2013-10-26 14:53:28

Premiul Ratzinger. Papa Francisc: Benedict al XVI-lea „a făcut teologie în genunchi”


RV 26 oct 2013. Cărţile scrise de Benedict al XVI-lea despre Isus din Nazaret i-au ajutat pe mulţi să descopere sau să-şi întărească credinţa şi au inaugurat un nou anotimp de studii despre Evanghelii: a spus Papa Francisc la ceremonia în care a înmânat Premiul „Ratzinger” la doi teologi, Richard Burridge, din Marea Britanie, şi Christian Schaller, din Germania. Ajuns de acum la a treia ediţie, premiul este susţinut de fundaţia vaticană „Joseph Ratzinger-Benedict al XVI-lea”, fiind considerat într-un anumit fel „Premiul Nobel în teologie”.

Amintind uimirea unor observatori în faţa cărţilor scrise de Benedict între 2007-2012 despre Isus, Papa Francisc a menţionat că textele nu făceau parte din magisteriul obişnuit:
„Cu siguranţă, Papa Benedict şi-a pus această problemă, dar şi în acest caz, ca întotdeauna, el a urmat glasul Domnului în conştiinţa sa luminată. Prin acele cărţi el nu a desfăşurat o activitate de magisteriu în sensul propriu al cuvântului, şi nici un simplu studiu academic. El a făcut un dar Bisericii şi tuturor oamenilor din ceea ce avea mai scump: cunoaşterea sa despre Isus, rod al anilor îndelungaţi de studiu, de confruntare teologică şi de rugăciune – pentru că Benedict al XVI-lea făcea teologie în genunchi, şi toţi o ştim – punând-o la dispoziţie în forma cea mai accesibilă”. (…) „Opera lui Benedict al XVI-lea a stimulat un nou anotimp de studii despre Evanghelii, între istorie şi cristologie”.

Pe cei doi câştigători ai Premiului Ratzinger, Papa Francisc i-a felicitat şi în numele lui Benedict al XVI-lea, pe care a spus că l-a vizitat acum patru zile.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.