„Francisc din Assisi şi reforma Bisericii prin sfinţenie”: predica părintelui Cantalamessa, în prezenţa Papei

(RV – 6 decembrie 2013) Vineri dimineaţă, în prezenţa Papei Francisc, părintele Raniero Cantalamessa, predicatorul Casei Pontificale, a ţinut prima din cele trei meditaţii de pregătire din perioada Adventului, în capela Redemptoris Mater, din Palatul Apostolic.

În introducere, părintele Cantalamessa a subliniat că intenţia celor trei meditaţii din Advent este de a ne pregăti pentru Crăciun în compania Sfântului Francisc din Assisi. „În această primă meditaţie aş dori să scot în evidenţă natura întoarcerii sale la Evanghelie”, a spus predicatorul Casei Pontificale, explicând că „teologul Yves Congar, în studiul 'Adevărata şi falsa reformă în Biserică' vede în Francisc din Assisi exemplul cel mai clar de reformă a Bisericii prin sfinţenie. Dorim să încercăm să înţelegem în ce constă reforma prin sfinţenie şi ce implicaţii are exemplul său în fiecare dintre epocile Bisericii, inclusiv în prezent”.

Cu tema „Francisc din Assisi şi reforma Bisericii prin sfinţenie”, meditaţia a fost împărţită în trei capitole tematice: primul: „Convertirea lui Francisc”; al doilea, „Francisc şi reforma Bisericii” şi, al treilea: „Francisc şi revenirea la Evanghelie” şi „Cum să-l imităm pe Francisc”.

„Pentru a înţelege ceva din aventura (spirituală) a Sfântului Francisc trebuie să pornim de la convertirea sa”, a spus părintele Cantalamessa. În mod succint dar intens în conţinut, el a explicat că studiind biografia Sărăcuţului din Assisi ceea ce se poate constata istoric este decizia lui Francisc de a schimba statutul său social, hotărând să renunţe la clasa celor înstăriţi şi de vază, care contau în oraş şi să împărtăşească viaţa celor din urmă, care nu contau nimic, a aşa-numiţilor „minori”, loviţi de orice soi de sărăcie.

P. Cantalamessa: „Pe bună dreptate istoricii insistă asupra faptului că Francisc, la început, nu a ales sărăcia şi cu atât mai puţin pauperismul; el i-a ales pe cei săraci! Schimbarea sa este motivată mai mult de porunca 'Iubeşte-l pe aproapele ca pe tine însuţi', decât de sfatul 'dacă vrei să fii perfect, mergi, vinde tot ce ai şi dă săracilor, apoi vino şi urmează-mă'. Ceea ce l-a stimulat în deciziile a fost mai curând compasiunea faţă de cei sărmani mai mult decât căutarea propriei perfecţiuni; caritatea mai mult decât dorinţa de a fi sărac”.
Părintele Cantalamessa a evidenţiat că alegerea făcută de Francisc a fost una cu mult mai radicală, nefiind vorba de a alege între bogăţie şi sărăcie şi nici între bogaţi şi săraci, între apartenenţa la o clasă sau alta, „a fost vorba în schimb de o alegere între sine însuşi şi Dumnezeu, între a-şi salva propria viaţă sau a o pierde pentru Evanghelie”.

P. Cantalamessa: „Au fost unii (de exemplu, în timpuri recente, Simone Weil) care au ajuns la Cristos pornind de la iubirea faţă de cei săraci şi au fost alţii care au ajuns la cei săraci pornind de la iubirea faţă de Cristos. Francisc aparţine acestei a doua categorii. Motivul profund al convertirii sale nu este de natură socială, ci evanghelică. Isus a formulat porunca o dată pentru totdeauna printr-una dintre cele mai solemne şi cu siguranţă cele mai autentice fraze ale Evangheliei: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”.

Sfântul Francisc nu a dorit să fie un reformator, a explicat părintele Cantalamessa şi, pentru a ne face să înţelegem care erau de fapt intenţiile Sărăcuţului din Assisi, a citat chiar din Testamentul sfântului, propunând astfel mărturia sa directă: „Şi, după aceea, Domnul mi-a dăruit fraţi, însă nimeni nu-mi spunea ce trebuie să fac; dar chiar cel Preaînalt mi-a revelat că trebuia să trăiesc potrivit Evangheliei”, şi descriind mai departe Regula de urmat, Sărăcuţul scria: „Regula şi viaţa fraţilor minori constă în urmarea sfintei Evanghelii a Domnului nostru Isus Cristos”.

Părintele Cantalamessa a explicat în prima sa meditaţie de pregătire pentru Crăciun că Sfântul Francisc, prin întoarcerea la Evanghelie, „a indicat în mod tacit că singura cale de a ieşi din criză era reapropierea de Evanghelie şi de oameni, în special de cei din urmă şi săraci.
„Această revenire la Evanghelie se reflectă mai ales în predicarea lui Francisc”, a explicat predicatorul, indicând că îndemnul cheie al Sărăcuţului era pocăinţa.

P. Cantalamessa: „Francisc nu a făcut altceva decât să relanseze marele apel la convertire cu care se deschide predicarea lui Isus în Evanghelie şi a apostolilor în ziua de Rusalii.

Francisc a făcut la vremea sa ceea ce în timpul Conciliului Vatican al II-lea se înţelegea prin moto-ul „a abate fortăreţele”: a rupe izolarea Bisericii şi a o readuce în contact cu lumea”.

Predicatorul Casei Pontificale a explicat că în vremea Sărăcuţului din Assisi, „unul din factorii de obscurare a Evangheliei” era transformarea autorităţii înţelese ca slujire într-o autoritatea înţeleasă ca putere, care a creat infinite conflicte în interiorul şi în exteriorul Bisericii, din partea sa Sfântul Francisc rezolvând problema în sens evanghelic, astfel că a fost decis în mod cu totul nou ca, în Ordinul său, superiorii să se cheme miniştri, adică slujitori, toţi ceilalţi fiind chemaţi fraţi”.
În partea intitulată „Cum să-l imităm pe Francisc”, părintele Cantalamessa a lansat întrebarea: „Ce ne spune nouă azi experienţa lui Francisc? Ce anume am putem imita la el, cu toţii şi imediat: atât aceia pe care Dumnezeu îi cheamă să reformeze Biserica prin sfinţenie, cât şi cei care simt că sunt chemaţi să o reînnoiască prin critică, sau cei care sunt chemaţi să o reformeze prin slujirea pe care o îndeplinesc? Acelaşi lucru de la care a pornit aventura spirituală a Sfântului Francisc: convertirea, (trecerea) de la propriul eu la Dumnezeu, renegarea de sine. Astfel iau naştere adevăraţii reformatori, cei care schimbă cu adevărat ceva în Biserică. Cei care sunt morţi pentru sine. Sau, şi mai exact spus, cei care decid în mod serios să moară pentru sine, căci este vorba despre o implicare care durează toată viaţa şi chiar dincolo de viaţă, căci – cum spunea în glumind Sfânta Teresa D'Avila – amorul propriu moare 20 de minute după noi.

Părintele Cantalamessa a continuat spunând: „Un sfânt călugăr ortodox, Silvan de la Muntele Athos, spunea: „Pentru a fi cu adevărat liberi trebuie să începem să ne legăm pe noi înşine”. Astfel de oameni se bucură de libertatea Spiritului, neexistând nimic care să-i poată opri sau înspăimânta”.

R.V./A. Mărtinaş