2014-02-28 13:03:56

Memento. Saluturile Papei Benedict în limba română


RV 28 feb 2014. Când şi-a anunţat retragerea, pe 11 februarie 2013, Benedict al XVI-lea a specificat că urma să rămână la conducerea Bisericii până în seara zilei de joi, 28 februarie. După care avea să înceapă timpul numit „sede vacante”, vacanţa scaunului episcopal al Romei, iar Colegiul Cardinalilor urma să treacă la alegerea unui nou Pontif. Prin urmare, audienţa generală de miercuri, 27 februarie, avea să fie ultima. Încă de la primele ore ale dimineţii, zeci şi zeci de mii de pelerini se îndreptau spre Piaţa Sfântul Petru la ultima întâlnire cu Papa Benedict că să-i spună „Mulţumesc” sau „La revedere”.

Dacă ultima sa cateheză va rămâne vreme îndelungată în memoria Bisericii, cu siguranţă va fi de neşters pentru românii care au avut posibilitatea să fie prezenţi în ziua aceea şi care o vor păstra cu veneraţie în rândul celor mai scumpe amintiri. Obosiţi de lunga călătorie şi de soarele mai arzător, dar şi apăsaţi de tristeţea unei despărţiri nedorite, românii prezenţi au sărit ca pe ace când au fost salutaţi creştineşte şi s-au văzut chemaţi pe nume chiar de Benedict al XVI-lea:
“Lăudat să fie Isus Cristos! Adresez un salut cordial credincioşilor de limba română, mai ales celor de la Oradea. Vă primesc cu bucurie şi vă doresc ca pelerinajul vostru să aducă roade bune pentru voi şi pentru comunităţile voastre. Vă binecuvântez din toată inima!”.

În Piaţa Sfântul Petru, răsunau atunci, amplificate de ecoul coloanelor lui Bernini, ultimele adieri ale limbii române care se desprindeau de pe buzele unui Succesor al lui Petru. Nu era prima dată când Benedict al XVI-lea se adresa pelerinilor cu un salut în româneşte, dar faptul că atunci era ultima dată, întipăreşte salutului său o valoare excepţională.

A trecut doar un an de la despărţirea de bătrânul pontif dar pentru mulţi, încă e greu să se resemneze în faţa deciziei sale libere de a se retrage din văzul lumii. Ne-am obişnuit, poate, să ni-l închipuim cu mâinile împreunate, aşezat în genunchi în faţa altarului, purtând sacerdotal veşmântul candid ca şi credinţa pe care a slujit-o cu toată căldura inimii sale, sau, cu bastonul în mână, apropiindu-se încet de rafturile îndrăgitei sale biblioteci şi citind cu luare aminte dintr-o carte pusă într-un fel anume.

Şi bine ştiind că binecuvântarea sa pontificală se extinde la toţi cei care o primesc la Radio Vatican sau prin alte mijloace de comunicare, vă propunem în cele ce urmează câteva din saluturile pe care papa Benedict, în timpul pontificatului său, le-a adresat pelerinilor care poartă în suflet numele şi credinţa Romei. Unele ezitări, uşor de eliminat prin tehnica actuală, au fost lăsate intenţionat, pentru a remarca efortul şi ataşamentul său faţă de pelerinii de limba română.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

(rv - A. Dancă)

Mai jos, câteva din saluturile papei Benedict adresate cu diferite ocazii pelerinlor români la Mormintele Sfinţilor Apostoli din Cetatea Eternă.
Consistoriul public pentru crearea de noi cardinali; Aula Paul al VI-lea; Luni, 20 februarie 2012
Salut cu bucurie pe Preafericirea Sa Lucian Mureşan şi pe voi toţi, credincioşi din România, care aţi dorit să vă strângeţi în jurul iubitului vostru Păstor, pe care l-am creat Cardinal. Împreună cu voi salut întregul popor român şi Patria voastră, legată acum şi mai mult de Sediul Sfântului Petru! Binecuvântarea mea să vă susţină mereu.
Sfântul Rozariu cu studenţii; Aula Paul al VI-lea; Sâmbătă, 1 martie 2008

Iubiţi prieteni reuniţi la Bucureşti, Domnul să vă binecuvânteze! Pentru a răspândi civilizaţia iubirii, creştinii trebuie să fie uniţi în spirit ecumenic. Daţi voi înşivă un exemplu constant de sinceră colaborare între toţi ucenicii lui Isus.

