2013-10-28 12:26:26

Isus continuă să se roage pentru noi şi în prezent, arătându-i Tatălui rănile sale: Papa, la Sfânta Liturghie


(RV – 28 octombrie 2013) Isus continuă să se roage şi să mijlocească pentru noi, prezentând Tatălui preţul mântuirii noastre: rănile sale. Pe această reflecţie şi-a fondat Papa Francisc omilia, de la Sfânta Liturghie de luni, 28 octombrie, din capela Casei Sfânta Marta, în sărbătoarea sfinţilor Simon şi Iuda (Tadeul), apostoli. RealAudioMP3

În centrul consideraţiilor omiletice ale Pontifului s-a aflat fragmentul din Evanghelie în care Isus se roagă o noapte întreagă înainte de a-i alege pe apostoli: „Isus îşi organiza echipa” – a explicat Pontiful – descriind multitudinea de lume adunată în jurul Mântuitorului, „venită pentru a-l asculta şi a fi vindecată”, căci din El „ieşea o putere care-i vindeca pe toţi”.

„Raportul dintre Isus şi Tatăl, raportul dintre Isus şi apostolii şi raportul Mântuitorului cu lumea”, sunt cele trei modalităţi de relaţionare ale Mântuitorului, Isus continuând să se roage şi astăzi pentru omenire, pentru fiecare dintre noi.

Papa Francisc: „Este mijlocitor; este cel care se roagă şi se roagă lui Dumnezeu cu noi, în prezenţa noastră. Isus ne-a mântuit, a împlinit această mare rugăciune, sacrificiul de sine, al propriei vieţi, pentru a ne salva, pentru a ne îndreptăţi: suntem îndreptăţiţi datorită Lui. Acum s-a dus (la Tatăl) şi se roagă. Dar Isus este un spirit? Isus nu este un spirit. Isus este o persoană, este un om cu trup asemenea nouă, dar în slavă. Isus poartă răni pe mâini, picioare şi coastă şi când se roagă Tatălui îi prezintă acest preţ al îndreptăţirii, şi se roagă pentru noi, ca şi cum ar spune: 'Tată, fă ca acest fiu să nu se piardă'”.

La Sfânta Liturghie, Episcopul Romei a îndemnat să ne rugăm spunând: „Roagă-te pentru mine, Doamne: Tu eşti mijlocitorul!”

Papa Francisc: „El se roagă pentru mine; El se roagă pentru noi toţi şi se roagă în mod curajos, căci îi arată Tatălui preţul îndreptăţirii noastre: rănile sale. Să ne gândim la aceasta şi să-i mulţumim Domnului. Să-i mulţumim pentru că avem un frate care se roagă cu noi, se roagă şi mijloceşte pentru noi. Să vorbim cu Isus, să-i spunem: „Doamne, tu eşti mijlocitorul, Tu m-ai mântuit, tu m-ai îndreptăţit. Dar acum, roagă-te pentru mine. Să-i încredinţăm lui problemele noastre, viţa noastră şi situaţiile cu care ne confruntăm, pentru ca El să le prezinte Tatălui”.

r.v./a.m.







All the contents on this site are copyrighted ©.