Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului
2014
RV 18 ian 2014.Biserica Catolică marchează
pe 19 ianuarie 2014 a 100-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului. Publicăm
mai jos Mesajul Papei Francisc pentru această Zi specială pe tema "Migranţi şi refugiaţi:
spre o lume mai bună". Mesajul a fost tradus şi publicat integral pe site-ul ercis.ro.
"Iubiţi
fraţi şi surori! Societăţile noastre experimentează, aşa cum nu s-a întâmplat
niciodată înainte în istorie, procese de interdependenţă şi interacţiune reciprocă
la nivel global, care, dacă cuprind şi elemente problematice sau negative, au
obiectivul de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale familiei umane, nu numai în aspectele
economice, ci şi în cele politice şi culturale. De altfel, fiecare persoană aparţine
omenirii şi împărtăşeşte speranţa unui viitor mai bun cu întreaga familie a popoarelor.
Din această constatare se naşte tema pe care am ales-o pentru Ziua Mondială a Migrantului
şi Refugiatului din acest an: "Migranţi şi refugiaţi: spre o lume mai bună".
Printre
rezultatele schimbărilor moderne, fenomenul crescând al mobilităţii umane se evidenţiază
ca un "semn al timpurilor"; aşa l-a definit papa Benedict al XVI-lea (cf. Mesaj
pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2006). De fapt,
dacă pe de o parte migraţiile denunţă adesea carenţe şi lacune ale statelor şi ale
comunităţii internaţionale, pe de altă parte revelează şi aspiraţia omenirii de a
trăi unitatea respectând diferenţele, primirea şi ospitalitatea care să permită împărtăşirea
egală a bunurilor pământului, tutelarea şi promovarea demnităţii şi a centralităţii
fiecărei fiinţe umane.
Din punct de vedere creştin, şi în fenomenele
migratoare, ca în alte realităţi umane, se constată tensiunea dintre frumuseţea creaţiei,
marcată de har şi de răscumpărare, şi misterul păcatului. Solidarităţii
şi primirii, gesturilor fraterne şi de înţelegere li se contrapun refuzul, discriminarea,
traficurile exploatării, ale durerii şi ale morţii. Ceea ce trezeşte îngrijorare sunt
mai ales situaţiile în care migraţia nu este numai forţată, ci chiar realizată prin
diferite modalităţi de trafic de persoane şi de reducere la sclavie. "Munca sclavă"
astăzi este monedă obişnuită! Totuşi, în pofida problemelor, riscurilor şi dificultăţilor
care trebuie înfruntate, ceea ce-i însufleţeşte pe atâţia migranţi şi refugiaţi este
binomul încredere şi speranţă; ei poartă în inimă dorinţa după un viitor mai bun nu
numai pentru ei înşişi, ci şi pentru propriile familii şi pentru persoanele dragi.
Ce anume presupune crearea unei "lumi mai bune"? Această expresie nu
face aluzie în mod naiv la concepţii abstracte sau la realităţi imposibil de obţinut,
ci orientează mai degrabă spre căutarea unei dezvoltări autentice şi integrale, la
acţiunea de a face să existe condiţii de viaţă demne pentru toţi, ca să se găsească
răspunsuri juste la exigenţele persoanelor şi ale familiilor, ca să fie respectată,
păstrată şi cultivată creaţia pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o. Venerabilul Paul al
VI-lea descria cu aceste cuvinte aspiraţiile oamenilor de astăzi: "A fi eliberaţi
de mizerie, a garanta în manieră mai sigură propria subzistenţă, sănătatea, o ocupaţie
stabilă; o participare mai deplină la responsabilităţi, în afara oricărei asupriri,
la adăpost de situaţii care ofensează demnitatea umană; a se bucura de o instruire
mai mare; într-un cuvânt, a face cunoscut şi a avea mai mult, pentru a fi mai mult"
(Scrisoarea enciclică Populorum progressio, 26 martie 1967, 6).
Inima
noastră doreşte un "mai mult" care nu este pur şi simplu un a cunoaşte mai mult
sau un a avea mai mult, ci este mai ales un a fi mai mult. Nu se poate
reduce dezvoltarea la simpla creştere economică, obţinută, adesea, fără a privi la
persoanele mai slabe şi lipsite de apărare. Lumea se poate îmbunătăţi numai dacă atenţia
primară este îndreptată spre persoană, dacă promovarea persoanei este integrală, în
toate dimensiunile sale, inclusiv cea spirituală; dacă nu este neglijat nimeni, inclusiv
săracii, bolnavii, cei închişi, nevoiaşii, străinii (cf. Mt 25,31-46); dacă suntem
capabili să trecem de la o cultură a rebutului la o cultură a întâlnirii şi a primirii.
