O vizită a Papei Francisc în România, ocazie excepţională: ministrul de externe, Titus
Corlăţean, la Radio Vatican
RV 29 ian 2014.Contactat de Redacţia Română Radio
Vatican după vizită scurtă dar intensă, efectuată marţi, 28 ianuarie, la Vatican,
ministrul de externe al României, Titus Corlăţean, a spus într-un amplu interviu
că o vizită a Papei Francisc în România „ar fi, din punct de vedere politic, o ocazie
excepţională”. Desigur, a subliniat cu prudenţă diplomatică ministrul de externe,
o asemenea posibilitate implică şi dialogul cu Bisericile din România, în continuitate
cu spiritul de colaborare consolidat în urmă cu 15 ani de vizita istorică a Papei
Ioan Paul al II-lea. Ministrul Titus Corlăţean a ţinut să menţioneze că în cadrul
colocviilor la nivel înalt, desfăşurate marţi la Vatican, a transmis omologului său,
arhiepiscopul Dominique Mamberti, Secretar pentru Raporturile cu Statele, admiraţia
şi speranţa cu care „şi noi, în România, privim la mesajul Papei Francisc”, fiind
„un mesaj care denotă foarte multă dragoste, caritate, bunătate, inimă deschisă faţă
de cei în nevoie, şi o modestie de care Biserica creştină în general are nevoie”.
La solicitarea întrebărilor noastre, ministrul de externe al României a subliniat
raporturile excelente dintre România şi Sf. Scaun şi modul în care relaţiile bilaterale
se transformă în importante colaborări sectoriale, precum educaţia, cultura, sănătatea
şi cultura ospitalităţii.
În acelaşi timp, ministrul Corlăţean, care a primit
marţi prestigioasa distincţie „Pro Merito Melitensi” din partea Ordinului Suveran
de Malta, a evidenţiat şi contribuţia valorilor creştine la construcţia proiectului
european, mai ales într-un anotimp cultural de o complexitate fără precedent în istoria
recentă. În această privinţă, a afirmat ministrul, e nevoie de „înţelepciune politică”
„pentru a pune în valoare principiile şi valorile creştine autentice”.
Vizita
la Roma a ministrului de externe al României – se citeşte într-un comunicat al ministerului
- se înscrie în contextul consultărilor periodice cu Sfântul Scaun, Ordinul Suveran
Militar de Malta şi Republica Italiană şi reflectă totodată obiectivele comune privind
intensificarea cooperării în plan regional, european şi internaţional.