Rubrică Radio Vatican: Evanghelia vieţii, bioetică şi societate. Crimele împotriva
umanităţii comise de medicii nazişti
(RV 10 feb 2014) În timp ce antisemitismul şi negarea Holocaustului
devin din ce în ce mai frecvente în Europa şi nu numai, cel mai mare genocid din istoria
recentă a umanităţii, care a curmat visurile a milioane de inocenţi, rămâne o realitate
crudă a unei pseudo-civilizaţii.
În 1998,
la Sf. Liturghie de canonizare a Sfintei Edith Stein, cunoscută ca Sfânta Benedicta
a Crucii, călugăriţă a Ordinului Carmelitan, omorâtă de nazişti în lagărul de concentrare
de la Auschwitz alături de alte milioane de evrei şi prizonieri, Fericitul Ioan Paul
al II-lea spunea: „Pentru iubirea de Dumnezeu şi a omului, strig încă o dată: niciodată
să nu se mai repete o astfel de iniţiativă criminală împotriva nici unui grup etnic,
popor, rasă, în nicio parte a lumii!”.
Papa Pius al XII-lea, în plin război
mondial, în mesajul radiofonic cu ocazia Crăciunului din 1942, făcea un apel către
toate naţiunile să înceteze focul şi uciderea a sute de mii de persoane inocente,
sublinind că omenirea este datoare să pună armele jos şi pentru „sutele de mii de
persoane care, fără să aibă nicio vină proprie, doar datorită etniei sau naţiei, sunt
condamnate la moarte sau la o exterminare lentă”.
Papa Francisc i-a trimis
anul acesta o scrisoare rabinului de Buenos Aires în care a spus că Holocaustul este
o ruşine pentru întreaga umanitate. Am putea spune că este o ruşine pe care va trebui
să o transmitem generaţiilor viitoare pentru ca niciodată să nu mai aibă loc o tragedie
asemănătoare.
Dintre milioanele de persoane ucise în lagărele de concentrare
naziste, mai multe mii de persoane au fost transformate de medicii nazişti în cobai
pe care, nu de puţine ori, i-au torturat în numele unei pseudo-ştiinţe şi a unor pseudo-experimente
aşa-zis medicale. Aceste experimente au avut loc între 1933 şi 1945, perioadă în care
medicii nazişti au practicat şi politici eugenetice de exterminare sau sterilizare
a tuturor persoanelor care erau considerate imperfecte de către regimul nazist. Astfel,
sute de mii de tineri germani au fost sterilizaţi, şi alte sute de mii de cetăţeni
germani cu boli mentale sau dizabilităţi fizice grave au fost eutanasiaţi, alături
de milioanele de evrei torturaţi şi ucişi în cea de-a doua parte a dictaturii lui
Hitler.
În cadrul pseudo-experimentelor au fost implicaţi aproximativ 200
de medici care făceau parte chiar şi din cadrul universităţilor germane şi austriece,
toţi dornici să facă experimente altfel imposibil de efectuat, întrucât erau inumane
şi, nu de puţine ori, conduceau sau presupuneau moartea prizonierilor.
Analizând
tipologia de experimente naziste s-a constatat că ele doreau aflarea limitelor rezistenţei
umane, găsirea unor tratamente sau testarea unor medicamente şi vaccinuri.
Niciunul
dintre aşa-numitele proiecte de cercetare medicală aprobate de nazişti, şi care s-au
desfăşurat în lagărele de concentrare, nu ţineau cont de vreun principiu etic sau
bioetic. În lagărul de concentrare de la Dachau, în Germania, ofiţerii SS şi ofiţerii
forţelor aeriene au condus experimente prin care încercau să afle care este limita
până la care un soldat nazist ar putea supravieţui în condiţii extreme, de aceea numeroşi
prizonieri au fost omorâţi fiind supuşi la presiuni atmosferice excesive, temperaturi
scăzute, lipsiţi de hrană şi de apă. Altor prizonieri li se provocau răni asemănătoare
celor de pe câmpul de luptă pentru ca medicii germani să găsească cea mai bună metodă
de a trata astfel de răni. În lagărul de la Dachau şi-au pierdut viaţa şi prizonieri
români. Alte experimente încercau să dovedească medical şi biologic superioritatea
rasei ariene pentru a putea justifica genocidul pe care trupele naziste şi aliaţii
lor îl comiteau împotriva umanităţii.
După terminarea războiului Tribunalul
Militar Internaţional a condamnat atât crimele de război cât şi pe cele comise de
medicii nazişti în cadrul Proceselor de la Nürnberg. Doar 16 de medici şi oficiali
nazişti au fost condamnaţi pentru torturarea şi omorârea prizonierilor din lagărele
de concentrare în urma experimentelor „pseudo-medicale”, mai mulţi oficiali nazişti
neputând fi judecaţi deoarece erau morţi sau fugiseră din Europa.
Doi supraviețuitori
ai lagărului de concentrare de la Auschwitz, care au fost închişi alături de Sfânta
Benedicta a Crucii, au spus că aceasta a fost un stâlp de sprijin pentru cei închişi,
iar la un moment dat ar fi spus: „Nu mi-aş fi putut imagina niciodată că oamenii ar
putea să fie astfel… şi că surorile şi fraţii mei evrei vor trebui să sufere atât
de mult… Acum, mă rog pentru ei. Va asculta Dumnezeu rugăciunea mea? Cu siguranţă
va asculta strigătul meu”.