2014-02-26 09:25:39

Benedict al XVI-lea: absurde speculaţiile despre retragerea sa


RV 26 feb 2014. Nu există nici cel mai mic dubiu asupra validităţii renunţării la ministerul petrin, este absurdă orice speculaţie asupra acestei decizii”, a scris Papa Emerit Benedict al XVI-lea, într-o scrisoare publică în care a răspuns mass mediei care a speculat nefondat asupra renunţării sale de acum un an.


În scrisoarea scrisă de mână, Papa Emerit a subliniat că „singura condiţie pentru validitatea [renunţării] sale este deplina libertate de a lua această decizie”, iar „speculaţiile referitoare la invaliditatea renunţării sunt pur şi simplu absurde”.

Referindu-se la păstrarea hainelor albe şi a numelui de Benedict, Papa Emerit a spus că „este doar un lucru practic. În momentul renunţării nu erau disponibile alte haine”, a spus acesta, subliniind că orice speculaţie referitor la purtarea în continuare a unor haine albe „sunt speculaţii fără nici cel mai mic fundament”.

RV – M. Menichetti – A. C. Hrişman








All the contents on this site are copyrighted ©.