Dumnezeu are o slăbiciune pentru cei rătăciţi şi o mare bucurie a îndurării: Papa
Francisc
(RV – 7 noiembrie 2013) Bucuria lui Dumnezeu este regăsirea oii pierdute, pentru
că are o „slăbiciune”, o iubire faţă de cei rătăciţi: a spus Papa Francisc la Sfânta
Liturghie prezidată în capela Casei Sfânta Marta, din Vatican.
Colegul nostru
Sergio Centofanti a introdus trei fragmente din omilia Papei.
Comentând parabolele
oii rătăcite şi a monedei pierdute, Pontiful a explicat atitudinea scribilor şi fariseilor
care se scandalizau de comportamentul lui Isus şi murmurau împotriva lui: „Acest om
este un pericol”, ia prânzul cu publicanii şi cu păcătoşii, „îl jigneşte pe Dumnezeu,
desacralizează slujirea profetică” … pentru a se apropia de cei rătăciţi. Însă, Isus
le aminteşte că aceasta „este o muzică a ipocriziei” şi, acestui fel de „ipocrizie
cârcotaşă”, răspunde cu o parabolă:
Papa Francisc:„Isus
răspunde cârcotelii printr-o parabolă veselă. În acest fragment, cuvântul bucurie
este folosit de trei ori, iar cuvântul „veselie” o dată. Este ca şi cum Domnul le-ar
spune (celor care cârtesc) : 'Voi vă scandalizaţi, în schimb Tatăl meu se bucură',
mesajul cel mai profund fiind tocmai bucuria lui Dumnezeu, un Dumnezeu căruia nu-i
place să piardă de aceea iese din sine însuşi şi merge în căutarea tuturor acelora
aflaţi departe de El. Pleacă în căutare, în căutarea aceluia care este asemenea unui
oiţe rătăcite”.
Îndatorirea lui Dumnezeu – a subliniat Papa – este „de a merge
în căutare” pentru a-i invita la sărbătoare pe toţi, buni şi răi:
Papa
Francisc: „Dumnezeu nu tolerează pierderea unuia dintre ai săi. De fapt aceasta
este şi rugăciunea făcută de Isus în Joia Sfântă: 'Tată, ca nici unul să nu se piardă
din cei pe care mi i-ai încredinţat'. Este un Dumnezeu care se pune în mişcare pentru
a-i căuta (n.n. pe cei rătăciţi), care are o slăbiciune , o specială iubire faţă de
cei care s-au îndepărtat, care s-au pierdut… Merge şi-i caută. Şi cum îi caută? Îi
caută până la sfârşit, precum acel păstor care merge chiar şi pe întuneric, căutând
oile rătăcite până le găseşte; sau precum femeia care, atunci când pierde acea monedă,
aprinde lampa, mătură casa şi o caută cu atenţie. Tot astfel caută şi Dumnezeu, care
nu vrea să piardă pe niciunul dintre fiii săi. Aşa este Tatăl nostru (din Ceruri):
ne caută mereu”.
Apoi, când află oaia rătăcită o duce în ţarcul oilor, alături
de celelalte, astfel încât nimeni nu spună: „tu eşti cea rătăcită”, ci să zică „tu
eşti una dintre noi”, căci Domnul îi redă demnitatea, nemaiexistând diferenţă între
oaia rătăcită, apoi regăsită şi celelalte oi. Iar când înfăptuieşte acest lucru, Dumnezeu
se bucură:
Papa Francisc: „Bucuria lui Dumnezeu nu constă în moartea
păcătosului, ci în viaţa sa. Cât era de departe de inima lui Dumnezeu lumea care murmura
împotriva lui Isus. Cât de puţin îl cunoşteau! Credeau că a fi credincioşi însemna
să se comporte întotdeauna bine, în mod educat, sau în mod fals educat, adică după
modelul cârcotelii pline de ipocrizie. În schimb, Dumnezeu Tatăl este bucurie: Dumnezeu
ne iubeşte chiar dacă noi suntem păcătoşi şi am făcut asta şi asta. Dumnezeu ne caută
(cum caută păstorul oaia rătăcită) pentru a ne aduce acasă. Aşa este Tatăl nostru
Ceresc. Să reflectă asupra acestui lucru).