2014-02-06 13:12:59

Mesajul Papei Francisc pentru Ziua Mondială a Tinerilor 2014


(RV 06 feb 2014) A fost publicat joi, 6 februarie, Mesajul Papei Francisc pentru Ziua Mondială a Tinerilor din 2014 care se va celebra la nivel diecezan şi eparhial pe 13 aprilie, Duminica Floriilor. Tema mesajul este „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt. 5,3), informează comunicatul de presă al Consiliului Pontifical pentru Laici. RealAudioMP3


„Este primul mesaj pe care Papa Francisc îl adresează tinerilor, continuând tradiţia începută de Fericitul Ioan Paul al II-lea şi continuată de Benedict al XVI-lea cu ocazia fiecărei Zile Mondiale a Tinerilor. După extraordinara Zi Mondială a Tinerilor trăită la Rio de Janeiro în iulie 2013”, citim în comunicat, „Papa reia dialogul său cu tinerii din lume şi le prezintă temele următoarelor 3 ediţii ale evenimentului pentru a pregăti itinerariul spiritual care se va încheia cu celebrarea internaţională de la Cracovia, în iulie 2016”.

„Temele următoarelor 3 Zile Mondiale ale Tinerilor, preluate din Fericirile evanghelice, arată că Sfântul Părinte consideră acest pasaj evanghelic după Matei un punct de referinţă pentru viaţa creştinilor chemaţi să facă din el un program concret de viaţă”, se subliniază în acelaşi comunicat de presă.

„În mesaj Sfântul Părinte aminteşte tinerilor că însuşi Isus a arătat calea care trebuie urmată, întrupând Fericirile în întreaga sa viaţă: trăirea Fericirilor astăzi este pentru tineri o adevărată şi autentică provocare de a-l urma pe Cristos mergând împotriva curentului şi dând mărturie de noutatea revoluţionară. Deoarece nu este posibil să fi creştini şi să ai o idee «micuţă» despre viaţă, Papa le urează tinerilor să respingă orice ofertă de fericire «la preţ redus» şi să găsească «curajul fericirii» autentice pe care doar Dumnezeu o poate dărui”.

„Papa Francisc explică aşadar tinerilor ce înseamnă să fi sărac în spirit” subliniată comunicatul de presă al Consiliul Pontifical pentru Laici. „Însuşi Isus a ales calea golirii de sine şi a sărăciei, iar Papa îi invită călduros pe tineri să-l imite pe Isus, arătându-le exemplul Sf. Francisc de Assisi. Tinerii creştini sunt chemaţi să se convertească, să îmbrăţişeze un stil de viaţă evanghelic caracterizat de sobrietate, de căutarea esenţialului şi de solidaritatea concretă faţă de săraci. Săracii, explică Papa Francisc, pe de-o parte sunt «trupul suferind» al lui Cristos pe care suntem cu toţii invitaţi să-l atingem personal, dar pe de altă parte pot deveni adevăraţi învăţători ai vieţii, de multe ori având multe de oferit pe plan uman şi spiritual”.

„Papa Francisc a subliniat că există o legătura profundă între tema Zilei Mondiale a Tinerilor de la Rio „Mergeţi, faceţi ucenici din toate naţiunile” (Mt. 28,19) şi Fericirea celor săraci în duh. «Sărăcia evanghelică este condiţia fundamentală pentru ca Împărăţia lui Dumnezeu să se răspândească», a explicat Papa Francisc, iar deseori în sufletele cele mai simple se naşte bucuria autentică care este avântul evanghelizării”.

Din acelaşi comunicat de presă aflăm că Papa Francisc a reamintit că pe 22 aprilie se împlinesc 30 de ani de când a fost încredinţată tinerilor „Crucea Jubileului Mântuirii”: „tocmai cu acel act simbolic al lui Ioan Paul al II-lea a început marele pelerinaj al tinerilor care de atunci continuă să traverseze cele 5 continente”.

Papa Francisc a anunţat că după canonizarea Fericitului Ioan Paul al II-lea, acesta va deveni „marele patron al Zilei Mondiale a Tinerilor”.


(RV – I. Piro – A. C. Hrişman)








All the contents on this site are copyrighted ©.