Migranţii şi refugiaţii nu sunt pioni pe tabla de şah a omenirii. E
vorba de copii, femei şi bărbaţi care părăsesc sau sunt constrânşi să-şi părăsească
locuinţele din diferite motive, care împărtăşesc aceeaşi dorinţă legitimă de a cunoaşte,
de a avea, dar mai ales de a fi mai mult. Este impresionant numărul de persoane care
migrează de la un continent la altul, precum şi al celor care se mută în interiorul
propriilor ţări şi al propriilor zone geografice. Fluxurile migratoare contemporane
constituie cea mai vastă mişcare de persoane, dacă nu de popoare, din toate timpurile.
În drum cu migranţii şi refugiaţii, Biserica se angajează să înţeleagă motivele care
sunt la originile migraţiilor, dar şi să lucreze pentru a depăşi efectele negative
şi să valorizeze efectele pozitive asupra comunităţilor de origine, de tranzit sau
de destinaţie a mişcărilor migratoare.
Din păcate, în timp ce se încurajează
dezvoltarea spre o lume mai bună, nu putem să nu vorbim despre scandalul sărăciei
în diferitele sale dimensiuni. Violenţă, exploatare, discriminare, marginalizare,
apropieri restrictive de libertăţile fundamentale, atât ale indivizilor cât şi ale
colectivităţii, sunt câteva dintre principalele elemente ale sărăciei care trebuie
depăşite. De multe ori tocmai aceste aspecte caracterizează mutările migratoare, legând
migraţiile şi sărăcia. Fugind de situaţii de mizerie sau de persecuţie spre perspective
mai bune sau pentru a-şi salva viaţa, milioane de persoane întâlnesc adesea neîncredere,
închidere şi excludere şi sunt loviţi de alte nenorociri, adesea şi mai grave şi care
rănesc demnitatea lor umană.
Realitatea migraţiilor, cu dimensiunile pe
care le asumă în epoca noastră a globalizării, cere să fie înfruntată şi gestionată
în mod nou, egal şi eficace, care necesită înainte de toate o cooperare internaţională
şi un spirit de profundă solidaritate şi compasiune. Este importantă colaborarea
la diferitele niveluri, cu adoptarea corală a instrumentelor normative care să tuteleze
şi să promoveze persoana umană. Papa Benedict al XVI-lea a trasat coordonatele afirmând
că "această politică trebuie dezvoltată pornind de la o strânsă colaborare între ţările
din care pleacă migranţii şi ţările în care ajung; trebuie însoţită de normative internaţionale
adecvate în măsură să armonizeze diferitele sisteme legislative, în perspectiva de
a salvgarda exigenţele şi drepturile persoanelor şi familiilor emigrate şi, în acelaşi
timp, pe cele ale societăţilor în care ajung aceiaşi emigraţi" (Scrisoarea enciclică
Caritas in veritate, 29 iunie 2009, 62). A munci împreună pentru o lume mai
bună cere ajutorul reciproc între ţări, cu disponibilitate şi încredere, fără a ridica
bariere insurmontabile. O sinergie bună poate să fie de încurajare pentru guvernanţi
ca să înfrunte dezechilibrele socio-economice şi o globalizare fără reguli care sunt
printre cauzele migraţiilor în care persoanele sunt mai mult victime decât protagonişti.
Nicio ţară nu poate să înfrunte singură dificultăţile legate de acest fenomen, care
este aşa de amplu încât interesează de acum toate continentele în dubla mişcare de
imigraţie şi de emigraţie.
Apoi este important de subliniat că această
colaborare începe deja cu efortul pe care fiecare ţară ar trebui să-l facă pentru
a crea condiţii economice şi sociale mai bune în patrie, în aşa fel încât emigraţia
să nu fie unica opţiune pentru cel care caută pace, dreptate, siguranţă şi respectarea
deplină a demnităţii umane. Crearea oportunităţilor de muncă în economiile locale
va evita în afară de asta despărţirea familiilor şi va garanta condiţii de stabilitate
şi de seninătate pentru indivizi şi pentru colectivităţi.
