2013-12-14 10:47:57

Vizita card. Kurt Koch în Rusia: Moscova şi Sankt-Petersburg


RV 14 dec 2013. De la 14 la 19 decembrie 2013, cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, efectuează o vizită în Federaţia Rusă, la Sankt-Petersburg şi Moscova, pentru o serie de întrevederi cu diferiţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe şi ai Bisericii Catolice.

Cardinalul Koch – se precizează într-un comunicat de presă al Consiliului Pontifical – va fi primit de patriarhul Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii şi se va întâlni cu mitropolitul Ilarion, preşedintele Departamentului pentru Relaţiile Ecleziastice Externe al Patriarhatului de Moscova. Mitropolitul Ilarion a fost primit pe 12 noiembrie a.c. de Sfântul Părinte Papa Francisc.

La Academia Teologică din Sankt-Petersburg cardinalul va prezenta o conferinţă despre progresul dialogului catolico-ortodox. Tot aici, cardinalul Koch va vizita şi mănăstirea „Sf. Alexandru Nevski”, care în acest an sărbătoreşte al treilea centenar de la înfiinţare.

În cadrul vizitei sale în Federaţia Rusă, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, la invitaţia arhiepiscopului Paolo Pezzi, ordinarius al Arhidiecezei „Sfânta Maică a lui Dumnezeu” la Moscova, va prezida celebrările jubiliare de la bazilica „Sf. Ecaterina a Alexandriei” din Sankt-Petersburg şi va întâlni clerul catolic, în contextul reuniunilor pastorale dedicate Conciliului Vatican II şi dialogului ecumenic.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.