Biserica, mediatoarea păcii în societatea civilă ucraineană: arhiepiscopul Svjatoslav
Shevchuk
(RV – 26 februarie 2014)Preafericirea Sa Svjatoslav Shevchuk, arhiepiscopul
major al Bisericii Greco-Catolice din Ucraina a lansat marţi un intens apel la solidaritate
şi atenţie internaţională în privinţa Ucrainei. Prelatul a ţinut o conferinţă de presă
la Sala Marconi de la Radio Vatican, cu tema „Biserica şi societatea civilă în Ucraina
în situaţia actuală”.
Prelatul a reconstruit ultimele episoade care au condus
la protestele de stradă şi la aşa-numita mişcare „Maidan” care a reunit timp de aproximativ
două luni numeroşi tineri, majoritatea studenţi, în principala Piaţă din Kiev, pentru
a spune „da” Europei şi a-şi manifesta dezacordul cu deciziile guvernului Janukovic,
care a demisionat ulterior.
Întrebat despre poziţia Bisericii faţă de situaţia
din Ucraina, arhiepiscopul major Svjatoslav Shevchuk a spus că rolul Bisericii este
de mediatoare de pace, care lansează apeluri împotriva violenţelor şi acţionează dincolo
de cuvinte, solicitând cu insistenţă întâlniri dintre reprezentanţii la vârf de la
Bruxelles, reprezentanţii opoziţiei şi fostul preşedinte Janukovic. Evocând zilele
de foc de la Kiev, arhiepiscopul Schevchuk a spus:
Arhiepiscopul Shevchuk:
„Noi, creştinii de diferite confesiuni, am creat o reţea clandestină de ajutorare
a persoanelor rănite, căci protestatarii nu puteau avea acces la spitalele publice,
de teamă să nu fie arestaţi. Astfel, bisericile şi catedralele noastre au devenit
spitale clandestine” (…) Aş dori să fac un apel, la solidaritate. În primul rând,
aş vrea să spun că europenii trebuie să se trezească, căci ceea ce se întâmplă în
Ucraina vă va afecta mai devreme sau mai târziu pe toţi. Ucraina face parte din Europa!
Atâta vreme cât va exista atitudinea de indiferenţă, situaţia nu va putea decât să
se înrăutăţească nu doar în Europa orientale; această situaţie va provoca şi o mare
neîncredere în valorile europene şi în ţările Europei occidentale. Uniunea Europeană
nu trebuie să se teamă de tineretul ucrainean”.