Pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului: meditaţie la antifonul mare "O, clavis David"

RV 19 dec 2013. Pregătirea imediată la sărbătoarea Naşterii Domnului ne conduce paşii sufletului către Betleem, unde se arată întregii omeniri calea mântuirii. Antifonul mare de la 20 decembrie în liturgia romană invocă venirea lui Mesia folosind simbolul universal al cheilor: "O, clavis David", "O, cheie a lui David, sceptrul casei lui Israel...".

Referinţa biblică a invocaţiei vine din cartea Apocalipsului, în care citim: "Aşa vorbeşte Cel sfânt, cel vrednic de crezare, cel care are cheia lui David, care deschide şi nimeni nu va închide, care închide şi nimeni nu va deschide" (Ap 3,7).

Experienţa de fiecare zi ne pune în faţa multor probleme fără deschidere. Greutăţi şi obstacole, insistă în a scoate la iveală neputinţa noastră, când ne lovim de situaţii fără un fir de logică, de comportamente inexplicabile, de întrebări fără răspuns! Vine spontan o întrebare: la ce să te mai zbuciumi pentru ceva bun dacă viaţa este un drum fără ieşire?

Şi orizontul credinţei este frecventat de întrebări, cu menţiunea că un creştin nu-şi pune niciodată întrebări la modul impersonal şi fără asumarea răspunderii. Deseori, nemulţumirile faţă de incoerenţa celorlalţi reflectă insatisfacţia personală faţă de propria incoerenţă. De aceea, un creştin se întreabă la persoana întâi: de ce eu am atâtea căderi, de ce reînnoirea vieţii mele este atât de lentă, de ce răspund atât de rar la iubirea lui Dumnezeu? Simţim că nu suntem cu adevărat liberi şi cu toate acestea nu avem puterea de a rupe lanţurile în care ne zbatem. Simţim nevoia unui ajutor, dar nu unul oarecare, ci de ajutorul Unui mai tare decât cel care ne ţine prizonieri.

Nu suntem primii în această situaţie. Încă din Vechiul Testament, psalmistul se ruga astfel: "Îmi ridic ochii spre munţi şi mă întreb: De unde mi va veni ajutorul? Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerul şi pământul" (Psalm 120/121, 1-2).

Iată, aşadar, ajutorul care a venit până la noi: Isus, Fiul lui Dumnezeu, mlădiţa sfântă a lui David, care s-a născut din Fecioara Maria. El este "omul de încredere" căruia Dumnezeu Tatăl i-a dat orice autoritate. Isus a venit şi continuă să vină ca să ne dezlege aripile libertăţii şi să deschidă porţile încuiate ale speranţei. În mâna lui sunt cheile Împărăţiei veşnice, cheile timpului şi ale istoriei. Într-un limbaj digital, s-ar putea spune că el singur ne poate da parola, password-ul care deschide misterul şi bogăţiile vieţii adevărate. Căci numai în misterul Cuvântului întrupat, ne învaţă Conciliul Vatican II, se luminează cu adevărat misterul omului. El este cheia care dezleagă misterul însuşi al omului. Cristos, omul cel nou, îl dezvăluie pe deplin omului pe om şi îi descoperă măreţia chemării sale. (cfr. Gaudium et Spes, 22).

Şi totuşi, cu toate că Domnul are toate cheile vieţii şi ale morţii, o singură uşă nu vrea să o deschidă de unul singur: este uşa inimii noastre. Aceasta se poate deschide numai din interior, cu participarea noastră. Prin sărbătoarea naşterii sale în sărăcia de la Betleem, Domnul spune şi astăzi: "Iată, eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine" (Ap 3, 20).

Întăriţi de ospăţul euharistic, creştinii invocă plini de speranţă şi bucurie venirea lui Cristos: "O, clavis David..." - "O, cheie a lui David, sceptrul casei lui Israel, Tu, care deschizi şi nimeni nu poate închide, închizi şi nimeni nu poate deschide, vino şi scoate-l din casa robiei pe omul înfrânt care zace în întuneric şi în umbra morţii".

Aici, serviciul audio:

(rv – A. Dancă)