«Omului anului» pentru revista "Time": Papa Francisc
RV 11 dec 2013.Papa Francisc a fost proclamat „Omul
anului” de revista Time, care îi va dedica astfel coperta râvnită
de multe celebrităţi planetare. Cu toate acestea, a spus pr. Lombardi, directorul
Sălii de Presă a Sf. Scaun, „faptul în sine nu este surprinzător, ţinând cont de rezonanţa
şi atenţia foarte vastă de care s-a bucurat alegerea Papei Francisc şi începutul noului
pontificat. Este un semn pozitiv faptul că una din cele mai prestigioase distincţii
din presa internaţională este atribuită unui om care vesteşte lumii valorile spirituale,
religioase şi morale, şi vorbeşte cu eficacitate în favoarea păcii şi a unei dreptăţi
mai mari.
În ce-l priveşte pe Sfântul Părinte – a continuat pr. Lombardi –
el nu caută faimă şi succes, pentru că îşi desfăşoară slujirea sa pentru a vesti Evanghelia
iubirii lui Dumnezeu pentru toţi. Dacă această slujire îi fascinează pe oameni şi
le transmite speranţă, Papa este mulţumit. Iar dacă alegerea sa ca «om al anului»
înseamnă că mulţi au înţeles acest mesaj, cel puţin în mod indirect, pentru Papa este
cu siguranţă un motiv de bucurie”.
De menţionat, în fine, că Papa Francisc
este al treilea pontif care a fost numit «Omul anului» de revista Time. În 1962, distincţia
a fost atribuită papei Ioan al XXIII-lea, iar în 1994, lui Ioan Paul al II-lea.