Viaţa noastră nu se termină cu moartea: Papa Francisc, la audienţa generală

(RV – 27 noiembrie 2013) „Felicitări, pentru că sunteţi curajoşi, că aţi venit în piaţă în ciuda frigului. Felicitări!”, le-a spus Papa Francisc credincioşilor, veniţi în Piaţa Sfântul Petru în ciuda temperaturilor scăzute.

„Doresc să închei şirul catehezelor dedicate 'Crezului', desfăşurate de-a lungul Anului Cedinţei, care s-a terminat duminică”, a spus Sfântul Părinte miercuri, la audienţa generală. “În această cateheză şi în următoarea” – a continuat – „aş vrea să abordez tema învierii trupului, surprinzând două aspecte aşa cum le prezintă Catehismul Bisericii Catolice, adică moartea şi învierea noastră în Isus Cristos”.

Referitor la primul aspect, „moartea în Cristos”, Pontiful a evidenţiat că „există un mod greşit de a privi moartea”.

Papa Francisc: „Moartea ne priveşte pe toţi şi ne interoghează în mod profund, în special când ne afectează îndeaproape sau când îi loveşte pe cei mici şi pe cei lipsiţi de apărare într-un mod care ne apare ca fiind „scandalos”. M-a copleşit întotdeauna întrebarea: de ce suferă copiii?, de ce mor copiii? Dacă este înţeleasă ca sfârşitul a tot, moartea înspăimântă, îngrozeşte, se transformă într-o ameninţare care înfrânge orice vis, orice perspectivă, care înfrânge orice relaţie şi întrerupe orice parcurs.
Aceasta se întâmplă când ne considerăm viaţa ca fiind asemenea unui timp închis între doi poli: naşterea şi moartea; când nu credem într-un orizont ce depăşeşte orizontul vieţii prezente; când se trăieşte ca şi cum Dumnezeu nu ar exista.

Această concepţie a morţii este specifică gândirii atee, care interpretează viaţa ca pe o existenţă cazuală în lume ca pe un parcurs spre nimic. Dar există şi un ateism practic reprezentat de o trăire doar după propriile interese, potrivit celor pământeşti. Dacă ne lăsăm cuprinşi de această viziune greşită a morţii nu avem altă alegere decât aceea de a oculta moartea, de a o nega, de a o banaliza, pentru a nu ne înfricoşa”.

„Însă, în faţa unei astfel de soluţii false, sufletul omului, dorinţa sa de infinit, dorul său de eternitate se revoltă”, a explicat Sfântul Părinte, lansând întrebarea: „Şi, atunci, care este sensul creştin al morţii?”


Papa Francisc: “Dacă privim la momentele cele mai dureroase ale vieţii, când am pierdut pe cineva drag – părinţii, un frate, o soră, soţul sau soţia, un fiu, un prieten – ne dăm seama că, şi în tragedia unei asemenea pierderi, chiar dacă suntem sfâşiaţi de separare, se înalţă din inimă convingerea că nu este posibil să se fi sfârşit totul, că binele dat şi primit nu a fost inutil. Există un puternic instinct în interiorul nostru care ne spune că viaţa nu se sfârşeşte cu moartea. Şi este adevărat: viaţa noastră nu se termină cu moartea!”


„Această sete de viaţă şi-a aflat răspunsul real şi credibil în învierea lui Isus Cristos”, a spus Episcopul Romei. „Învierea lui Isus nu dă numai certitudinea vieţii dincolo de moarte, dar iluminează însăşi misterul morţii fiecăruia dintre noi. Dacă trăim uniţi cu Isus, fideli Lui, vom fi capabili să înfruntăm cu speranţă şi seninătate şi pasajul morţii”.

Succesorul lui Petru a amintit rugăciunea Bisericii, care spune că: „Dacă ne întristează certitudinea că trebui să murim, ne consolează promisiunea nemuririi viitoare”. Papa Francisc a spus că „o persoană tinde să moară aşa cum a trăit”, explicând afirmaţia spunând: „Dacă viaţa mea a fost un parcurs cu Domnul, de încredere în imensa sa îndurare, voi fi pregătit să accept momentul ultim al existenţei terestre ca pe o abandonare definitivă, încrezătoare, în mâinile sale primitoare, în aşteptarea contemplării chipului său, faţă către faţă. Şi acesta este lucrul cel mai frumos care ni se poate întâmpla; a contempla faţă în faţă acel chip minunat al Domnului, văzându-l aşa cum este: frumos, plin de lumină, plin de iubire, plin de duioşie. Noi mergem până la acest punct: aflarea Domnului”.


Sfântul Părinte a explicat că „în această perspectivă se înţelege îndemnul lui Isus de a fi mereu gata, vigilenţi, ştiind că viaţa în această lume ne este dată şi pentru a pregăti cealaltă viaţă, cea cu Tatăl ceresc”. „Şi pentru aceasta există o viziune sigură: o bună pregătire pentru moarte, rămânând alături de Isus prin rugăciune, în Sacramente şi în practica carităţii”. Episcopul Romei a amintit criteriile judecăţii finale, aşa cum apar în capitolul 25, versetele 35-36) al Evangheliei după Matei: „Căci am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi dat să beau…”. Papa Francisc a indicat de asemenea o altă cale sigură, cea a carităţii creştine şi a împărţirii frăţeşti, a grijii faţă de aproapele, faţă de rănile sale spirituale şi trupeşti.

Papa Francisc: „Gândiţi-vă bine la aceasta…. Cine practică milostenia nu se teme de moarte. Sunteţi de acord? Să spunem aceasta împreună, pentru a nu uita: cine practică milostivirea nu se teme de moarte. Şi de ce nu se teme de moarte? Pentru că o priveşte în faţă, în rănile fraţilor, şi o depăşeşte prin iubirea faţă de Isus Cristos.

Dacă ne vom deschide poarta vieţii şi a inimii către fraţii noştri mai mici, atunci şi moartea va deveni o poartă care ne va introduce în cer, în patria binecuvântată, spre patria fericită, cu dorinţa arzătoare de a locui pentru totdeauna cu Dumnezeu Tatăl nostru, cu Isus, Maica Domnului şi cu sfinţii".

La audienţa generală de miercuri, Sfântul Părinte a adresat un scurt salut unui grup de fetiţe afectate de Sindromul Rett, pentru care s-a rugat împreună cu toţi cei prezenţi.

Primiţi acum binecuvântarea Sfântului Părinte de la finalul audienţei generale de miercuri, 27 noiembrie.

(r.v./a.m)