Un an cu Papa Francisc, parohul lumii: secretarul particular al Papei, mons. Alfred Xuereb

RV 11 mar 2014. La prima aniversare de la alegerea Papei Francisc, pe 13 martie 2013, ca Succesor al Sfântului Apostol Petru, Radio Vatican a cerut o reflecţie de la secretarul său particular, mons. Alfred Xuereb, numit recent de Sfântul Părinte secretar general al Secretariatului pentru Economie. Este un an extraordinar pentru viaţa Bisericii, un „timp de milostivire” după cum l-a definit de mai multe ori chiar Papa Francisc.

Colegii noştri l-au întrebat mai întâi pe mons. Xuereb cum a trăit ultima parte din pontificatul lui Benedict al XVI-lea şi ziua de 13 martie de anul trecut?
● „Întrebarea mă face să retrăiesc atâtea emoţii şi amintiri foarte profunde, momente speciale care vor rămâne cu siguranţă în istorie. Un Papă a renunţat la pontificat. De la 28 februarie, ultima zi din pontificatul Papei Benedict, când am lăsat pentru totdeauna Palatul Apostolic, până la 15 martie, deci la două zile după alegerea noului Papă, eu am rămas cu Papa Emerit la Castel Gandolfo pentru a-l însoţi şi a-l ajuta în munca sa de secretariat. Momentul despărţirii de Papa Benedict a fost pentru mine foarte mişcător, pentru că am avut fericirea de a trăi vreme de cinci ani şi jumătate alături de el. Faptul de a-l lăsa, de a mă despărţi de el, a fost foarte greu. Lucrurile se precipitaseră, eu nu ştiam că chiar în ziua aceea ar fi trebuit să-mi fac bagajele, să plec de la Castel Gandolfo şi să-l las pe Papa Benedict. Dar din Vatican mi-au spus să mă grăbesc, să-mi fac bagajele şi să merg la Casa Sfânta Marta pentru că Papa Francisc ajunsese să deschidă singur poşta, nu avea un secretar care să-l ajute. În dimineaţa aceea m-am dus de mai multe ori în capelă ca să primesc lumină, pentru că eram cuprins şi de o anumită confuzie. Dar eram sigur, aveam senzaţia clară că eram călăuzit de Sus şi îmi dădeam seama că se întâmpla ceva extraordinar şi pentru viaţa mea. M-am dus apoi în biroul Papei Benedict plângând, cu un nod în gât. Am încercat să-i spun cât eram de trist şi cât îmi era de greu să mă despart de el. I-am mulţumit pentru paternitatea sa binevoitoare. I-am mărturisit că toate experienţele trăite în Palatul Apostolic alături de el m-au ajutat foarte mult să privesc mai bine la «cele de Sus». M-am aşezat în genunchi pentru a-i săruta inelul, care nu mai era «Inelul pescarului», iar el, cu privire blândă şi părintească, în stilul său obişnuit, s-a ridicat în picioare şi mi-a dat binecuvântarea”.

Ce amintiri aveţi de la prima întâlnire cu Papa Francisc? Răspunde mons. Xuereb:
● „M-a condus în biroul său, m-a primit cu stilul său cordial, şi trebuie să spun că mi-a făcut şi o glumă, o glumă de Papă, dacă pot spune astfel! Ţinea în mână o scrisoare şi pe un ton serios mi-a spus: «Dar aici avem ceva probleme… cineva nu mi-a vorbit foarte bine despre tine!». Am rămas fără cuvinte. Apoi am înţeles că se referea la scrisoarea pe care i-a trimis-o Papa Benedict pentru a-i aduce la cunoştinţă că mă pusese pe liber şi că putea să mă cheme în serviciul său. În această scrisoare, papa Benedict a avut bunătatea de a menţiona calităţile mele. Papa Francisc m-a poftit să iau loc pe fotoliu, iar el s-a aşezat pe un scaun lângă mine. Cu multă fraternitate, mi-a cerut să-l ajut la îndeplinirea misiunii sale. În fine, a vrut să ştie de la mine în ce raporturi eram cu superiorii şi cu celelalte persoane de o anumită răspundere. I-am răspuns că am o bună relaţie cu toţi, cel puţin în ce mă priveşte”.

Ce vă impresionează din personalitatea Papei Francisc, având şi privilegiul de a-i sta alături zi de zi?
● „Determinarea sa, o convingere care, sunt sigur, îi vine de Sus, pentru că este un om de spiritualitate profundă, care cere în rugăciune inspiraţie de la Dumnezeu. De exemplu, vizita la Lampedusa. Papa a luat hotărârea de a merge pe această insulă pentru că, după ce a mers de mai multe ori în capelă, gândul i se îndrepta iar şi iar într-acolo: să meargă personal, să întâlnească aceste persoane, pe cei naufragiaţi, şi să plângă pentru cei care şi-au pierdut viaţa. Şi când a înţeles că acest îndemn revenea cu insistenţă, atunci a fost sigur că era de la Dumnezeu. Şi s-a dus, chiar dacă nu mai era timp de a pregăti vizita. La fel face şi când trebuie să aleagă persoane pe care le cheamă să colaboreze cu el îndeaproape”.

