2014-01-18 13:48:57

Nu abdicaţi de la rolul public al informării: Papa Francisc, primind în audienţă jurnaliştii de la Radio Televiziunea Italiană (RAI)


RV 18 ian 2013. Evenimentele de importanţă majoră pentru viaţa Bisericii Catolice – de la Conciliul Vatican al II-lea până la Marele Jubileu şi alegerea Papilor - ar fi fost mai greu cunoscute la nivel mondial fără contribuţia oferită de radio-televiziunea italiană. Este convingerea cu care Papa Francisc a primit sâmbătă în audienţă jurnaliştii de la Radio Televiziunea Italiană (RAI), cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la începutul transmisiunilor radiofonice şi a 60 de ani, al celor televizive. Totodată, Sfântul Părinte a menţionat în cuvântul său colaborarea rodnică dintre RAI şi Radio Vatican şi Centrul de Vatican de Televiziune (CTV).
● „Vă doresc să munciţi bine, să presăraţi activitatea voastră cu încredere şi speranţă, ca să le transmiteţi mai departe, pentru că este foarte mare nevoie!”

Ţineţi mereu la înălţime „nivelul etic al comunicării”, le-a spus Papa jurnaliştilor de la RAI, subliniind că „titularul serviciului public de informare” nu poate „pentru nici un motiv” să renunţe la această responsabilitate. „Calitatea etică a comunicării, în cele din urmă, este rodul unor conştiinţe atente, nu superficiale, care respectă întotdeauna persoanele, atât cele care sunt obiect de informare cât şi destinatarii mesajului”. „Fiecare, în funcţia şi răspunderea proprie, este chemat să vegheze pentru a menţine la înălţime nivelul etic al comunicării şi să evite” comportamente „care fac atât de rău, precum dezinformarea, defăimarea şi calomnia”.

Toţi cei care lucrează la radio-televiziunea publică, a continuat Papa, „ştiu că fac parte dintr-o organizaţie care produce cultură şi educaţie, care oferă informare şi spectacol”. Cu toate acestea, „meseria voastră are o misiune atât de informare cât şi de formare, este un serviciu public, cu alte cuvinte, un serviciu adus binelui comun: un serviciu adus adevărului, un serviciu adus bunătăţii şi serviciu adus frumuseţii”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.