2014-02-24 13:44:06

Alte menţiuni pe agenda Papei


RV 24 feb 2014. Papa Francisc l-a primit în cursul dimineţii pe preşedintele R. Haiti, Michel Joseph Martelly, împreună cu soţia şi suita. Succesiv, preşedintele haitian a avut o întrevedere cu cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin şi cu secretarul pentru Raporturile cu Statele, mons. Dominique Mamberti. În cadrul colocviilor cordiale, se precizează într-un comunicat al Sălii de Presă a Sf. Scaun, s-a manifestat satisfacţia pentru bunele relaţii dintre Haiti şi Sfântul Scaun, reliefând contribuţia socială importantă pe care Biserica o aduce în această ţară, mai ales în domeniul educaţiei, sănătăţii şi al carităţii. În continuarea colocviilor s-a subliniat importanţa continuării eforturilor pentru reconstrucţia ţării şi a dialogului sincer între diferitele forţe instituţionale pentru reconciliere şi binele comun, atât la nivel intern cât şi extern.

Sfântul Părinte a primit luni un grup de episcopi din Spania, care au început vizita „ad Limina Apostolorum”.

Tot luni, Papa a lansat un nou mesaj pe Twitter, de la adresa @Pontifex, în care citim: „Sfânta Fecioara Maria ne este mereu aproape, mai ales când se simte povara vieţii cu toate problemele ei”.

Contul Papei pe Twitter a depăşit duminică numărul 12 milioane de înscrişi (followers). Voit de papa Benedict al XVI-lea, contul a fost deschis la 12 decembrie 2012 în opt limbi. Pe 17 ianuarie 2013 s-a adăugat şi versiunea în limba latină. În prezent, limba cu cei mai mulţi înscrişi este spaniola, cu aproape 4,9 milioane, urmată de cei de limba engleză, cu 3,7 milioane, italiană, cu 1,5 milioane, portugheză şi aşa mai departe. Limba latină are 218.000 de înscrişi, mai mult decât cei în limba arabă, polonă sau germană. Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale, mons. Claudio Maria Celli, a subliniat de mai multe ori şi fenomenul interesant al celor care relansează mai departe mesajele Papei pe Twitter, astfel încât, potrivit unor estimări, cel puţin 60 de milioane de persoane primesc tweet-urile Papei Francisc.

(rv - A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.