2014-01-02 11:04:16

Pe 1 ianuarie, Papa Francisc în rugăciune la Santa Maria Maggiore, în faţa icoanei Maicii lui Dumnezeu


(RV – 2 ianuarie 2014) Miercuri, 1 ianuarie 2014, în cursul după-amiezii, Pontiful a mers în vizită privată la bazilica papală Santa Maria Maggiore din Roma. RealAudioMP3

Papa Francisc a rămas îngenuncheat în rugăciune tăcută circa 20 de minute, în faţa icoanei Maicii lui Dumnezeu cinstită cu numele “Salus populi romani”.

Pe 1 ianuarie, în sărbătoarea Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, la omilia Sfintei Liturghii celebrate în cursul dimineţii în bazilica „Sfântul Petru”, Papa a făcut o referire explicită la bazilica Santa Maria Maggiore şi la această imagine mariană faţă de care nutreşte o profundă devoţiune.

În cursul celor nouă luni de pontificat, au fost destul de numeroase ocaziile în care Papa Francisc s-a dus să se roage în faţa icoanei Maica Domnului “Salus populi romani”.

Miercuri, 1 ianuarie, în bazilică se aflau numeroşi credincioşi, printre care mulţi tineri, care s-au bucurat de marea surpriză de a-l vedea pe Papă şi de a i se alătura în rugăciune tăcută şi în reculegere, în capela în care este păstrată această icoană a Maicii Domnului, atât de venerată de Pontif.

R.V./A. Mărtinaş







All the contents on this site are copyrighted ©.