2013-10-23 14:33:55

Dialogul dintre China şi Occident în cartea „Un creştin la curtea dinastiei Ming”


(RV – 23 octombrie 2013) „Un creştin la curtea dinastiei Ming. Xu Guangqi şi dialogul intercultural dintre China şi Occident”: este titlul volumului îngrijit de Elisa Giunipero, publicat recent în Italia, de editura „Guerini e Associati”. RealAudioMP3

Prezentată recent la Roma, cartea îl are ca protagonist pe funcţionarul imperial şi mare om de ştiinţă Xu Guangqi (1562 – 1633), un personaj cheie în istoria catolicismului chinez, cu o viaţă profund marcată de legături de prietenie cu Matteo Ricci, misionar iezuit în China.

Părintele Federico Lombardi, directorul general al postului nostru de Radio şi al Sălii de Presă a Sfântului Scaun a spus că: „nu poate fi înţeleasă prezenţa lui Matteo Ricci în China şi ceea ce a realizat fără a cunoaşte dialogul, prietenia sa cu chinezii, printre aceştia numărându-se Xu Guangqi.

Despre importanţa prieteniei dintre Xu Guangqi şi Matteo Ricci, ce a reprezentat un moment crucial în promovarea relaţiilor dintre Orient şi Occident, profesorul Andrea Riccardi, fondatorul Comunităţii „Sfântul Egidiu” a spus:

„În contextul profunzimii acestei prietenii se înscrie credinţa, comunicarea Evangheliei, schimburile culturale, darul unei înţelepciuni lingvistice şi ştiinţa occidentală”.

Prietenia dintre Matteo Ricci şi Xu Guangqi a fost intens alimentată de roadele dialogului intercultural, a spus profesorul Agostino Giovagnoli, profesor de Istorie Contemporană la Universitatea „Sacro Cuore” din Milano:

„Caracterul intercultural nu este descoperirea a ceea ce ne uneşte, ci crearea a ceva nou care uneşte. În realitate, este o contaminare între culturi”.

r.v./a.m.








All the contents on this site are copyrighted ©.