolescenţilor de la şcoala de corecţie. În ciuda durerii de spate pe care trebuie
să le fi avut, s-a aşezat în genunchi înaintea fiecăruia dintre cei doisprezece adolescenţi
pentru a le spăla şi săruta picioarele”.
Papa Francisc pare neistovit,
mai ales când vezi numărul de întâlniri, audienţe, etc. Cum îşi duce viaţa de zi cu
zi, inclusiv activitatea obişnuită, la Casa Sfânta Marta? Răspunde secretarul său
particular, mons. Xuereb: ● „Credeţi-mă, nu pierde nici un minut! Munceşte
fără încetare. Iar când simte nevoia de a-şi lua un moment de pauză, nu închide ochii
sau nu mai face nimic, ci se aşează pe un scaun şi se roagă Rozariul. Cred că se roagă
cel puţin trei rozarii pe zi. Odată mi-a spus: „Aceasta mă ajută să mă relaxez”. Apoi,
îşi reia activitatea. Primeşte persoanele una după alta, după cum pot vedea şi cei
de la recepţia Casei Sf. Marta. Îl ascultă pe fiecare cu atenţie şi îşi aduce aminte
cu o capacitate extraordinară de ceea ce i se spune şi vede. Îşi face meditaţia dimineaţa
devreme, îşi pregăteşte predica Sfintei Liturghii de la Sf. Marta. Apoi, răspunde
la scrisori, are convorbiri telefonice, salută personalul pe care-l întâlneşte şi
se interesează de familiile lor”.
Unul din darurile cele mai frumoase
din primul an de pontificat îl reprezintă fără îndoială întâlnirile
dintre Papa Francisc şi Papa Benedict. Ca secretar particular, sunteţi într-un anumit
fel inelul de legătură. Ce ne puteţi spune despre raportul dintre ei? ●
„Într-un interviu recent, Papa Francisc a spus, printre altele, că el îl consultă,
vrea să ştie punctul de vedere al Papei Emerit. Ar fi o mare pierdere să nu folosească
acest izvor de înţelepciune şi experienţă. L-a căutat la telefon încă din primele
clipe. E ca şi cum ai avea în casă un bunic, un om înţelept. Papa Francisc a văzut
în această prezenţă un dar inestimabil, după cum un episcop înţelept abia numit găseşte
un sprijin înţelept în episcopul său emerit. De exemplu, e semnificativ că atunci
când l-a vizitat la Castel Gandolfo, când au mers în capelă, Papa Francisc a ţinut
să se aşeze în genunchi nu pe genuflexorul său, ci alături de Papa Benedict. Apoi,
a ţinut să fie prezent la inaugurarea statuii dedicată Sfântului Arhanghel Mihail,
aici, în Grădinile Vaticanului. În fine, l-a convins să participe la consistoriul
de crearea a noilor cardinali. E o prezenţă care face şi mai preţios pontificatul
Papei Francisc”.
O ultimă întrebare: ce
vă dăruieşte personal slujirea pe care o îndepliniţi faţă de Papa Francisc, după ce
l-aţi slujit îndeaproape pe Benedict al XVI şi, cum să trecem cu vederea, pe Ioan
Paul al II-lea? Răspunde mons. Alfred Xuereb: ● „Îmi dau seama că Domnul
mă conduce pe căi cu adevărat misterioase. Nu mi-am închipuit niciodată că voi avea
posibilitatea să îndeplinesc această formă de slujire. Dar, aşa este Dumnezeu, altfel,
am ajunge să ne programăm singuri calea sfinţeniei. Personal, găsesc un mare ajutor
în mărturia luminoasă, de încredinţare faţă de Dumnezeu, pe care am avut harul să
o văd personal atât la Ioan Paul al II-lea cât şi la Papa Emerit Benedict, care ori
de câte ori se afla în faţa unei situaţii dificile, ne încuraja cu zâmbetul pe buze
spunând: «Domnul ne va ajuta!». Iată, aşadar, ceea ce primesc din această slujire,
este sprijinul uman şi spiritual în rugăciune, un sprijin pe care ştiu că îl primesc
şi de la Papa Francisc”.
Aici, serviciul audio:
(rv – A. Gisotti
– A. Dancă)
********************
A fost un an de pontificat intens care
a suscitat o reînnoită atenţie faţă de chestiunile ecleziale ale acelora aşa-numiţi
„departe de Biserică”.
