2014-02-14 13:26:11

Papa Francisc trimite alţi 28 de misionari «ad Gentes» din Mişcarea Drumul Neocatecumenal


RV 14 feb 2014. Tot vineri dimineaţă, în Casa Sf. Marta din Vatican, Papa Francisc a primit echipa responsabilă a Mişcării Drumul Neocatecumenal, din care fac parte Kiko Arguello, Carmen Hernandez şi pr. Mario Pezzi, şi a trimis în misiune 28 de preoţi responsabili cu tot atâtea centre de misiune «ad Gentes» («între popoare»). Este vorba de centre de vestire a Evangheliei din Europa şi America, mai precis în Franţa, Elveţia, Austria, Danemarca, Finlanda, Letonia, Kosovo, Olanda, Ucraina, Bulgaria, Ungaria şi în statul american Philadelphia.

Întâlnirea cu Sfântul Părinte a avut loc la câteva zile după audienţa de la 1 februarie cu membrii acestei mişcări bisericeşti, când Papa a trimis 12 misionari «ad Gentes» cu destinaţia China, India, Vietnam şi Mongolia.

În contextul audienţei de vineri dimineaţă, Radio Vatican l-a intervievat pe Kiko Arguello:
● „Papa ne-a adresat fiecăruia un cuvânt şi ne-a făcut semnul Crucii pe frunte. Apoi, a spus: «Curaj, mergeţi înainte, eu sunt cu voi! Sunt foarte mulţumit». Apoi, am făcut o fotografie de grup sub icoana Maicii Domnului şi ne-am aşezat în genunchi. Ne-a binecuvântat pe fiecare şi ne-a încurajat să mergem înainte”.

Explicând pe scurt misiunea «ad Gentes», Kiko Arguello a spus că acestea „sunt alcătuite fiecare din câte patru familii, sub coordonarea unui preot, care merg în acele zone în care nu există o prezenţă a Bisericii. De obicei, este vorba de societăţi foarte secularizate, dar care rămân impresionate de iubirea din aceste familii cu mulţi copii, de relaţia spirituală care există între aceste familii şi Duhul Sfânt. Această mărturie lasă o puternică impresie, pentru că Domnul ne-a spus: «Iubiţi-vă unii pe alţii! După aceasta lumea vă recunoaşte ca discipoli ai mei, şi dacă veţi fi uniţi, lumea va crede!». Iată ce înseamnă, pe scurt, misiunea «ad Gentes». La urma urmei, la bază se află îndemnul pronunţat la Ultima Cină, pe care îl considerăm Testamentul Domnului Nostru Isus Cristos, când, înainte de pătimirea de pe cruce, spune: «Părinte, eu în ei şi tu în mine, pentru ca să fie una şi lumea să creadă cu Tu m-ai trimis pe mine». Pentru ca lumea să creadă că Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul său ca să mântuiască lumea, este nevoie să se vadă relaţia Preasfintei Treimi, unitatea desăvârşită. Pentru a ajunge la unitatea desăvârşită, trebuie să trecem prin iniţierea creştină, trebuie să primim Botezul. În măsura în care noi ne asumăm Botezul, păcatul trupului – cum spune Sf. Paul – începe să-şi piardă forţele şi atunci lumea încetează să mai facă fapte necurate, încetează să mintă, încetează să fie lacomă după bani şi începe să fie liberă pentru a se dărui lui Isus Cristos şi Bisericii pentru noua evanghelizare”.

(rv – R. Piermarini – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.