2013-11-21 14:06:31

75 de ani de la legile rasiale din Italia. Reacţia Bisericii împotriva persecuţiei evreilor


(RV 21 nov 2013 ) Acum 75 de ani, parlamentul italian al regimului fascist promulga legile rasiale. Pe scaunul apostolic al lui Petru se afla Papa Pius al XI-lea, iar după doar câteva luni i-a urmat Papa Pacelli, Pius al XII-lea. Despre reacţia Bisericii în faţa persecuţiei evreilor şi asupra figurii lui Pius al XII-lea a vorbit pentru Radio Vatican preotul iezuit Peter Gumpel, supervizorul Cauzei de Beatificare a Papei Pacelli: RealAudioMP3


• „Înainte de toate, trebuie să precizăm că Biserica întotdeauna s-a împotrivit antisemitismului şi nu ar fi putut face altfel, deoarece Isus Cristos era evreu, Preasfânta Fecioară Maria era evreică, apostolii erau evrei. Tradiţia întregii Biserici Catolice a fost aceea de a-i apăra pe evrei împotriva persecuţiilor. Papa Pius al XI-lea i-a dat ordin card. Pacelli, secretarul său de Stat, să salveze cât mai mulţi evrei din faţa persecuţiilor. De exemplu, au fost trimise mesaje la toate Nunţiaturile din lumea liberă pentru a-i primi pe evreii persecutaţi. Unii dintre ei au fost primiţi în mod direct în serviciul Sfântului Scaun, iar acest lucru l-a iritat mult pe Mussolini”.
La mulţi ani de la moartea lui Pius al XII-lea încă se mai vorbeşte despre tăcerea sa…
• „Orice protest public împotriva lui Hitler era contraproductiv şi ar fi agravat situaţia celor persecutaţi, iar acest lucru a fost spus de mulţi evrei erudiţi, de cei mai buni specialişti în Shoah. Martin Gilbert, evreu convins, a spus că orice protest era total inutil. Aşadar, Pius al XII-lea, foarte înţelept, nu a făcut acest lucru deoarece nu era o persoană iresponsabilă. Ceea ce a făcut însă Pius al XII-lea la Roma, în Italia şi chiar şi în Germania, a fost oferirea unor refugii: a deschis mănăstirile, suspendând chiar şi severa lege care interzicea ca în mănăstirile închise de călugăriţe să intre bărbaţi. Pentru mine este un mister cum este posibil ca astăzi, de exemplu la Roma, să continue să se afirme că Papa nu a făcut nimic. Acest lucru este contrar istorie! Chestiunea este absolut clară!”


(RV – A. Pilia - A.C. Hrişman)







All the contents on this site are copyrighted ©.