O credinţă fără fapte, care nu este trăită concret, se reduce la simple cuvinte
(RV – 21 februarie 2014) „O credinţă care nu dă roade în fapte nu este credinţă”,
a spus Pontiful în deschiderea omiliei Sfintei Liturghii celebrate vineri dimineaţă
în Capela Casei Sfânta Marta din Vatican.
Papa a oferit
Sfânta Liturghie pentru cardinalul Silvano Piovanelli, arhiepiscop emerit de Florenţa,
care a împlinit 90 de ani, mulţumindu-i pentru munca, mărturia şi bunătatea sa.
Prezent
la Sfânta Liturghie, colegul nostru Alessandro De Carolis ne oferă
mai multe amănunte:
Lumea este plină de creştini care recită mult cuvintele
din Crez dar care le pun prea puţin în practică, după cum este plină de erudiţi care
teoretizează teologia, fără ca înţelepciunea acesteia să se reflecte mai apoi în viaţa
concretă. Acesta este un risc despre care vorbea în urmă cu două mii de ani Sfântul
Iacob şi pe care l-a citat în omilie Sfântul Părinte, comentând fragmentul în care
apostolul spune cu claritate că o credinţă fără roade, adică fără fapte în viaţa de
zi cu zi, este o credinţă moartă.
Sfântul Părinte a insistat asupra faptului
că mărturia trebuie să însoţească mereu credinţa:
Papa Francisc: „Credinţa
conduce mereu la mărturie. Credinţa este o întâlnire cu Isus Cristos, cu Dumnezeu,
de acolo ia naştere şi te conduce la mărturie. Este tocmai acesta aspectul pe care
vrea să-l spună apostolul: o credinţă fără opere, o credinţă care nu te implică, care
nu te conduce la a da mărturie, nu este credinţă, ci sunt simple cuvinte, doar cuvinte”.
Comentând întrebarea „Fraţii mei ce-i foloseşte cuiva dacă pretinde că
are credinţă, dar nu are fapte?”, formulată de sfântului apostol Iacob (Iac 2,14-24.26),
Sfântul Părinte a amintit că este inutilă cunoaşterea tuturor poruncilor, a tuturor
profeţiilor şi adevărurilor de credinţă, fără o punere a lor în practică. Există două
semne de recunoaştere a celor care ştiu ce este credinţa, în teorie, dar care în practică
nu demonstrează că ar avea credinţă: “cazuistica”, reprezentată de cei care îl întrebau
pe Isus dacă era licit să plătească taxele, iar al doilea semn este ideologia, reprezentată
de cei pentru care credinţa este un sistem de idee, ideologic.