50 de ani de la vizita Papei Paul al VI-lea în Ţara Sfântă

(RV 04 ian 2014) Pe 4 ianuarie s-au împlinit 50 de ani de la vizita Papei Paul al VI-lea în Ţara Sfântă, primul papă după Sf. Petru care s-a întors la locurile în care a propovăduit Isus. Au fost 3 zile pe care Paul al VI-lea le-a trăit cu mare intensitate, fiind prima călătorie internaţională a unui papă din perioada contemporană.


Episcopul latin auxiliar al Ierusalimului, mons. William Shomali, acum 50 de ani seminarist, a vorbit la Radio Vatican despre vizita lui Paul al VI-lea în Ţara Sfântă:

• „Îmi amintesc foarte bine: […] eram seminarist şi aveam 14 ani. […] Toţi doreau să-l salute. Când am citit discursurile sale am descoperit că erau foarte profunde. Unele dintre discursurile şi predicile de atunci au devenit clasice, mai ales predica despre familie pe care a rostit-o la Nazaret: putem să o cităm şi astăzi”.

Mons. Shomali îşi aminteşte că acea vizită istorică a fost foarte importantă şi pentru ecumenism, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Atenagora, făcând primul pas pentru a se întâlni cu Papa Paul al VI-lea în Ţara Sfântă şi pentru a îmbunătăţii relaţiile dintre cele două Biserici surori.

Paul al VI-lea fusese ales de doar 6 luni ca urmaş al lui Petru când a efectuat vizita istorică în Ţara Sfântă. Despre importanţa acestei aniversări şi a întâlnirii cu patriarhul Atenagora a vorbit pentru postul nostru de Radio profesorul de istorie contemporană de la Universitatea „Cattolica” din Milano, Agostino Giovagnoli:

• „Călătoria are loc în timp ce la Conciliul Vatican II se discuta despre religiile necreştine. Palestina pe care a vizitat-o Paul al VI-lea este pământul multor religii. Cu toate acestea, punctul central al călătoriei este indubitabil întâlnirea cu patriarhul Atenagora, o întâlnire foarte intensă şi din punct de vedere uman. Imaginea cu Paul al VI-lea şi patriarhul Atenagora îmbrăţişându-se a avut un efect emoţionant: lumea catolică nu era obişnuită ca un reprezentant al unei alte confesiuni creştine să fie pus aproape pe aceeaşi treaptă cu Papa de însuşi Papa care, în acea îmbrăţişare, îşi exprima respectul, veneraţia şi prietenia. Acest gest a fost atât de intens tocmai pentru că avea loc după 9 secole de diviziune şi după excomunicarea reciprocă a celor două Biserici. Aşadar, a fost unul dintre gesturile principale, cel mai important în istoria ecumenismului contemporan deoarece a spart zidul construit de 9 secole şi a deschis orizonturi absolut noi şi de neimaginat cu câţiva ani înainte”.


(RV – A. Gisotti – A. C. Hrişman)