2014-02-01 14:01:00

Esenţială comuniunea cu Bisericile locale: Papa Francisc membrilor mişcării "Drum Neocatecumenal"


(RV – 1 februarie 2014) “Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi în Biserică şi în lume” le-a spus Papa reprezentanţilor mişcării „Drum Neocatecumenal” pe care i-a întâlnit sâmbătă, 1 februarie. RealAudioMP3

„Şi tocmai în numele Bisericii, Maica noastră, aş dori să vă propun câteva simple recomandări”, a mai spus Pontiful, subliniind în primul rând „grija faţă de construirea şi păstrarea comuniunii în interiorul Bisericilor particulare” în care aceştia activează.

Papa Francisc: „Mişcarea 'Drum neocatecumenal' are propria carismă şi propria dinamică, un dar care – asemenea tuturor darurilor Duhului Sfânt – are o profundă dimensiune eclezială; aceasta înseamnă să percepeţi mai întâi viaţa comunităţilor în care vă trimit responsabilii voştri, să le puneţi în valoare bogăţiile şi – atunci când este necesar – să suferiţi pentru părţile lor slabe, dar să păşiţi întotdeauna împreună, ca o unică turmă, sub conducerea păstorilor Bisericii locale”.

„Comuniunea este esenţială”, a insistat Sfântul Părinte şi câteodată „poate că ar fi mai bine să se renunţe la a trăi în detaliu exigenţele propriului itinerariu dar să se garanteze întotdeauna unitatea dintre fraţii care formează unica comunitate eclezială şi din care trebuie să vă simţiţi întotdeauna ca făcând parte”.

Papa Francisc a dat şi o altă indicaţie membrilor mişcării „Drum neocatecumenal”, spunându-le:

Papa Francisc: „Oriunde mergeţi, vă va face bine să vă gândiţi că Duhul Sfânt ajunge întotdeauna înaintea noastră. Domnul ne precede întotdeauna! Chiar şi în locurile cele mai îndepărtate, chiar şi în culturile cele mai diferite, Dumnezeu împrăştie peste tot seminţele Cuvântului său. De aici izvorăşte necesitatea unei atenţii speciale faţă de contextul cultural în care veţi activa voi şi familiile voastre: de multe ori tratându-se de ambientele cu totul diferite faţă de cele din care proveniţi”.

R.V./A. Mărtinaş







All the contents on this site are copyrighted ©.