În aşteptarea mesajului Papei, mii de familii din Europa reunite la Madrid
(RV – 27 decembrie 2013) Între 27 şi 29 decembrie, Piaţa Colón, din Madrid,
devine locul de întâlnire a mii de familii din Europa, reunite în capitala Spaniei
pentru sărbătoarea Preasfânta Familie.
Motto-ul ales
pentru această întâlnire, ajunsă la cea de-a şaptea ediţie, este: „Familia, loc privilegiat”,
cuvinte rostite de Papa Francisc în contextul întâlnirii mondiale de la Rio de Janeiro
şi adresate tinerilor, pe 26 iulie, în sărbătoarea Sfinţilor Ioachim şi Ana.
Cele
trei zile de sărbătoare a familiei se vor încheia cu un mesaj pe care Sfântul Părinte
îl va adresa celor prezenţi prin intermediul unei transmisiuni directe radio-televizate
din Vatican, pe 29 decembrie, la ora 12, înainte de începerea Sfintei Liturghii ce
va fi prezidată de arhiepiscopul de Madrid, Antonio Maria Rouco Varela.