„Superpope” – poznaşul grafitto apărut în zona Vaticanului
(RV – 31 ianuarie 2014) Într-una din aceste dimineţi, locuitorii din zona
Vaticanului, mai exact strada Plauto colţ cu Borgo Pio au descoperit cu surprindere
apariţia unui foarte simpatic graffito, ce-l reprezintă pe Papa Francisc în postură
de Superman.
În viziunea
artistului, Papa – care stă să-şi ia zborul asemenea unui superman – ţine în mâna
stânga faimoasa geantă neagră, pe care scrie „valores” şi din care iese un colţ al
eşarfei echipei de fotbal favorite „San Lorenzo”.
Originala reprezentare artistică
este intitulată „Superpope” şi a fost realizată de Mauro Pallotta, de profesiune pictor
şi graffer din pasiune.
Imaginea a făcut foarte repede înconjurul lumii şi
se pare că a fost privită cu simpatie şi în Vatican, dat fiind că fotografia desenului
a fost publicată pe profilul oficial de Twitter al Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii
Sociale.
Autorul, un roman care locuieşte în „cartierul papalin”, cum este
supranumit Borgo Pio a dorit să-i aducă Papei Francisc un omagiu care capătă o valoare
şi mai mare dat fiind că artistul „nu frecventează Biserica”. Despre Jorge Mario Bergoglio,
autorul poznaşului graffito a spus: „Îmi place ca om, nu fiindcă aş crede”.
Din
păcate, reprezentanţii primăriei care se ocupă de decorul urban s-au grăbit să şteargă
desenul, considerat abuziv. Suspect de mare promptitudine din partea municipalităţii
pentru un inofensiv „Superpope” în variantă grafitto. Se pare că locuitorii unui edificiu
din împrejurimi şi-au dat acordul pentru realizarea unui alt graffito, de dimensiuni
mai mari. (Foto: artistul Mauro Pallotta, alături de "Superpope")