Sora Candida, la 107 ani, cea mai bătrână călugăriţă din lume: adevărata vocaţie, să faci întotdeauna bine

(RV 24 feb 2014) Pe 20 februarie, sora Candida (Alma Bellotti), călugăriţă din Congregaţia Sf. Camil, Slujitoarele celor bolnavi, a împlinit 107 ani. Este cea mai bătrână călugăriţă din lume şi a fost invitată să ia parte de ziua ei la Sf. Liturghie celebrată de Papa Francisc în Capela Casei Sf. Marta din Vatican. „Voinţa lui Dumnezeu este unicul lucru care ne dă o bucurie deplină”, a spus sora Candida într-un interviu pentru Radio Vatican.


Cum v-aţi descoperit vocaţia?

• „Dacă mergeţi în grădină şi vedeţi o plantă, cum ştiţi că s-a născut? O vedeţi când deja s-a născut! Şi eu am făcut acelaşi lucru: nu m-am gândit niciodată la vocaţie înainte de a decide. O familie creştină, o educaţie sănătoasă, probabil o persoană normală: este voinţa lui Dumnezeu care este un mister! Citeam mult deoarece îmi plăcea viaţa. La un moment dat, un preot din sat, mi-a dat cartea «Lupta spirituală». Cu această carte mi-am schimbat ideile şi i-am spus surorii mele: «Ceva nu îmi dă linişte». Iar ea mi-a spus: «Destăinui-te preotului şi spune-i totul». Iar el, după ce m-a cunoscut puţin, mi-a spus: «Cu părinţii tăi ai vorbit despre aceste lucruri?». «Nu, aceasta nu este o vocaţie!». Iar el mi-a spus: «Pentru tine este o adevărată vocaţie!». Atunci i-am spus: «Voi vorbi cu părinţii mei imediat!». Astfel s-a maturizat vocaţia mea… O plantă pe care o vedem deja cu floricica, dar ce a făcut când era în pământ, nu ştim!”

În vocaţia dvs. aţi fost mereu alături de săraci, de persoanele care sufereau…

• „Mereu! Scopul vocaţiei este să faci binele, altfel nu este vocaţie. Doream să merg misionară în Africa alături de misionarii Sf. Daniel Comboni, dar nu am putut pentru că atunci când m-am dus la superiorul lor să le spun că sunt pregătită să plec, mi-a spus: «nu putem să vă luăm pentru că avem deja 42 de noi misionari şi nu mai avem locuri. Trebuie să aşteptaţi un an!». «Un an eu nu aştept! Aştept de mult, de aceea acum mă duc ori aici ori acolo!». Şi am intrat în Congregaţia Sf. Camil. Scopul unei vocaţii este să faci binele într-o misiune, cu bolnavii, copiii sau populaţia rom, dar să faci binele”.

Ştiu că vă rugaţi Rozariul, dar şi că aveţi o rugăciune personală…

• „O rugăciune? Două cuvinte. Este un lucru care face bine tuturor, deoarece este scurt şi profund: «Te laud, te ador, îţi mulţumesc» pentru iubirea ta, pentru că mă suporţi, mă iubeşti, îmi vrei binele…”

La cei 107 ani, aţi regretat vreodată alegerea făcută?

• „Niciodată! Îmi alesesem drumul în viaţă de puţin timp când mergeam cu o soră bătrână să facem injecţii unui bolnav. Pe drum nişte băieţi care jucau fotbal au fugit după mine şi-mi spuneau: «Vei regreta! Vei regreta!» Am aşteptat afară în timp ce sora a intrat să-i facă bolnavei de turbeculoză o injecţie. Bolnava a întrebat cine sunt, iar sora i-a spus: «O fată care doreşte să devină călugăriţă». Această femeie a început să strige: «Nu vei regreta! Îţi spune acest lucru o mamă pe moarte!» Niciodată! Dacă regret ceva, este că nu am făcut suficient bine”.

(RV – F. Piana – A. C. Hrişman)