2013-12-04 17:26:33

Constantin şi răspândirea creştinismului în Dacia: simpozion ştiinţific la ”Accademia di Romania” din Roma


RV 06 dec 2013. Institutul de cultură „Accademia di Romania” din Roma organizează şi găzduieşte vineri şi sâmbătă un simpozion internaţional despre Anul Constantinian, pentru a marca, întocmai, împlinirea a 1700 de ani de la Edictul de la Milano al împăratului Constantin cel Mare. Tema simpozionului ştiinţific, „Era constantiniană. Parcursuri sociale, politice şi religioase în aria danubiană şi pe cuprinsul Imperiului”, a adunat experţi de cele mai prestigioase centre de cercetare istorică din Italia – Pisa, Perugia, Messina, Roma, Torino şi Milano - dar şi de la universităţile din România: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Lucrările simpozionului, potrivit programului publicat pe site-ul institutului român de cultură din Cetatea Eternă, încep vineri la ora 15 şi se încheie sâmbătă la ora 13.30.

Vorbitorii, după cum sugerează subtitlul manifestării, vor aborda tematici referitoare la activitatea politică, socială şi religioasă a împăratului Constantin.

Pe agenda de vineri a comunicărilor figurează relaţiile politico-diplomatice şi economice dintre Imperiul Roman şi barbarii din nordul Dunării, alianţa din 332 dintre imperiu şi goţi, raportul dintre religie şi demnităţile civile din epoca constantiniană. Sâmbătă, 7 decembrie, a doua şi ultima parte a simpozionului, invitaţii vor prezenta comunicări despre creştinismul din România în timpul lui Constantin, martirii din Dobrogea, realităţile Daciei între păgânism şi creştinism, creştinarea goţilor în izvoarele lingvistice, contribuţia goţilor la răspândirea creştinismului în nordul Dunării şi altele.

Simpozionul este organizat de Mihai Bărbulescu, Lietta De Salvo şi Iulian M. Damian. Dintre numeroşii invitaţi ai simpozionului, îi menţionăm doar pe moderatorii sesiunilor de comunicări: Andrea Giardina, de la „Scuola Normale Superiore” din Pisa, Emilian Popescu, de la Academia Română, Cesare Alzati, de la Universitatea Catolică din Milano, şi Arnaldo Marcone, de la Universitatea de Studii „Roma Tre”.

Comunicările şi dezbaterile se vor desfăşura în limba italiană.

„Accademia di Romania” din Roma oferă, aşadar, tinerilor cercetători dar şi publicului larg din Cetatea Eternă posibilitatea de a-şi aprofunda cunoştinţele istorice privind realităţile politice, sociale şi religioase din era constantiniană care au marcat pentru totdeauna limba, cultura şi credinţa României de astăzi.

(rv – A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.