2014-02-21 14:10:21

Vatican. Consistoriul extraordinar 20-21 februarie. Declaraţia pr. Lombardi


(RV 21 feb 2014) În această dimineaţă, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi, a făcut următoarea declaraţie:


„În cadrul Consistoriului extraordinar, Sfântul Părinte şi Colegiul Cardinalilor s-au rugat Domnului pentru numeroşii creştini care, în diferite părţi ale lumii, sunt din ce în ce mai frecvent victime ale unor acte de intoleranţă sau de persecuţie. Sfântul Părinte şi cardinalii doresc să-şi reînnoiască apropierea prin rugăciune faţă de cei care suferă din cauza Evangheliei, îndemnându-i să rămână tari în credinţă şi să-i ierte din suflet pe proprii persecutori, asemenea Domului Isus.

De asemenea, Papa Francisc şi cardinalii şi-au îndreptat atenţia asupra naţiunilor care, în această perioadă, sunt rănite de conflicte interne sau de grave tensiuni care lezează normala convieţuire civilă, precum în sudul Sudanului sau în Nigeria, unde au loc o serie neîntreruptă de atentate care ucid numeroase persoane inocente, într-o atmosferă de indiferenţă accentuată. În aceste ore aceştia sunt îngrijoraţi mai ales de situaţia dramatică din Ucraina, pentru care se doreşte încetarea imediată a oricărei acţiuni violente şi restabilirea înţelegerii şi a păcii. De asemenea, îi îngrijorează mult continuarea conflictului în Siria care pare a fi departe de găsirea unei soluţii paşnice de durată, precum şi conflictul din Republica Centrafricană unde situaţia ia amploare de la o zi la alta. Din ce în ce mai urgentă este iniţiativa comunităţii internaţionale de a favoriza pacea şi reconcilierea internă, garantând restaurarea securităţii şi a statului de drept, pentru a permite indispensabilul acces ajutoarelor umanitare.

Din păcate, s-a constata că multe dintre conflictele care se desfăşoară sunt descrise ca fiind de natură religioasă, de multe ori contrapunând artificial creştini şi musulmani, în timp ce este vorba de conflicte care în mod primar au rădăcini etnice, politice sau economice.

Biserica Catolică, în condamnarea oricărei forme de violenţă dusă în numele apartenenţei religioase, nu va întârzia să-şi continue propriul angajament pentru pace şi reconciliere, prin dialogul interreligios şi numeroasele opere de caritate care oferă zilnic ajutor şi consolare celor care suferă în întreaga lume”.


(RV – T. C. – A. C. Hrişman)








All the contents on this site are copyrighted ©.