2014-01-13 15:18:47

Dragă Frate, cardinalatul e o slujire nu o înaintare în grad: Papa le-a scris viitorilor noi cardinali


(RV – 13 ianuarie 2014) „În ziua în care se face publică desemnarea ta ca membru al Colegiului Cardinalilor, doresc să-ţi transmit un cordial salut împreună cu asigurarea apropierii şi rugăciunii mele”, scrie Papa Francisc într-o scrisoare adresată viitorilor noi cardinali, pe care-i va crea pe 22 februarie 2014, în sărbătoarea liturgică „Catedra Sfântului Petru”. RealAudioMP3

„Doresc ca tu, în calitate de membru al Bisericii Romane şi îmbrăcat fiind cu virtuţile şi sentimentele Domnului Isus (cfr Rom 13,14), să mă poţi ajuta cu eficienţă fraternă în slujirea Bisericii universale”, continuă Pontiful în scrisoarea adresată viitorilor cardinali.

Explicând înţelesul unei astfel de desemnări, Succesorul lui Petru scrie: „Cardinalatul nu înseamnă o înaintare în grad, nici o onoare, nici o decoraţie, ci este doar o slujire care necesită lărgirea privirii şi deschiderea inimii. Şi, chiar dacă pare un paradox, această posibilitate de a privi cât mai departe şi de a iubi în mod cât mai universal, cu o majoră intensitate, se poate dobândi doar urmând aceiaşi cale cu a Domnului Isus: calea coborârii, a smereniei, asumând firea slujitorului (cfr Fil 2,5-8).
De aceea îţi cer, rugându-te frumos, să primeşti această desemnare cu o inimă simplă şi umilă. Şi, chiar dacă va trebui să o faci cu bucurie şi cu voie bună, fă astfel încât acest sentiment să stea departe de orice expresie de mondenitate, de orice sărbătoare străină de spiritul evanghelic de austeritate, sobrietate şi sărăcie”.

La finalul scrisorii, Pontiful îi salută pe viitorii cardinali, asupra cărora invocă binecuvântarea şi protecţia lui Isus şi a Maicii Domnului, spunându-le totodată că-i aşteaptă pe 20 şi 21 februarie, când va ţine un consistoriu cu toţi cardinalii pentru o reflecţie despre familie.
Cu asigurarea că rămâne la dispoziţia lor, Sfântul Părinte le-a cerul viitorilor 19 noi cardinali să se roage pentru el şi să le ceară şi credincioşilor să facă acelaşi lucru.

R.V./A.Mărinaş







All the contents on this site are copyrighted ©.