Fericitul Ieremia, făclie în candelabrul credinţei: la 30 de ani de la beatificare,
interviu cu PS Petru Gherghel
RV 30 octombrie 2013.Pe 30 octombrie s-au împlinit
30 de ani de la beatificarea lui Ieremia Valahul (1556-1625), călugăr franciscan
capucin, născut în apropiere de Oneşti (Bacău). Ample manifestări religioase au
avut loc cu ocazia acestui eveniment la noul sanctuar dedicat Fericitului Ieremia
la Oneşti, în organizarea Părinţilor Capucini din România. Slujbele religioase de
miercuri au marcat totodată încheierea "Anului Ieremian" prin care s-a sărbătorit
împlinirea a 3 decenii de la beatificare şi 5 ani de la strămutarea în patrie a rămăşiţelor
pământeşi ale Fericitului Ieremia Valahul.
Redacţia Română Radio Vatican l-a
avut invitat la microfon pe episcopul diecezei romano-catolice de Iaşi, PS Petru Gherghel
care, miercuri, 30 octombrie - la fel ca acum 30 de ani - a fost prezent în Piaţa
Sfântul Petru de la Roma.
Într-un amplu interviu, realizat după audienţa generală
cu Papa Francisc, mons. Gherghel ne descrie cu emoţie şi gratitudine înaltul elogiul
adus atunci în limba română de Ioan Paul al II-lea primului român ridicat la cinstea
altarelor, dar şi greutăţile impuse de regimul comunist de acum 3 decenii cu ocazia
acestui eveniment.