2014-01-20 13:31:52

Continuă tensiunile la Kiev. Semnal de alarmă pentru Biserica Greco-Catolică


(RV – 20 ianuarie 2014) Protestele pro-europene din capitala Ucrainei capătă proporţii tot mai mari. Cel puţin 150.000 de persoane s-au adunat în spatele baricadelor ridicate în Piaţa Maidan, din Kiev, pentru a spune „nu” preşedintelui Janukovich şi acordului său cu Rusia, şi pentru a manifesta împotriva pachetului de legi care, printre altele, înăspreşte pedepsele pentru cei care participă la demonstraţii neautorizate. RealAudioMP3

Conflictul a fost definit de majoritatea mass-mediei ca o luptă de stradă între filo-europeni şi filo-ruşi. Protestatarii explică însă că demonstraţiile sunt împotriva politicii de opresiune şi corupţie a actualei puteri.

Ciocnirile violente de duminică dintre demonstranţi şi forţele de ordine au avut un bilanţ de 150 de răniţi, printre care 70 de poliţişti.


Biserica Greco-Catolică din Ucraina a primit recent o scrisoare din partea guvernului în care este ameninţată că i se va anula statutul legal, admonestarea apărând ca o tentativă de presiune asupra Bisericii, în urma sprijinului pastoral acordat ucrainenilor care au luat parte la protestele împotriva guvernului.

Referitor la această situaţie, Mons. Boris Gudziac, episcopul eparhiei ucrainene Sfântul Vladimir din Paris, a spus într-un interviu pentru Radio Vatican:

Mons. Boris Gudziac: „Pentru Biserica ucraineană greco-catolică nu este o noutate. În secolul XX, între 1945 şi 1989, toţi episcopii au fost arestaţi, iar Biserica a intrat în clandestinitate. În urma persecuţiei, numărul preoţilor ajunsese să fie de 320, dar şi-a menţinut principiile intacte. Când a ieşit din clandestinitate, în 1989, Biserica ucraineană greco-catolică se bucura de o autoritate morală unică în ţară, iar în aceşti ultimi ani a foarte dinamică.
Dacă cu ani în urmă avea în jur de 300 de preoţi, cu vârsta medie de 70 de ani, acum are circa 3000 de preoţi, cu vârsta medie de 40 de ani. Chiar dacă este o biserică minoritară, cu cinci milioane de credincioşi într-o ţară de 46 de milioane de locuitori s-ar putea spune că Biserica ucraineană greco-catolică este organismul cel mai consistent din cadrul societăţii civile. De aceea, această ameninţare este foarte serioasă şi există deja o mare tensiune cu un intens control asupra mass-mediei, cu riscul ca autorităţile guvernamentale să încerce exercitarea controlului asupra Bisericilor”.

R.V./A.M







All the contents on this site are copyrighted ©.