2013-12-02 14:13:20

La Sfântul Părinte, premierul Netanyahu: reluarea negocierilor dintre israelieni şi palestinieni, cu soluţii juste şi de durată


(RV – 2 decembrie 2013) Luni, 2 decembrie, în jurul orei 10.30, Papa Francisc l-a primit în audienţă, în Palatul Apostolic din Vatican, pe Primul Ministru al Statului Israel, Benjamin Netanyahu, care s-a întâlnit succesiv cu Secretarul de Stat, Mons. Pietro Parolin, şi cu Subsecretarul pentru Raporturile cu Statele, Mons. Antoine Camilleri, se informează într-un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun. RealAudioMP3

În cursul colocviilor cordiale, s-a înfruntat complexa situaţie politică şi socială din Orientul Mijlociu, cu referire specială la reluarea negocierilor dintre israelieni şi palestinieni, exprimându-se speranţa să se ajungă cât mai curând la o soluţie justă şi de durată, în conformitate cu respectarea drepturilor ambelor părţi.


Pe lângă referiri la proiectul unui pelerinaj al Sfântului Părinte în Ţara Sfântă, au fost înfruntate unele chestiuni referitoare la raporturile dintre autorităţile statele şi comunităţile catolice locale, ca şi la relaţiile dintre Statul Israel şi Sfântul Scaun, cu speranţa unei apropiate încheieri a Acordului aflat în pregătire de mai mult timp.


Întâlnirea de luni este prima dintre actualul Papă şi premierul Israelului, la Sfânta Liturghie de început de pontificat, Israelul fiind reprezentat de vicepremier şi de doi ambasadori.

În trecut, Netanyahu s-a întâlnit cu Benedict al XVI-lea, pe 14 mai 2009, la Nazaret, cu ocazia unei călătoriei apostolice efectuate de Papa Ratzinger în Ţara Sfântă şi cu Ioan Paul al II-lea pe 3 februarie 1997, cu ocazia unei audienţe în Vatican.

R.V./A. Mărtinaş







All the contents on this site are copyrighted ©.