2014-02-24 13:20:59

După ce ne vindecă, Isus nu ne lasă în mijlocul străzii; ne dă mâna şi ne conduce acasă, în Biserică


(RV – 24 februarie 2014) A-l urma pe Isus nu este „o idee”. A-l urma pe Isus este o continuă rămânere acasă, în Biserica în care Cristos aduce mereu pe oricine, chiar şi pe cei care s-au îndepărtat: a spus Papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii celebrate luni dimineaţă, în capela Casei Sfânta Marta. RealAudioMP3


Referindu-se la episodul dramatic prezentat de fragmentul Evangheliei zilei, după Sfântul Marcu, capitolul 9, în care un tată îi cere lui Isus să-i elibereze fiul de duhurile necurate care-l chinuie, Papa Francisc se opreşte asupra fiecărui detaliu al tabloului: mulţimea agitată, care discută fără folos, tatăl plin de angoasă care iese din mulţime şi ia hotărârea de a spera în Isus împotriva oricărei speranţe. Isus, mişcat până la milă de credinţa cristalină a acelui tată, alungă spiritul, pentru ca apoi să se aplece cu bunătate asupra tânărului care pare mort, ajutându-l să se ridice, făcând să înceteze dezordinea descrisă la începutul fragmentului evanghelic:

Papa Francisc: „Toată acea dezordine, toată acea discuţie se încheie cu un gest: Isus care se apleacă şi îl prinde de mână pe tânăr. Aceste gesturi ale lui Isus ne fac să reflectăm: când Isus vindecă pe cineva, când merge în mijlocul oamenilor şi vindecă o persoană, nu o lasă niciodată singură. Isus nu este un mag, un vindecător care merge, vindecă şi apoi îşi vede de drum: îl ajută pe fiecare să se întoarcă la propria casă, nu-l lasă în mijlocul străzii. Aceste gesturi ale lui Isus sunt splendide”.


„Aceste gesturi ale lui Isus”, a spus Pontiful, „ne învaţă că orice proces de vindecare, orice gest de iertare ne face întotdeauna să ne întoarcem la propriul popor, la Biserică”.



Papa Francisc: „Aceste gesturi de bunătate ale lui Isus ne fac să înţelegem că doctrina noastră sau să spunem mai curând urmarea lui Isus de către noi nu este o idee, ci o continuă rămânere acasă. Şi, dacă fiecare dintre noi ar putea pleca de acasă după ce a păcătuit sau a greşit, Domnul ştie foarte bine că salvarea constă în întoarcerea acasă, cu Isus, în Biserică. Sunt gesturi de mare bunătate din partea lui Isus. Domnul ne cheamă unul câte unul la poporul său, în familia sa, la maica sa Sfânta Biserică. Să ne gândim la aceste gesturi ale lui Isus”.


R.V./A. Mărtinaş








All the contents on this site are copyrighted ©.