Anul Fericitului Ieremia Valahul. Ioan Paul al II-lea în 1983: "El să contribuie la
promovarea păcii între naţiuni şi la unitatea creştinilor!"
RV 28 oct 2013.A început duminică, 27 octombrie
2013, la sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti, în dieceza de Iaşi, un triduum
solemn de încheiere a Anului dedicat Fericitului Ieremia Valahul, cu ocazia împlinirii
a 30 de ani de la beatificare.
Sfânta Liturghie, potrivit site-ului diecezan
ercis.ro, a fost prezidată de PS Petru Gherghel, care pe 30 octombrie 1983 se număra
printre pelerinii români prezenţi la Roma pentru beatificarea fratelui franciscan
capucin Ieremia. Sf. Liturghie de la Oneşti a fost concelebrată de pr. Leonardo Franzese,
provincialul Fraţilor Capucini din Provincia de Napoli (Italia), pr. Leon Budău, custodele
Fraţilor Capucini din România, alţi preoţi capucini de la sanctuarul ieremian din
Oneşti şi din celelalte comunităţi ale Fraţilor Capucini din ţară.
Vă propunem
un fragment semnificativ din predica pronunţată de Papa Ioan Paul al II-lea în bazilica
Sfântul Petru pe 30 octombrie 1983, un document sonor de excepţională valoare istorică
şi spirituală, fiind primul mesaj verbal pe care regretatul pontif îl adresa românilor
în limba română din inima Romei.
De adăugat că Fericitul Ieremia a fost
beatificat împreună cu Iacob Cusmano, medic, preot italian, „slujitor al săracilor”,
şi Dominic Iturrate Zubero, călugăr spaniol, din Ţara Bascilor, model de „fidelitate
eclezială”.
„Al treilea Fericit”, a continuat pe 30 octombrie 1983 papa
Ioan Paul al II-lea, „este fratele capucin Ieremia Valahul, un fiu al României,
nobilă naţiune care poartă în limbă şi în nume amprenta Romei. Declararea de Fericit
a acestui slujitor fidel al Domnului, după trei secole de tăcere misterioasă, este
rezervată zilelor noastre, marcate de o preocupare continuă, la nivel internaţional,
pentru ecumenism şi solidaritate între popoare.
Fericitul Ieremia Valahul,
venind din România în Italia, a unit prin trăirea sa istorică Răsăritul şi Apusul,
trasând o punte simbolică între popoare şi între Bisericile creştine. Izvor inepuizabil
al vieţii sale lăuntrice era rugăciunea, care îl făcea să crească din zi în zi în
iubire faţă de Dumnezeu Tatăl şi faţă de fraţi. Îşi găsea inspiraţie şi putere în
meditarea asiduă a Crucifixului, din familiaritatea cu Isus Euharistic şi din devoţiunea
filială faţă de Maica lui Dumnezeu.
Faţă de cei săraci, el s-a dăruit cu mare
generozitate, străduindu-se să vină în ajutorul sărăciei lor prin toate mijloacele.
Cu o luminată măreţie de spirit spunea că trebuie să ne inspirăm din mărinimia Tatălui
Ceresc şi să dăm gratuit ceea ce gratuit s-a primit, pentru a împărţi cu fraţii aflaţi
la nevoie. În asistenţa faţă de cei bolnavi a pus toată bogăţia generozităţii şi abnegaţiei
sale eroice. Slujea fără încetare, păstrând pentru sine, ca un domeniu privilegiat,
slujirea celor mai umili şi mai obositori, alegând să se îngrijească de bolnavii cei
mai dificili şi mai exigenţi.
O caritate extraordinară nu putea să rămână
închisă între zidurile conventului. Ecleziastici, nobili şi oameni din popor cereau,
când erau bolnavi, o vizită a Fratelui valah. Şi întocmai pentru a merge în vizită
la un bolnav, într-o zi friguroasă de iarnă, s-a îmbolnăvit de pneumonie, care i-a
răpus constituţia sa robustă”.
Apoi, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea
a continuat în limba română: „Adresându-mă vouă, românilor, în limba voastră,
mă bucur că aţi cerut să fie aşezată în candelabru această făclie aprinsă. Voi aţi
descoperit mesajul său şi v-aţi unit în jurul persoanei lui, care sintetizează şi
exprimă tradiţia voastră creştină şi aspiraţiile voastre, istoria voastră bimilenară,
aşa de bogată, cu atâtea valori de credinţă. Ieremia Valahul este primul român care
se ridică oficial la gloria altarelor. El, care în viaţa sa a realizat o sinteză armonioasă
între patria naturală şi cea adoptivă, să contribuie, acum proclamat fericit, la promovarea
păcii între naţiuni şi la unitatea creştinilor, arătând, cu exemplul, drumul
principal, adică dragostea activă pentru fraţi”.
În fine, revenind
la limba italiană, Fericitul Ioan Paul al II-lea încheia predica sa de pe 30 octombrie
1983 din bazilica San Pietro spunând că „noii Fericiţi s-au lăsat învăţaţi de Biserică,
pe care au iubit-o şi urmat-o cu mare docilitate, şi au ajuns astfel la acea culme
de desăvârşire şi sfinţenie, spre care Biserica nu încetează să arate şi să călăuzească
sufletele”.
Manifestările prilejuite de Anul dedicat Fericitului
Ieremia, se vor încheia miercuri, 30 octombrie, la sanctuarul din Oneşti.