Ce vă impresionează din trăsăturile pastorale ale Papei Francisc, din dimensiunea sa publică, din modul în care îşi îndeplineşte slujirea petrină?
● „Întrebarea a venit şi din partea altor persoane, şi răspund spunând că îmi vine spontan în minte figura misionarului, misionarul în sensul clasic al cuvântului, care pleacă în alte ţări, merge între indigeni pentru a-i face să cunoască Evanghelia, pe Isus Cristos. Iată, eu văd în papa Francisc misionarul care îi cheamă la sine pe oameni, o mulţime de oameni care se simt probabil dezorientaţi, cu dorinţa de a-i conduce la inima Evangheliei. Papa a devenit, pentru a spune astfel, parohul lumii şi îi încurajează pe cei care sunt departe de Biserică să se întoarcă şi să fie siguri că îşi vor găsi locul lor în Biserică. Pentru el, clericalismul şi cazuistica sunt mari obstacule pentru dorinţa de a-i face pe toţi să se simtă iubiţi şi însoţiţi de Biserică. Pe de altă parte, mulţi parohi şi preoţi ne spun aproape zilnic că multe persoane s-au întors la spovadă şi la trăirea credinţei datorită încurajării primite de la Papa Francisc, mai ales când ne aminteşte că Dumnezeu nu oboseşte niciodată să ne ierte. După cum aţi observat, are o atenţie specială faţă de cei bolnavi, pentru că în ei Papa îl vede pe Cristos care suferă. Şi în acest fel uită de durerile proprii. De exemplu, în primele luni ale pontificatului, avea dureri puternice în zona lombară, din cauza unei afecţiuni sciatice care a recidivat. Medicii l-au sfătuit să evite să se aplece, dar, aflându-se în faţa bolnavilor în cărucior sau a copiilor bolnavi, se apleca asupra lor pentru a-i face să simtă apropierea sa. Tot la fel, de exemplu, când a celebrat Sfânta Liturghie în Joia Mare la Casal del Marmo, când a spălat picioarele adolescenţilor de la şcoala de corecţie. În ciuda durerii de spate pe care trebuie să le fi avut, s-a aşezat în genunchi înaintea fiecăruia dintre cei doisprezece adolescenţi pentru a le spăla şi săruta picioarele”.

Papa Francisc pare neistovit, mai ales când vezi numărul de întâlniri, audienţe, etc. Cum îşi duce viaţa de zi cu zi, inclusiv activitatea obişnuită, la Casa Sfânta Marta? Răspunde secretarul său particular, mons. Xuereb:
● „Credeţi-mă, nu pierde nici un minut! Munceşte fără încetare. Iar când simte nevoia de a-şi lua un moment de pauză, nu închide ochii sau nu mai face nimic, ci se aşează pe un scaun şi se roagă Rozariul. Cred că se roagă cel puţin trei rozarii pe zi. Odată mi-a spus: „Aceasta mă ajută să mă relaxez”. Apoi, îşi reia activitatea. Primeşte persoanele una după alta, după cum pot vedea şi cei de la recepţia Casei Sf. Marta. Îl ascultă pe fiecare cu atenţie şi îşi aduce aminte cu o capacitate extraordinară de ceea ce i se spune şi vede. Îşi face meditaţia dimineaţa devreme, îşi pregăteşte predica Sfintei Liturghii de la Sf. Marta. Apoi, răspunde la scrisori, are convorbiri telefonice, salută personalul pe care-l întâlneşte şi se interesează de familiile lor”.

Unul din darurile cele mai frumoase din primul an de pontificat îl reprezintă fără îndoială întâlnirile dintre Papa Francisc şi Papa Benedict. Ca secretar particular, sunteţi într-un anumit fel inelul de legătură. Ce ne puteţi spune despre raportul dintre ei?
● „Într-un interviu recent, Papa Francisc a spus, printre altele, că el îl consultă, vrea să ştie punctul de vedere al Papei Emerit. Ar fi o mare pierdere să nu folosească acest izvor de înţelepciune şi experienţă. L-a căutat la telefon încă din primele clipe. E ca şi cum ai avea în casă un bunic, un om înţelept. Papa Francisc a văzut în această prezenţă un dar inestimabil, după cum un episcop înţelept abia numit găseşte un sprijin înţelept în episcopul său emerit. De exemplu, e semnificativ că atunci când l-a vizitat la Castel Gandolfo, când au mers în capelă, Papa Francisc a ţinut să se aşeze în genunchi nu pe genuflexorul său, ci alături de Papa Benedict. Apoi, a ţinut să fie prezent la inaugurarea statuii dedicată Sfântului Arhanghel Mihail, aici, în Grădinile Vaticanului. În fine, l-a convins să participe la consistoriul de crearea a noilor cardinali. E o prezenţă care face şi mai preţios pontificatul Papei Francisc”.

O ultimă întrebare: ce vă dăruieşte personal slujirea pe care o îndepliniţi faţă de Papa Francisc, după ce l-aţi slujit îndeaproape pe Benedict al XVI şi, cum să trecem cu vederea, pe Ioan Paul al II-lea? Răspunde mons. Alfred Xuereb:
● „Îmi dau seama că Domnul mă conduce pe căi cu adevărat misterioase. Nu mi-am închipuit niciodată că voi avea posibilitatea să îndeplinesc această formă de slujire. Dar, aşa este Dumnezeu, altfel, am ajunge să ne programăm singuri calea sfinţeniei. Personal, găsesc un mare ajutor în mărturia luminoasă, de încredinţare faţă de Dumnezeu, pe care am avut harul să o văd personal atât la Ioan Paul al II-lea cât şi la Papa Emerit Benedict, care ori de câte ori se afla în faţa unei situaţii dificile, ne încuraja cu zâmbetul pe buze spunând: «Domnul ne va ajuta!». Iată, aşadar, ceea ce primesc din această slujire, este sprijinul uman şi spiritual în rugăciune, un sprijin pe care ştiu că îl primesc şi de la Papa Francisc”.

(rv – A. Gisotti – A. Dancă)