2013-11-28 14:02:56

Rezoluţie ONU pentru protejarea jurnaliştilor


(RV 28 nov 2013 ) Comisia drepturilor omului din cadrul Adunării Generale ONU a aprobat prin consens o rezoluţie asupra securităţii jurnaliştilor. Prin această rezoluţie se stabileşte că 2 noiembrie devine Ziua internaţională pentru a pune capăt nepedepsirii violenţelor împotriva jurnaliştilor. În 2012 au murit 89 de jurnalişti, iar în acest an au fost deja ucişi 53 de reporteri. La microfonul Radio Vatican a vorbit despre securitatea jurnaliştilor, preşedintele „Reporterilor fără frontiere Italia”, Domenico Affinito: RealAudioMP3


• „Este important să vorbim despre [securitatea jurnaliştilor] mereu, în mod constant, încercând să urmărim toate cazurile în momentul în care apar, mai ales pentru a putea construi o reacţie, dând întâietate Tribunalului penal internaţional de la Haga, pentru a reuşi ulterior punea sub urmărire penală a celor care se fac vinovaţi de violenţe grave împotriva jurnaliştilor. Aşadar, trebuie să încercăm să construim un parcurs nu doar de tutelare, ci şi de pedepsire a celor care se fac vinovaţi de aceste violențe”.

Lumea s-a schimbat: ar fi multe lucruri de spus despre evoluţia conflictelor care, din păcate, continuă să existe. Dar este din ce în ce mai greu să fi reporter de război…

• „Este foarte complicat, deoarece lumea s-a polarizat într-o manieră dramatică: toate conflictele sunt din ce în ce mai asimetrice şi mai puţin convenţionale faţă de cele de altă dată, iar acest lucru a schimbat şi chipul conflictelor. Jurnaliştii sunt răpiţi, ceea ce înainte nu se întâmpla: sunt văzuţi ca participanţi la conflict. Aşadar, riscul este din ce în ce mai mare. Există apoi riscul clasic ca jurnaliştii să fie implicaţi şi să moară în situaţii directe de război sau de confruntări şi frământări sociale”.

Categoric, valoarea vieţii este cel mai important lucru, dar poate că sunt şi alte aspecte care trebuie analizate. De exemplu, posibilitatea de a-şi face meseria bine pentru a putea prezenta realitatea, pentru că în cadrul conflictelor există şi războiul de propagandă. Mă gândesc la Siria şi la dificultatea pe care o impune un teren atât de fragmentat…

• „Jurnalistul poate fi împins să facă ceva mai mult, să cedeze puţin din propria securitate pentru a-şi putea îndeplini misiunea asumată. Da: este din ce în ce mai complicat să reuşeşti să faci ceea ce ar trebui să faci ca jurnalist, adică verificarea istoriografică a informaţiilor. Acest lucru a fost complicat şi de viteza informaţiei şi de noile tehnologii care răspândesc într-o manieră mult mai capilară şi mai ramificată informaţiile. Aşadar, informaţiile ajung la numeroase părţi implicate. Pot avea loc erori banale, dar şi erori grave care să creeze daune grave unor persoane sau relaţii dintre state. Verificarea surselor devine din ce în ce mai dificilă şi pentru că este din ce în ce mai dificil să te duci la faţa locului deoarece a crescut foarte mult viteza. Acest aspect a devenit foarte important pentru munca jurnaliştilor şi devine din ce în ce mai important”.


(RV – F. Speranza - A.C. Hrişman)








All the contents on this site are copyrighted ©.