2014-02-15 12:19:00

Vizita pastorală a Papei Francisc în parohia „Sf. Toma Apostolul” din Roma


RV 15 feb 2014. Duminică, 16 februarie, începând cu ora 16.00, Sfântul Părinte Papa Francisc efectuează o vizită pastorală în parohia romană „Sf. Toma, Apostolul”, din cartierul Infernetto, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţare şi a unui an de la consacrarea complexului parohia.

Potrivit unui comunicat al Vicariatului Romei, Pontiful va întâlni copii şi adolescenţii de la catehism, persoanele cu handicap şi bolnavii parohiei împreună cu familiile lor, pe copiii care au primit botezul în ultimul an şi părinţii lor. Totodată, Papa va avea o întâlnire cu membrii Consiliului Parohial şi va spovedi mai mulţi credincioşi. La ora 18.00 va prezida Sfânta Liturghie, la care vor concelebra cardinalul vicar Agostino Vallini, episcopul auxiliar pentru sudul Romei, mons. Paolo Schiavon, şi desigur, parohul comunităţii, pr. Antonio D’Errico. La Sf. Liturghie vor lua parte şi ceilalţi preoţi din aşa numita „prefectură” – formă de organizare care corespunde decanatului sau protopopiatului – care vor distribui şi Sfânta Împărtăşanie.

„Ne pregătim să-l întâlnim pe episcopul nostru prin rugăciune pentru ca acest dar să ne ajute în credinţă şi în viaţa creştină”: a explicat parohul comunităţii, care adaugă: la Sfânta Liturghie, „punctul culminant” al vizitei, „vom depune în mâinile Sfântului Părinte un ajutor concret pentru cei săraci”.

Circa 400 de credincioşi vor găsi loc în biserică, capacitatea maximă a lăcaşului de cult, în timp ce pentru ceilalţi s-au instalat maxi-ecrane în piaţeta din faţa bisericii.

Pe lângă asociaţia „Sf. Toma”, care distribuie celor săraci haine, mobilier casnic şi produse pentru copii, parohia susţine şi grupurile numite „PiGrec”, care – încheie parohul comunităţii – „se ocupă de cercetarea, studiul şi informare asupra sectelor religioase şi mişcările religioase alternative, intervenind în familiile afectate de aceste fenomene”.

Printre iniţiativele parohiei „Sf. Toma, Apostolul” promovate cu ocazia vizitei Papei Francisc, de semnalat şi Sf. Liturghie prezidată joi, 13 februarie, de preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, arhiep. Rino Fisichella, care a prezentat o amplă conferinţă spirituală despre exhortaţia apostolică „Evangelii Gaudium”. (rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.