În sfârşit, privind
la realitatea migranţilor şi refugiaţilor, există un al treilea element pe care aş
vrea să-l evidenţiez în drumul de construire a unei lumi mai bune, este cel al depăşirii
prejudecăţilor şi preconcepţiilor în analizarea migraţiilor. De fapt, adesea sosirea
de migranţi, exilaţi, cei care cer azil şi refugiaţi trezeşte în populaţiile locale
suspiciuni şi ostilitate. Se naşte teama că se produc tulburări în siguranţa socială,
că se riscă pierderea identităţii şi culturii, că se alimentează concurenţa pe piaţa
muncii sau chiar că se introduc noi factori de criminalitate. Mijloacele de comunicare
socială, în acest domeniu, au un rol de mare responsabilitate: de fapt, le revine
lor să demaşte stereotipurile şi să ofere informaţii corecte, acolo unde se va întâmpla
să denunţe eroarea unora, dar şi să descrie onestitatea, corectitudinea şi măreţia
sufletească a celor mai mulţi. În asta este necesară o schimbare de atitudine faţă
de migranţi şi refugiaţi din partea tuturor; trecerea de la o atitudine de apărare
şi de frică, de dezinteres sau de marginalizare - care, până la urmă, corespunde tocmai
"culturii rebutului" - la o atitudine care să aibă la bază "cultura întâlnirii", singura
capabilă să construiască o lume mai dreaptă şi fraternă, o lume mai bună. Şi mijloacele
de comunicare sunt chemate să intre în această "convertire a atitudinilor" şi să favorizeze
această schimbare a comportamentului faţă de migranţi şi refugiaţi.
Mă
gândesc la modul în care şi sfânta familie de la Nazaret a trăit experienţa refuzului
la începutul drumului său: "Maria l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat
şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei" (Lc 2,7). Mai
mult, Isus, Maria şi Iosif au experimentat ce înseamnă a părăsi propria ţară şi a
fi migranţi: ameninţaţi de setea de putere a lui Irod, au fost constrânşi să fugă
şi să se refugieze în Egipt (cf. Mt 2,13-14). Însă inima maternă a Mariei şi inima
grijulie a lui Iosif, păzitorul sfintei familii, au păstrat mereu încrederea că Dumnezeu
nu părăseşte niciodată. Prin mijlocirea lor, să fie mereu trainică în inima migrantului
şi a refugiatului tot această certitudine.
Biserica, răspunzând la mandatul
lui Cristos: "Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile", este chemată să
fie poporul lui Dumnezeu care cuprinde toate popoarele şi le duce tuturor popoarelor
vestea evangheliei, pentru că pe faţa fiecărei persoane este imprimată faţa lui Cristos!
Aici se află rădăcina cea mai profundă a demnităţii fiinţei umane, care trebuie respectată
şi ocrotită mereu. Nu atât criteriile de eficienţă, de productivitate, de rang social,
de apartenenţă etnică sau religioasă sunt cele care întemeiază demnitatea persoanei,
ci faptul de a fi creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26-27)
şi, mai mult, faptul de a fi copii ai lui Dumnezeu; fiecare fiinţă umană este copil
al lui Dumnezeu! În el este imprimată imaginea lui Cristos! Aşadar, e vorba de a vedea
noi cei dintâi şi de a-i ajuta pe alţii să vadă în migrant şi în refugiat nu numai
o problemă care trebuie înfruntată, ci un frate şi o soră care trebuie primiţi, respectaţi
şi iubiţi, o ocazie pe care providenţa ne-o oferă pentru a contribui la construirea
unei societăţi mai drepte, a unei democraţii mai împlinite, a unei ţări mai solidare,
a unei lumi mai fraterne şi a unei comunităţi creştine mai deschise, conform evangheliei.
Migraţiile pot face să se nască posibilităţi de nouă evanghelizare, să se deschidă
spaţii pentru creşterea unei noi umanităţi, prevestită în misterul pascal: o umanitate
pentru care orice ţară străină este patrie şi orice patrie este ţară străină.
Dragi
migranţi şi refugiaţi! Nu pierdeţi speranţa că şi vouă vă este rezervat un viitor
mai sigur, că pe cărările voastre puteţi să întâlniţi o mână întinsă, că vă este dat
să experimentaţi solidaritatea fraternă şi căldura prieteniei! Vouă tuturor şi celor
care îşi dedică viaţa şi energiile lor alături de voi vă asigur de rugăciunea mea
şi împart din inimă binecuvântarea apostolică. Vatican, 5 august 2013 Franciscus