În legătură
cu acest aspect, să ascultăm comentariul părintelui Federico Lombardi, directorul
Sălii de Presă a Sfântului Scaun, intervievat de colegul nostru Sergio
Centofanti: P. Federico Lombardi: „Aspectul principal al acestui prin
an de pontificat este cu siguranţă marea atenţie şi atracţie simţite de lume în legătură
cu acest Papă şi mesajul său, şi spun lume pentru că nu mă refer doar la catolicii
practicanţi ci la toate persoanele în general. Sper ca acest sentiment să fie profund
înrădăcinat în inima persoanelor care s-au simţit atinse de cuvântul de iubire, atenţie,
îndurare, apropiere şi vecinătate prin care Papa doreşte să exprime iubirea lui Dumnezeu
faţă de om. Aş dori să amintesc câteva episoade care m-au impresionat în mod
deosebit în cursul acestui an. Desigur, prima apariţia în balconul central al Bazilicii
„Sfântul Petru”, cu tot ce a reprezentat este de neuitat. Îmi amintesc apoi spălarea
picioarelor tinerilor din penitenciar, în după-amiaza Joii Mari. Îmi amintesc călătoria
Papei la Lampedusa, cu acea intensă apropiere faţă de persoanele cele mai uitate şi
abandonate şi faţă de cei morţi într-o călătorie a speranţei şi a suferinţei spre
un viitor mai bun. Îmi amintesc Ziua Mondială a Tinerilor de la Rio, marea întâlnirea
tineretului din întreaga lume, şi în special a tinerilor din ţările Americii Latine
cu un Papă latino-american. Îmi amintesc vizita la Assisi; îmi amintesc Exortaţia
apostolică „Evangelii Gaudium”, pe care aş numi-o documentul programatic al pontificatului
său şi aş aminti de asemenea Consistoriul din luna februarie. Aceste etape reflectă
cât a fost de intens acest an şi câte aspecte au fost atinse, câte întâlniri au avut
loc.”
Referitor la reformele structurale necesare şi la modul
în care se schimbă Biserica, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun a spus: P.
Federico Lombardi: „Biserica îmi apare ca fiind întocmai asemenea unui popor în mers.
Acesta este aspectul cel mai caracteristic: sentimentul este de mare dinamism. Papa
a dat în acest sens un mare impuls şi păşeşte alături de o Biserică care caută aflarea
voinţei lui Dumnezeu şi încearcă să-şi îndeplinească misiunea în lumea de azi pentru
binele tuturor, îndreptându-se într-adevăr spre periferie, spre hotarele lumii. Papa
a vorbit deseori despre păstori care să stea înaintea, în urma şi în mijlocul turmei
pentru a o ajuta în parcursul ei, în aflarea căii. Consider că Papa Francisc este
tocmai un astfel de păstor şi îndeamnă întreaga Biserică să se pună în mişcare. Există
un sentiment de intens dinamism care se face simţit mai ales în itinerariul sinodal,
în acest parcurs lung de doi ani, în care Biserica va reflecta asupra punctului central
al experienţei umane şi creştine, reprezentate de familie."
La
reflecţia colegului nostru care a spus: „Papa priveşte
cu intensitate la cei îndepărtaţi şi-i zgâlţâie tare pe cei de aproape”, părintele
Federico Lombardi a răspuns: P. Federico Lombardi: „Cu siguranţă Dumnezeu
priveşte la toţi, de aceea Papa încearcă să arate cum Dumnezeu priveşte la toate creaturile
sale, la toate persoanele din lume, fără a uita pe nimeni. Acesta este un aspect extrem
de important, pe care cu siguranţă nu l-a inventat Papa Francisc. El a reuşit însă
să dea un semnal puternic în acest sens şi foarte multe persoane l-au înţeles. Manifestările
de atenţie care sosesc de la instituţii şi organe de presă care nu sunt cele obişnuite
înseamnă că mesajul său a ajuns. Şi, desigur, cu toţii trebuie să fim în mişcare,
inclusiv persoanele care se simţeau cumva mai liniştite sau mai stabile, stabilizate
cumva în propria condiţie, trebuie să se simtă implicate în această mare misiune.
Acesta este cu siguranţă un aspect pozitiv.”
La un an de la alegerea
Papei Francisc la Sediul lui Petru, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun a
dorit să amintească imaginile semnificative ale primului an de Pontificat: P. Federico Lombardi: „Îmi vin în minte mai ales audienţele generale din zilele
de miercuri: Papa care trece prin mijlocul mulţimii, Papa care salută, surâde, care
întâlneşte şi care se opreşte în special alături de cei bolnavi. Această decizie a
sa, de a-i saluta mai întâi pe cei bolnavi după ce-şi încheie catehezele mi se pare
un gest foarte semnificativ. Cei care suferă şi cei fragili au prioritate în inima
Papei şi a Bisericii, căci Evanghelia le dă prioritate”.
Întrebat
despre cum este să fii purtătorul de cuvânt al Papei, părintele Federico Lombardi
a spus: P. Federico Lombardi: „Găsesc foarte frumos faptul că protagonistul
este însuşi Papa, el fiind cel care vorbeşte şi care suscită interes din partea oamenilor,
cel care uimeşte prin formulările sale şi care nu are nevoie de o mediere specială.
Găsesc că acest lucru este foarte pozitiv şi aş putea spune că mi-am dorit întotdeauna
acest lucru: ca Papa să ajungă direct la inima persoanelor, prin propriile sale cuvinte,
fără distanţe şi obstacole, Directorul Sălii de Presă sau să-i spunem „purtătorul
de cuvânt” dă acele informaţii care ţin de organizare, de decizii luate (şi care sunt
desigur importante), dar ceea ce reprezintă cuvântul Papei pentru lume, pentru Biserică,
ajunge direct la oameni. Acest lucru mi se pare frumos şi fundamental.”