Audienţă generală; Piaţa Sf. Petru; Miercuri, 14 mai 2008

Adresez un călduros salut pelerinilor români, în mod particular Seminarului Greco-Catolic din Cluj. Asigurându-vă pe voi şi pe toţi conaţionalii voştri că vă port în rugăciunile mele, invoc asupra fiecărui dintre voi Binecuvântarea mea Apostolică.

Audienţă generală; Piaţa Sf. Petru; Miercuri, 21 octombrie 2009

Salut cu afecţiune pelerinii veniţi din România.
Iubiţi prieteni, Ziua Misionară Mondială pe care am celebrat-o duminica trecută să fie şi pentru voi o invitaţie la a fi misionari ai Vestei Celei Bune a lui Cristos. Vă binecuvântez din toată inima.

Audienţă generală; Aula Paolo VI; Miercuri, 10 februarie 2010

Salut cu afecţiune studenţii teologi de la Seminarul Mare din Iaşi, însoţiţi de educatorii lor. Iubiţi prieteni, redescoperiţi darul urmării lui Cristos, aderând mereu, cu ajutorul său, la voinţa Tatălui şi pregătiţi-vă sub aspect spiritual, teologic şi pastoral să îndepliniţi în mod temeinic viitorul vostru minister în contextul societăţii de astăzi în mare parte secularizată. Vă însoţesc cu rugăciunea mea şi vă binecuvântez din inimă.

Audienţă generală; Piaţa Sf. Petru; Miercuri, 4 august 2010

Salut cu afecţiune ministranţii din România! După exemplul sfântului Tarciziu, slujiţi-l cu generozitate pe Isus, prezent în Sfânta Euharistie!

Audienţă generală; Piaţa Sf. Petru; Miercuri, 29 septembrie 2010

Adresez un cordial salut pelerinilor provenind din România. Iubiţi prieteni, urez ca vizita voastră la mormintele Apostolilor să suscite în voi o angajare tot mai generoasă de mărturie creştină în Patria voastră. Invoc peste voi şi familiile voastre binecuvântarea mea apostolică. Lăudat să fie Isus Cristos!

Audienţă generală; Piaţa Sf. Petru; Miercuri, 27 octombrie 2010

Adresez un cordial salut pelerinilor români. Figura şi mesajul Sfintei Brigita a Suediei, mărturiseşte cum creştinismul a pătruns profund în viaţa tuturor popoarelor continentului european. Exemplul şi mijlocirea sa să vă însoţească pe fiecare dintre voi. Vă binecuvântez din inimă! Lăudat să fie Isus Cristos!

Audienţă generală; Piaţa Sf. Petru; Miercuri, 18 aprilie 2012

Salut cu afecţiune pelerinii provenind din România şi îi îndemn să ducă peste tot pacea lui Cristos înviat, trăind cu bucurie acest timp pascal.

Cristos a înviat!

Audienţă generală; Piaţa Sf. Petru; Miercuri, 2 mai 2012

Salut cordial pelerinii din România, în special tinerii preoţi din dieceza de Iaşi. Pelerinajul vostru la Mormintele Apostolilor şi întâlnirea cu tradiţia Cetăţii Eterne, să fie izvor de creştere spirituală pentru preoţia voastră şi să întărească curajul credinţei în Învierea lui Cristos. Vă împart tuturor, binecuvântarea mea!
Cristos a înviat!

Audienţă generală; Piaţa Sf. Petru; Miercuri, 27 februarie 2013

Lăudat să fie Isus Cristos! Adresez un salut cordial credincioşilor de limba română, mai ales celor de la Oradea! Vă primesc cu bucurie şi vă doresc ca pelerinajul vostru să aducă roade bune pentru voi şi comunităţile voastre. Vă binecuvântez din toată inima!








All the contents on this site are copyrighted ©.